Copiii lăsați de părinți să umble singuri la distanțe mai mari de casă ajung, la maturitate, să se orienteze mai ușor în spațiu decât cei ținuți mai mult sub control – studiu

17.832 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Copiii care sunt lăsați să umble mai departe de casă vor deveni adulți care se pot orienta mult mai ușor în spațiu și să afle mai ușor pe unde să ajungă la destinație, comparativ cu cei care sunt ținuți mai mult sub control de către părinți, potrivit unor cercetări prezentate de The Conversation.com.

Autoarea studiului notează în articolul citat că distanța de acasă pe care copiii o parcurg ca să se plimbe și să se joace a scăzut semnificativ în ultimii 50 de ani. Acest lucru se datorează în mare parte preocupării părinților cu privire la siguranța celor mici, în special în orașe. Pandemia COVID-19 a restricționat și mai mult activitatea independentă a copiilor.

Pentru realizarea studiului, publicat anul trecut, studenți de la o universitate americană au primit o serie de chestionare despre drumurile parcurse în copilărie, stilurile actuale de petrecere a timpului departe de casă și cât de anxioși se simt când merg în medii noi. Participanții au raportat cât de des au plecat mai departe de casă, singuri sau cu prietenii, când avea vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani.

  • O constatare-cheie: Persoanele care au spus că au avut voie să meargă singure departe de casă, în copilărie, au devenit adulți încrezători și sunt mai puțin îngrijorați în timp ce călătoresc.

Au existat diferențe între fete și băieți. Băieții din diferite culturi cresc, de obicei, având mai multă experiență în această privință decât fetele, potrivit articolului citat. Lor li se permite să se îndepărteze de vecinătatea caselor lor – indiferent dacă fac treburi sau se joacă cu prietenii. La fel, bărbații din studiu au raportat că li s-a permis să meargă mai des afară și să călătorească singuri pe distanțe mai îndepărtate când erau copii.

  • Pentru context, autoarea notează că există diverse tipuri de orientare în spațiu. Unii oameni acordă o atenție deosebită reperelor, cum ar fi indicatoarele de oprire sau clădirile. Acestea se numesc informații despre traseu. Alții preferă să se ajute de punctele cardinale – cum ar fi nordul și sudul – sau puncte de referință globale, precum Soarele ca element ajutător. Acestea sunt exemple de informații de orientare. Cei mai mulți oameni folosesc o combinație a acestor informații, însă unii preferă un anume tip.
  • Persoanele care se bazează în principal pe o strategie de rută sunt mai lenți și mai puțin eficienți. Cei care se abat mai greu de la rutele lor obișnuite se pot simți mai neliniștiți sau mai temători când sunt pierduți.
Citește și:
Elevii din două landuri germane se întorc deja, luni, la școală. În ce condiții? Mască obligatorie și testări periodice, dispute privind vaccinarea și pregătirile pentru online
Finlanda extinde școala obligatorie până la finalul liceului. Mesajul principal în comunicarea reformei: avantajele pe care le au elevii, de la gratuități la acces pe piața muncii
Fără plastic: zeci de localuri și magazine unde poți să bei gratuit apă filtrată în București dacă îți aduci sticla reutilizabilă / Cum devii locație parteneră


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul

Elevii care intră în clasa a V-a la toamnă ar da Evaluarea Națională în 2027 cu 6 probe, dintre care una de matematică și științe, transdisciplinară – proiect de prorogare „urgentă” a aplicării EN din Legea 1/2011, care poate produce confuzie printre profesori, părinți și elevi

Ministerul Educației se pregătește să modifice „de urgență” Legea Educației Naționale nr. 1/2011, deși pregătește în paralel și noile proiecte de legi ale educației. În mod paradoxal, instituția a pus…
Vezi articolul

Sorin Ion: Dacă vorbim de competenţe digitale, va trebui obligatoriu să revizuim şi curricula la clasele de învăţământ gimnazial. Sunt de vreo opt ani, sunt deja vechi, opt ani în epoca digitală înseamnă foarte mult

„Dacă vorbim de competenţe digitale, trebuie să ne întoarcem cât mai jos pe scara vârstei şi va trebui obligatoriu să revizuim şi curricula la clasele de învăţământ gimnazial, pentru că…
Vezi articolul

Arhivă majoră a Proceselor de la Nürnberg, în care au fost judecați pentru crime de război liderii naziști – lansată în variantă digitizată de Școala de Drept a Universității Harvard, la 80 de ani de la începerea procedurilor judiciare

Harvard Law School – Școala de Drept a Universității Harvard – a lansat săptămâna aceasta o arhivă digitală ce include peste 750.000 de pagini de documente de la cele 13…
Vezi articolul