Coronavirus: 30 de şcoli din Atena au fost închise timp de 15 zile

354 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Treizeci de şcoli din capitala Greciei, Atena, şi din împrejurimi au fost închise luni pentru o perioadă de 15 zile, ca ”măsură de precauţie” împotriva răspândirii epidemiei cu noul coronavirus, care a provocat 73 de îmbolnăviri în Grecia, a anunţat Ministerul grec al Educaţiei, potrivit Agerpres.

Grecia a mai anunţat anterior închiderea a circa zece şcoli şi universităţi din regiunea Attica, din care face parte şi capitala Atena, până marţi, şi alte şase în Salonic, unde a apărut primul caz de coronavirus, până pe 17 martie.

Toate excursiile şcolare au fost de asemenea anulate şi toate competiţiile sportive se vor desfăşura fără spectatori începând de luni, timp de 15 zile, relatează Agerpres.

Ministrul sănătăţii Sotiris Tsiodras a declarat duminică că au fost confirmate şapte noi cazuri de contaminare în ţară, numărul total al persoanelor infectate din ţară ajungând la 73. Majoritatea noilor cazuri înregistrate în Grecia provin de la un grup de pelerini care au călătorit la sfârşitul lunii februarie în Israel şi Egipt. Ei au călătorit mai multe zile împreună în acelaşi autobuz.

Cel mai grav caz este al unui bărbat în vârstă de 60 de ani care a mers în acest pelerinaj. El a fost testat pozitiv săptămâna trecută şi se află încă internat într-un spital din Patras, în nord-vestul peninsulei Peloponez (sud).

Toate adunările publice sunt interzise şi toate şcolile şi universităţile sunt închise în două regiuni din Peloponez (Achaia şi Elis) şi pe insula Zakynthos din Marea Ionică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Nota 8 ar trebui să fie nota optimă, credem noi, pentru un elev (…) Nu ar trebui să tindă toată lumea spre 10, spune Radu Szekely, consilierul ministrului Educației într-o discuție despre viitoarele standarde de evaluare, pe discipline

Nota 8 ar trebui să fie nota optimă, credem noi, pentru un elev, spune Radu Szekely, consilier în Ministerul Educației. Afirmația a fost făcută la EuropaFM, într-o dezbatere despre noile…
Vezi articolul

Ministerul Educației „va recurge la toate căile de atac” în instanță pentru ca doctoranzii care au început studiile la buget cu frecvență, fără bursă pe vechea lege a educației să nu primească și ei bursă, pe noua Lege, anunță Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației

Studenții doctoranzi care au început studiile la buget cu frecvență, dar fără bursă, nu vor primi automat bursă, în pofida unei decizii recente a instanței de modificare a regulamentelor în…
Vezi articolul