Reacția Consiliului Rectorilor la atacul AUR reclamat de SNSPA: Forul se solidarizează cu profesorii și studenții după “regretabila manifestare”, dar nu spune nici cine, nici ce a făcut, omite să menționeze și instituția afectată

1.427 de vizualizări
Consiliul Rectorilor
Foto: Pixabay.com
Reacție a Consiliului Național al Rectorilor, după „un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic” al SNSPA semnalat public de rectorul SNSPA, Remus Pricopie. Consiliul ce reunește toate universitățile din România, CNR, condus de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, spune într-un comunicat de presă că „a luat act de faptul că într-o universitate din România s-a produs o regretabilă manifestare cu pronunțat caracter politic“.

Consiliul Național al Rectorilor (CNR) nu precizează nicăieri explicit, în cadrul comunicatului, numele partidului AUR, acuzat de SNSPA de faptul că a „distribuit“ prin susținători ai săi pliante prin în care “îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid. În schimb, CNR susține că „fiecare are dreptul constituțional la liberă exprimare și la a avea propriile convingeri politice, însă nu spațiul academic este locul pentru exercitarea acestor drepturi“.

„Nu dorim să intrăm într-o analiză de conținut a respectivei acțiuni ce a umbrit o zi festivă precum cea dedicată deschiderii noului an universitar, ci doar să ne manifestăm dezaprobarea față de producerea ei și solidaritatea față de colegii noștri și de studenții care au fost nevoiți să asiste la așa ceva. Comunitățile academice din România cunosc legislația referitoare la statutul instituțiilor universitare și au dovedit că o respectă. Fiecare are dreptul constituțional la liberă exprimare și la a avea propriile convingeri politice, însă nu spațiul academic este locul pentru exercitarea acestor drepturi. Societatea noastră democratică dispune de diverse locuri în care se pot desfășura acțiunile politice, conform legislației în vigoare, iar universitățile nu se numără printre ele. Consiliul Național al Rectorilor face apel la toate forțele politice să respecte comunitățile academice din România“, se arată în comunicatul Consiliului Național al Rectorilor.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Rectorilor:

„Consiliul Național al Rectorilor a luat act de faptul că într-o universitate din România s-a produs o regretabilă manifestare cu pronunțat caracter politic. In acest context amintim faptul că, în conformitate cu Legea învățământului superior nr. 199/2023, art. 13, alin. (3), «Spațiul universitar este inviolabil. Accesul în spațiul universitar este permis numai în condițiile stabilite prin lege și prin carta universitară.“

De asemenea, Consiliul Național al Rectorilor subliniază faptul că, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din aceeași lege, «În instituțiile de învățământ superior și în toate componentele lor organizatorice sunt interzise actvitățile care constau în prozelitism politic și/sau religios.“

Potrivit Art 32 (6) al Constituției României, «Autonomia universitară este garantată», iar Legea 199/2023 statuează, la Art. 7 (4), că instituțiile de învățământ superior «au caracter nonprofit și sunt apolitice“. Aceste prevederi legale trebuie respectate nu doar de către persoanele implicate în activitățile specifice învățământului superior, ci de către toți cetățenii României.

Nu dorim să intrăm într-o analiză de conținut a respectivei acțiuni ce a umbrit o zi festivă precum cea dedicată deschiderii noului an universitar, ci doar să ne manifestăm dezaprobarea față de producerea ei și solidaritatea față de colegii noștri și de studenții care au fost nevoiți să asiste la așa ceva. Comunitățile academice din România cunosc legislația referitoare la statutul instituțiilor universitare și au dovedit că o respectă. Fiecare are dreptul constituțional la liberă exprimare și la a avea propriile convingeri politice, însă nu spațiul academic este locul pentru exercitarea acestor drepturi. Societatea noastră democratică dispune de diverse locuri în care se pot desfășura acțiunile politice, conform legislației în vigoare, iar universitățile nu se numără printre ele.

Consiliul Național al Rectorilor face apel la toate forțele politice să respecte comunitățile academice din România“.

Descarcă de aici Comunicatul CNR, în format PDF:

Citește și:
Remus Pricopie: Susținători AUR „au distribuit pliante“ la SNSPA, în prima zi a noului an universitar, în care „îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid / Rectorul acuză „un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”
Universitatea din București se solidarizează cu SNSPA după intervenția “agitatorilor politici” în spațiul acesteia în prima zi a anului universitar: “se apropie șocant și reprobabil de practici de factură extremistă înregistrate în trecutul universitar al țării noastre, unul pe care l-am crezut depășit pentru totdeauna”
Reacție fermă a ministrului Educației, Ligia Deca, față de atacurile AUR la adresa SNSPA: Spun nu propagandei politice în școli și universități!
Rectorul Remus Pricopie, despre tensiunile dintre partidul AUR și SNSPA: “Așa cum ieri cei de la AUR au intrat în sălile de clasă și încercau să spună că această școală nu e bună, veniți la noi la AUR, același mesaj era în perioada legionarilor, în ’39-’40”
Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Întâlnirea ambasadorului Israelului în România, Reuven Azar, “cu politicianul de factură legionară George Simion este o greşeală strategică”
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Moscova este aici. Vizate sunt nu numai instituțiile și liderii lor legitimi, dar și valorile, cultura, tradițiile, religia. Până și naționalismul românesc, așa cum este el, bun sau rău, este în pericol să fie confiscat


1 comment
  1. Rectorii ar trebui demisi toti ( pentru ca altfel nu se vor sinchisi) pentru faptul ca au adus invatamantul universtar pe ultimul loc in Europa si in lume. Acest aspect vad ca nu-i deranjeaza!! Suntem pe palier cu statele africane. Nu m-ar mira sa ne depaseasca si ele in curand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fosta ministra a Educației, Ligia Deca, a acordat universităților, în ultimul an din mandat, de 2 ori mai mulți bani din fondul special aflat la dispoziția sa, comparativ cu anul anterior / Au fost finanțate inclusiv proiecte precum participarea Universității de Agronomie din București la o conferință de inovații spațiale la Los Angeles sau la una de securitate în România  

Ministerul Educației a aprobat în 2024, ultimul an de mandat al ministrei Ligia Deca, cereri de finanțare de 79,4 milioane de lei din fondul pentru finanțarea situațiilor speciale (FSS), fond…
Vezi articolul
Rectorul Leonard Azamfirei si ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila / Foto: Facebook.com/Alexandru Rafila

Spital Universitar la Târgu Mureş, anunțat de rectorul Leonard Azamfirei care spune că anul viitor începe construcția / Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Să avem la nivel naţional o reţea de spitale universitare nu este un lucru rău. „Nu contează neapărat cine e proprietarul spitalului”

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST), Leonard Azamfirei, a anunţat luni că în prima parte a anului viitor va începe construcţia…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, despre anunțul că SRI recrutează ofițeri, publicat pentru studenți de Facultatea de Filosofie din București: Cred că e un semn foarte bun și mă bucur că semnul ăsta îl dă directorul actual al SRI-ului, care e absolvent al UBB-ului și eu cred că știe ce face

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca susține decizia Facultății de Filosofie a Universității din București de a-și anunța propriii studenți că SRI recrutează „ofițeri operativi și analiști”. „Într-o societate democratică, serviciile…
Vezi articolul

Surse: Corpul de control al ministrei Educației, trimis la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, după ce Ligia Deca s-a întâlnit cu părinți nemulțumiți de neregulile de la admitere

Corpul de control al ministrei educației, Ligia Deca, a fost trimis la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM) din București, joi dimineață, 25 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Verificările…
Vezi articolul