Construcția unei școli noi în care vor învăța 370 de elevi, dintr-o comună din Arad, a durat 15 ani

488 de vizualizări
Foto: Primăria Semlac
O nouă școală a fost inaugurată, vineri, în ultima zi de vacanță a elevilor, în comuna Semlac, județul Arad, la 15 ani de la începerea lucrărilor, autoritățile locale reclamând „multe piedici și tergiversări” în finalizarea proiectului, transmite Agerpres.

Noua şcoală din comună poartă numele medicului Ioan Danicico, care s-a născut în Semlac, iar aici vor învăţa 370 de elevi din clasele I – VIII.

„După multe piedici şi tergiversări, am reuşit să inaugurăm astăzi Şcoala Gimnazială ‘Dr. Ioan Danicico’. Deşi a durat foarte mult, astăzi vorbim despre un vis împlinit. Construcţia a început în anul 2007 şi până în 2012 fondurile au venit de la Ministerul Învăţământului şi de la Inspectoratul Şcolar. Din 2012 până în 2015 construcţia a fost sistată, din lipsa finanţării. În 2015 obiectivul a fost mutat pe lista de fonduri din PNDL şi am putut să continuăm lucrările. Din păcate, în societate s-a întâmplat tragedia de la Colectiv şi am sistat lucrările, pentru că trebuiau schimbate multe detalii din proiect şi nu am avut fonduri. Legislaţia ISU a trebuit respectată pentru a avea autorizaţie de funcţionare”, a explicat la inaugurare primarul comunei, Letiţia Stoian, potrivit sursei citate.

Potrivit programului de guvernare 2021-2024 al Guvernului condus de Nicolae Ciucă, „pentru accesul în mod egal la educație al copiilor și al tinerilor și pentru asigurarea condițiilor de desfășurare a procesului educațional într-un singur schimb, vor fi realizate proiecte privind”, printre altele, „500 de creșe, grădinițe și școli, constând atât în construcții noi, cât și în reabilitări”.

Foto: Primăria Semlac

Şcoala se deschide luni şi beneficiază de mobilier şi echipamente moderne.

„Totul este nou, sperăm că va fi un plus pentru elevi şi profesori, care vor avea condiţii excelente pentru a-şi desfăşura activitatea”, a mai spus primarul. Valoarea totală a lucrărilor la noua şcoală s-a ridicat la 7,5 milioane lei, mai scrie Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vaccinarea prioritară a profesorilor, amânată din cauza lipsei de doze. Valeriu Gheorghiță: „Am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice sau cu vârstă peste 65 de ani / Decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale”

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Guvern, că a analizat împreună cu echipa sa inclusiv opțiunea ca din 7…
Vezi articolul

Elevii care au primit burse sociale sub pragul minim de 200 de lei trebuie să se adreseze secretariatului, spune secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru / Unele școli nu au primit destui bani, dar acest lucru se va regla săptămâna viitoare

Mai mulți părinți au semnalat, în urma articolului Edupedu.ro despre cum se calculează bursele în funcție de numărul de zile de școală, faptul că unele școli au acordat elevilor și…
Vezi articolul
Peste 100.000 de elevi din București revin la școală

Mai mult de 15% din elevii cu vârste peste 12 ani sunt vaccinați. 4.500 de copii s-au vaccinat în ultimele 5 zile. Cîmpeanu: Mai mulți elevi s-au vaccinat în ultimele 10 zile decât angajați din sistemul de învățământ pe parcursul verii

România a depășit pragul de 15% de elevi vaccinați, a anunțat vineri seara ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul unei ședințe de Guvern dedicată Educației, pe fondul deschiderii anului școlar…
Vezi articolul