Consultarea publică pe masteratul didactic de un an din Legea Deca-Iohannis va fi prelungită, anunță ministrul Educației și Cercetării. Daniel David a spus joi, 24 iulie, într-o intervenție live pe pagina de Facebook a MEC că „reacțiile de până acum” referitoare la noul masterat didactic generează și nevoia de dezbateri organizate de minister în următoarea perioadă. Oficialul nu a precizat tipul acestora – fizic sau în format online.
„Am fost oarecum surprins de dezbaterile legate de masteratul didactic, pentru că mintea mea era, ca să spun așa, la cum luăm măsuri pentru a avea din toamnă salarii și burse și pentru a duce la bun sfârșit definitivatul și titularizarea. Și n-am fost atent la emoțiile care au fost generate de acest proiect”, a spus David.
Oficialul a spus că a „văzut emoțiile generate” de proiectul de ordin de ministru care prevede condițiile de organizare pentru noul format al masteratului didactic, pus în transparență deocamdată până pe 1 august 2025 (detalii aici):
- „Ce vreau să vă spun foarte clar este că proiectul legat de masteratul didactic este un proiect care este impus de legea actuală a educației. Am văzut răspunsurile voastre, am văzut emoțiile generate. Proiectul a fost propus de o comisie de oameni care vin de la marile universități ale țării – UB, UBB, ASE, Politehnica, Universitatea din Timișoara. Oameni care au fost de bună credință, dar și ei a trebuit să implementeze o lege pe care avem în vigoare”.
Ministrul Educației și Cercetării a precizat și că va organiza dezbateri pe marginea proiectului și că nu va „pune la risc” masteratele de specialitate: „Ce vreau să vă asigur – ca ministru nu am de gând să pun la risc maseratele de specialitate sau să pun în opoziție maseratul didactic cu masteratul de specialitate. Va trebui să gândim o formulă prin care cele două să meargă împreună”.
„Asta va presupune, îmi dau seama din reacțiile de până acum, să extindem perioada de dezbateri și vom organiza dezbateri. Iar dacă în urma dezbaterilor o să ajungem la concluzia că va trebui să schimbăm legea, o s-o schimbăm fiindcă masteratul didactic și masteratul de specialitate trebuie să meargă împreună, nu unul câte unul să-l faulteze pe celălalt”, a adăugat David.
Informații de context. Masteratul didactic, în forma propusă de minister, poate avea o durată de 60 sau 90 de credite ECTS. Durata de un an corespunde celor 60 de credite, iar cea de un an și jumătate este echivalată cu 90 de credite. Aceste programe se vor organiza doar în regim cu frecvență, potrivit metodologiei puse în consultare.
La masterul de un an lipsesc 4 discipline față de cel din prezent, iar practica are 50 de ore în plus – detalii aici.
- Legea educației Deca-Iohannis 199/2023 prevede la articolul 264 că masteratul didactic actual, de doi ani, prevăzut de legea 1/2011, intră în lichidare din anul universitar 2025-2026, ceea ce înseamnă că nu va mai putea școlariza din anul universitar 2026-2027.
- Legea 198/2023 menționează la articolul 249, alineatul 23, că prevederile de la articolul 176 despre condițiile de formare pentru a fi profesor, de exemplu licența didactică (care durează 4 ani) și masteratul didactic de un an sau un an și jumătate sunt obligatorii din 2029.
- De asemenea, legea educației mai prevede că este îndeplinită condiția de formare pentru a preda pentru cei care finalizează studiile și urmează modul psihopedagogic nivel I (din timpul licenței) și nivel II (din timpul masteratului) până în 2027.
Reacții
Cel mai recent, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, inițiatorul Legii educației nr. 1/2011 care a introdus masteratul didactic de 2 ani, a atras atenția miercuri, 23 iulie, că forma actuală a acestuia – reglementată de Legile educației nr. 198/2023 și 199/2023, cunoscute ca Legile Deca-Iohannis – este o versiune diminuată, fără suficientă pregătire de specialitate.
- Într-o postare pe rețeaua Facebook, Funeriu susține că ministrul actual, Daniel David, este „prizonierul” acestei legi și că atacurile la adresa lui sunt nejustificate, câtă vreme nu el este autorul reglementării.
Miercuri, 23 iulie, ministrul Daniel David a transmis că „aștept sugestiile în timpul legal. Voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată”.
Oficialul a răspuns astfel criticilor publicate în Edupedu.ro de decana Facultății de Litere a Universității din București, Oana Fotache Dubălaru, și de directorul Departamentului de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Ionel-Dumitrel Ghiba; ambii semnalează pericolul reducerii calității pregătirii profesorilor dacă masteratul devine un program redus la un an fără componentă de specialitate.
Tot recent, spre finalul lunii iunie 2025, a venit un prim avertisment public, din partea facultăților Universității din București (UB): masteratul didactic din legea Deca-Iohannis nu respectă criteriile Bologna, iar studiile riscă să nu fie recunoscute internațional, semnalau acestea – documentul integral aici.
Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
Chat gpt are mai multa empatie decât acest domn ministru! Dl ministru , psihologul ,nu poate ,,citi ” pe fața colegilor săi ,frustrările , anxietate,emoțiile etc .Nu pricepe că acel master este degeaba !
O să se prefacă a asculta pe toată lumea și după aia face tot cum îl taie (prost) capul. Ăsta e omul, nu-l mai schimbă nimeni.
pacat că din alte reacții nu vă dați seama de nimic,domnu Dani
nu e domn, e un papagal incompetent. nu are nici o treaba cu Educatia. evdoar un psiholog duversionist care vrea distrugerea Educatiei! abuzurile sunt urmate decalte abuzuri!