Consiliul Național al Elevilor acuză operatorii de transport și consiliile județene de abuz de putere, spune că procesul de acordare a transportului gratuit pentru elevi este blocat / CNE cere sancțiuni și plata retroactivă a abonamentelor pe septembrie și octombrie

4.686 de vizualizări
Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor (CNE) acuză, într-un comunicat emis vineri, operatorii de transport și reprezentanții autorităților județene de faptul că nu respectă noile reglementări în privința transportului elevilor. Organizația „condamnă ferm” lipsa de asumare din partea acestora și cere introducerea unor „sancțiuni considerabile” pentru nerespectarea noii hotărâri de guvern privind transportul elevilor. Iar CNE cere autorităților și plata retroactivă a abonamentelor se septembrie și octombrie.

Potrivit Consiliului Elevilor, „suntem martorii unor abuzuri de putere realizate de către operatorii de transport și reprezentanții consiliilor județene, care nu și-au respectat atribuțiile prevăzute în HG 810/2023”. Organizația apreciază că școlile și ISJ-urile și-au îndeplinit obligațiile conform cu metodologia pentru transport, „însă întregul proces a fost blocat în momentul prioritizării intereselor lipsite de integritate ale consiliilor județene, aflate în strânse legături cu operatorii de transport”.

Organizația cere „Guvernului României și, implicit, Ministerului Educației, plata retroactivă a abonamentelor pe lunile septembrie și octombrie și activarea reală a comitetului de lucru interministerial privind transportul elevilor. Întregul proces ar putea fi unul de succes, doar cu sprijinul real al autorităților județene.”

  • Potrivit CNE, dacă s-ar introduce „sancțiuni considerabile”, acestea „ar putea crește în mod substanțial gradul de implementare al noii HG”.

CNE apreciază că „este necesar să păstrăm în continuare aceeași idee de bază din spatele HG 810/2023, nu să revenim asupra sumelor forfetare sau asupra reglementărilor din ultimii ani care s-au dovedit deja ca fiind ineficiente.”

Amintim, Ligia Deca spunea în urmă cu o săptămână că în unele județe lucrurile sunt deja finalizate, în altele încă se mai reglează mecanismul.

Comunicatul CNE, integral:
Citește și:
Ligia Deca, despre transportul gratuit al elevilor navetiști: A fost nevoie de un pic de timp după ce legea intră în vigoare, ca mecanismul nou să se așeze. Normal că durează un pic. În unele județe lucrurile sunt deja finalizate, în altele încă se mai reglează mecanismul
“Transportul gratuit” al elevilor navetiști, în aer. Cazul Constanța: Școlile nu găsesc transportatorii din lista trimisă de Consiliul județean, dar au trimis tabelele cu numele elevilor pe o adresă de e-mail, spune șeful ISJ care anunța că de azi aproape toți elevii vor merge gratuit la școală
De luni, 2 octombrie, majoritatea elevilor navetiști din Constanța vor putea beneficia de transportul gratuit, susține șeful ISJ. Acesta spune că peste 90 % dintre școlile și liceele din județ au transmis listele cu numele elevilor și stațiile unde urcă și coboară

Transportul gratuit pentru elevii navetiști din legea educației Deca-Iohannis înseamnă abonamente și de 400 de lei pe lună plătite din banii elevilor și ai părinților, în prima lună de școală / Elevă în clasa a XII-a: Nu știu dacă voi recupera vreodată acești bani

Lista firmelor de transport interjudețean din care elevii navetiști pot alege traseul gratuit de navetă a fost trimisă în școli de Ministerul Educației / Tot astăzi a expirat termenul la care părinții au putut depune cerere la secretariat cu operatorul ales

Foto: © Veranika Semchanka | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. mai bine aţi gāsi soluţii decât sā vā ameninţaţi unii pe alţii….hidos….ca íntotdeauna….fiecare are dreptate íntr-un fel

  2. La Sibiu,Consiliul Judetean Sibiu nu dorește sa deconteze in sume forfetare transportul unor elevi pe considerentul ca pot face naveta la școală cu autobuzul (dimineața la ora 5:00,întoarcere la ora 16:00).Rușine CJ Sibiu!
    Ce șanse mai au copiii din mediul rural?

  3. Nu se mai decontează transportul ptr un copil de clasa a IV a,care învață în altă localitate,pe considerentul că există transport comun și că trebuie să și ia abonament.Consider că nu e corect ,statia de autobus fiind mai departe de casă, orarul transportatorului nu este corelat cu al părintelui care trebuie să meargă și la serviciu,dar în cazul de față trebuie sa ducă copilul la autobus.Este o aiureala

  4. acest CNE acuză …amenință…sancționează…cam așa sunt articolele despre CNE

  5. Adevărul nu e întotdeauna cel care pare evident.

    Din nefericire transportatorii au învățat din experiențele trecute că guvernul sau autoritățile locale nu sunt un bun platnic.

    Dacă CJ urile îi iubesc atât de mult pe transportatori ar putea solicita guvernului plata in avans la pachet cu sancțiuni drastice pt cei care nu permit transportul gratuit al elevilor din liste.

    Totuși, Consiliului National al Elevilor fiind în cârdășie cu Ministerul, știe că acest lucru nu se va face.

    Dar pt a tine captivi membrii(același stil ca la sindicate), face un joc ipocrit de imagine în care se preface ca apară intereselor legitime ale elevilor.

    Frumoasă țară, păcat că e și condusă (de impostori)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
dezinfectant eficient împotriva Covid-19

Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit SUA în contextul intensificării anchetelor americane pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie. Agenţi chinezi ar fi luat deja la ţintă membri ai viitoarei administraţii Biden

Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit Statele Unite în contextul intensificării anchetelor declanşate de autorităţile americane pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie, au indicat oficiali americani din domeniul…
Vezi articolul

Până pe 4 aprilie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației centralizarea proiectelor și chestionarelor aplicate în Școala altfel, în acord cu strategia privind combaterea antisemitismului și discriminării/ Sugestii de activități

Până pe 4 aprilie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației și Cercetării centralizarea proiectelor și chestionarelor aplicate în „Școala altfel”, în anul școlar 2024-2025, care s-au desfășurat în consens cu…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Școlile pot planifica concediul de odihnă pentru personalul didactic auxiliar și administrativ 2026, după ce aplicația de salarizare a fost actualizată / Precizările primite de către unitățile de învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. Una dintre noutăți se referă la planificarea concediului de odihnă pentru personalul didactic auxiliar…
Vezi articolul

Aproape 17 lei per elev pentru activități în Săptămâna Verde, de anul școlar viitor. Elevii pot merge în excursii, la muzee sau la cinema pentru a vedea filme documentare despre mediu / Școlile trebuie să ceară banii printr-o cerere la Inspectorate, să utilizeze fondurile „eficient și responsabil” și să facă un raport privind banii primiți – proiect

Un elev are alocat în jur de 17 lei pentru activități din cadrul programului Săptămâna Verde, de anul școlar viitor, potrivit proiectului de metodologie, pus în dezbatere publică. Banii rămași…
Vezi articolul