Contractele de finanțare a activităților prin Fondul special al Ministerului Educației au ajuns la universități marți pentru semnare, spune secretarul de stat Gigel Paraschiv / Motivul pentru care mai multe colocvii rămân fără bani în 2024

257 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Contractele de finanțare a activităților universităților în anul 2024, prin Fondul pentru Situații Speciale (FSS) de la dispoziția ministrului Educației, au ajuns pentru semnare marți, 14 mai, la instituțiile de învățământ superior. Informația este confirmată de Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației, pentru Edupedu.ro.

Contractele au ajuns de ieri pentru semnare, potrivit lui Paraschiv, care a menționat că este vorba de acte adiționale la contractul instituțional.

Întrebat de Edupedu.ro dacă există blocaje sau care sunt motivele pentru întârzierile la plata banilor pentru mai multe evenimente științifice, după cum susțin sursele Edupedu.ro, Paraschiv a precizat că „nu sunt blocaje. Pe măsură ce au fost aprobate și prinse sumele în contract, am făcut deschiderile”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, sunt mai multe proiecte care așteaptă banii, cum ar fi colocvii ale facultăților sau ale centrelor de cercetare din subordinea lor, însă acestea ar urma să nu primească finanțarea cerută pentru că există o modificare în metodologia de acordare a banilor din Fondul pentru Situații Speciale (FSS).

Potrivit noii metodologii de alocare a banilor din acest fond care reprezintă 1,5% din totalul bugetului alocat pentru finanțarea instituțională a universităților și care este la dispoziția ministrului Educației, acordați la cererea universităților, în 2024 sunt finanțate doar evenimente programate de Ministerul Educației:

(3) Sumele alocate din FSS instituțiilor de învățământ superior de stat pot fi folosite pentru:

a) asigurarea resurselor necesare instituțiilor de învățământ superior pentru organizarea/desfășurarea unor activități ocazionale (conferință, simpozion, workshop) de interes național, programate de către Ministerul Educației, denumit în continuare MEd”, prevede ordinul de ministru (OME) 3773 din 12.02.2024 care aprobă metodologia.

„Dacă o cerere nu a fost acceptată la finanțare, universitatea a fost notificată. Unele au refăcut și revenit”, a mai spus Paraschiv cu privire la organizatorii de evenimente din facultăți sau școli doctorale care așteaptă banii sau cărora nu li s-a comunicat rezultatul despre eligibilitate.

Paraschiv a transmis la solicitarea Edupedu.ro și că „totalul de finanțare FSS aprobat mai 2024” este de 46 528 832 lei.

  • „Total FSS contractat aprilie: 31 690 946 lei
  • FSS deschis aprilie: 14 000 000 lei”, conform sursei citate.
Despre fondul pentru situații speciale în universități

La începutul fiecărui an este emis un Ordin de ministru ce vizează „constituirea și utilizarea fondului pentru finanțarea situațiilor speciale care nu pot fi integrate în formula de finanțare a instituțiilor de învățământ superior de stat” – vezi, spre exemplu, proiectul de ordin pus în transparență în ianuarie a.c., pentru anul 2024.

În acest fel, Ministerul Educației stabilește anual, din banii destinați finanțării universităților de stat, un fond distinct pentru „situații speciale” (denumit FSS), fond ce poate fi utilizat pe parcursul anului respectiv. Banii reprezintă 1,5% din totalul bugetului alocat pentru finanțarea instituțională a universităților și sunt la dispoziția ministrului Educației. Ei se acordă la cererea universităților.

Edupedu.ro a scris anul acesta despre cum au fost folosiți banii din Fondul pentru situații speciale de către universitățile de stat pentru verificarea doctoratelor scrise între 1990-2016: jumătate nu au cheltuit, în 2021, nimic, deși unele au primit milioane de lei. În doi ani niciuna nu a găsit niciun plagiat.

În plus, un număr restrâns de universități din România atrag cea mai mare parte banilor pe care, potrivit legii, Ministerul Educației îi poate aloca dintr-un fond special, aflat la dispoziția ministrului, destinat situațiilor care „nu pot fi integrate în formula de finanțare”, potrivit unor rapoarte oficiale.

  • Analizele au fost realizate de Minister pentru 2021 și 2022, primii ani pentru care instituția are obligația să publice aceste cheltuieli. Documentele arată că universitățile au primit, în cei doi ani, zeci de milioane de lei alocări din fondul special, sume din care au cheltuit, anual, peste 30 de milioane de lei. – detalii aici
Citește și:
Banii dați fiecărei universități de stat pentru verificarea doctoratelor scrise între 1990-2016: jumătate nu au cheltuit, în 2021, nimic, deși unele au primit milioane de lei / În doi ani niciuna nu a găsit niciun plagiat
Fondul pentru situații speciale, la dispoziția ministrului Educației: O mână de universități au folosit, în 2021 și 2022, peste jumătate din banii din FSS cheltuiți în întregul învățământ superior / Universitatea de Agronomie condusă de fostul ministru Cîmpeanu – în top, inclusiv cu bani pentru conferințe de securitate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Examenul pentru directorii de școli: Nota minimă foarte probabil va fi 7, la concursul din 27 iulie. Subiectele vor testa abilitățile cognitive și manageriale. Un director administrativ să pună în aplicare proiectele finanțate prin PNRR – anunță ministrul Educației

Concursurile de directori școlari vor fi organizate pe 27 iulie 2021, când Ministerul Educației va organiza un examen scris „la care vor putea să participe toți cei care aspiră la…
Vezi articolul

Registrul național al calificărilor profesionale din România, prevăzut de Legea învățământului preuniversitar, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației – proiect / Tiberiu Dobrescu, președintele ANC: Toate calificările vor fi cuprinse în RNCPR, până acum erau calificări și la Ministerul Muncii

Calificările profesionale gestionate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale trec în subordinea Ministerului Educației și vor fi incluse într-un registru unic, prevăzut în noua lege a Educației, se arată în…
Vezi articolul

Guvernul nu susține creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2024 printr-o inițiativă legislativă în Parlament, pentru că aceasta “are caracter discriminatoriu” față de alți bugetari, deși Ligia Deca a spus că se caută o soluție să crească salariile separat în învățământ, dacă legea salarizării nu va fi gata

O inițiativă legislativă înregistrată în Parlament, ce vizează majorarea salariilor cadrelor didactice separat de alte categorii de bugetari, nu este susținută de guvern, arată executivul într-un punct de vedere referitor…
Vezi articolul

DOCUMENT Rolul problemelor în predare și învățare, motivarea elevilor și dezvoltarea creativității gândirii – tematică pentru cercurile pedagogice ale profesorilor de Matematică din județul Dolj

Una dintre temele cercurilor pedagogice ale profesorilor de Matematică se referă la rolul problemelor în predare și învățare, potrivit unui note a Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Metodele pentru dezvoltarea creativității…
Vezi articolul