Consultarea publică pentru Regulamentul-cadru de organizare a școlilor ROFUIP și Statutul elevului – prelungită de Ministerul Educației până pe 5 iulie / Decizia a fost luată cu o zi înainte să se încheie perioada stabilită inițial pentru consultări

1.274 de vizualizări
Ministerul Educației a anunțat oficial, marți, că prelungește perioada de consultare publică pentru proiectul de Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP și pentru proiectul de Statut al elevului, consultare care va dura până în data de 5 iulie inclusiv. Anunțul vine cu o zi înainte să expire termenul inițial stabilit de instituție pentru această consultare, termen menținut până acum deși ministra Ligia Deca anunțase consultări prelungite.

Anunțul ME de marți, 25 iunie:

  • Având în vedere interesul manifestat de partenerii instituționali și sociali față de procesul de consultare, vă informăm că perioada de consultare publică atât asupra proiectului Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP), cât și asupra proiectului Statutului elevului a fost prelungită până în data de 5 iulie 2024, inclusiv.

Documentele aflate în consultare sunt disponibile aici.

Edupedu.ro a semnalat că termenul afișat de minister pentru cele două consultări expira pe 26 iunie, deși Ministra Ligia Deca declara, la mijlocul lunii, că aceste proiecte vor „sta în dezbatere mai mult decât stau alte documente, alte proiecte de la minister”.

Astfel, cele două drafturi de documente fuseseră puse să stea în consultare doar 10 zile lucrătoare, adică doar cu 4 zile peste termenul legal de 10 zile calendaristice.

Declarația făcută de ministra Deca pe 12 iunie, când cele două proiecte au fost prezentate:

  • „În această perioadă lansăm în dezbatere publică enorm de multe elemente de legislație secundară. Foarte curând, nu pot să vă spun, dar o să fie o surpriză, probabil pe finalul zilei vom lansa dezbatere noul regulament de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar și statutul elevului. Va (sic!) sta în dezbatere mai mult decât stau alte documente, alte proiecte de la minister, tocmai în ideea în care eu cred că aceste documente, care sunt în general cele mai citite de școli, au în primul rând nevoie de aportul dumneavoastră. Și cu permisiunea dumneavoastră, am făcut această propunere în discuția de mai devreme. Mi-aș dori o discuție cu profesorii Teach for Romania și cu alumnii Teach for Romania, să vedem cum îmbunătățim documentele care reglementează modul în care funcționează școlile. Și vă aștept alături de noi pentru că avem mare nevoie de parteneriatul cu dumneavoastră”.
Citește și:
UPDATE Termenul afișat de Ministerul Educației pentru dezbaterea ROFUIP 2024 și Statutului Elevului 2024 expiră pe 26 iunie / Ministra Ligia Deca declara acum 10 zile că vor „sta în dezbatere mai mult decât stau alte documente, alte proiecte de la minister”
UPDATE Mai multe asociații de elevi din țară protestează în fața Ministerului Educației, nemulțumite de proiectele privind Statutul Elevului și ROFUIP


1 comment
  1. Desfintati PJ -iurile din înv prescolar. Era mult mai bine înaintea înființării acestora. Fiecare unitate/grădiniță sa aiba managerul ei, pentru o mai bună organizare în a functiona adecvat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mi se pare aberantă propoziția „se caută resurse” pentru majorările salariale ale profesorilor de la 1 ianuarie 2024, spune Mircea Miclea: Trebuie să aloci resurse cu prioritate, altfel nu vom mai avea educație în viitor

„Mie mi se pare aberantă propoziția asta „se caută resurse”, ca și cum guvernanții ar face o favoare acestei societăți, acestei țări și cadrelor didactice”, a spus profesorul Mircea Miclea,…
Vezi articolul

Profesoara Silvia Mușătoiu îi răspunde ministrului Daniel David: Creșterea normei didactice de predare este o improvizație. Ce înseamnă calitatea unei ore când ai un profesor titular pe o disciplină, deci calificat, dar care predă altă disciplină?

Silvia Mușătoiu, profesoară de Matematică la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, îi răspunde ministrului Daniel David, după ce acesta a declarat recent că „structura resursei umane arată bine”, având…
Vezi articolul

Fosta președintă a Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a fost admisă la Universitatea Stanford: În cel mai frumos viitor pe care aș fi putut să-l am, nu aș fi plecat la Stanford, ci la facultate la București / Nu cred în mesianism. De ce să mă întorc să salvez ceva, nu s-a întors Ligia Deca și a schimbat destul?

Ariana Dudună, fosta președintă a Asociației Elevilor din Constanța, anunță că a fost admisă la Universitatea Stanford. „Plănuiesc să studiez economia, dar fiind o universitate din SUA, deci nu pe…
Vezi articolul

Sistemul de evaluare de la Bacalaureat, criticat de Consiliul Național al Elevilor. Organizația cere măsuri pentru anul viitor în privința formării profesorilor corectori și a baremelor de notare

Sistemul de evaluare de la Bacalaureat este criticat de Consiliul Național al Elevilor, organizație care cere măsuri pentru anul viitor în privința formării profesorilor corectori și a baremelor de notare.…
Vezi articolul