Corpul de Control al Ministrului Educației face verificări în toate școlile din țară

2.990 de vizualizări
Ministerul Educației derulează, de astăzi și până la sfârșitul lunii august, o inspecție în toate școlile din țară pentru a vedea situația școlară a elevilor de gimnaziu și a identifica minorii în situații de risc, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Ministerul vrea să analizeze astfel evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 – 2019.

În următoarea perioadă, experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara.

Obiectivele acestei inspecții și analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea sau remedierea erorilor din documentele școlare.


2 comments
  1. Ar trebui regandite masurile care se pot lua asupra elevilor care au o atitudine obraznica, nesimtita in timpul orelor. In prezent directorii nu i-au masuri pentru a introduce obligativitatea respectului fata de colegi,de profesori,etc si nu se intelege pentru ce nu se iau. Se discuta numai despre drepturile elevilor si de loc despre obligatiile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Specialiștii MedLife atrag atenția: Ar trebui reevaluată decizia privind menținerea școlilor deschise până când gradul de ocupare a paturilor în spitale depășește 75% / „Se impune aplicarea de urgenţă a unor măsuri care să ţină cont de particularităţile noii tulpini, precum rata mare de transmitere şi incidenţa crescută în rândul copiilor şi adolescenţilor”

Noul studiu al rețelei de clinici MedLife arată că a identificat alte 274 de suspiciuni de Omicron dintr-un nou lot de 349 de probe analizate prin metoda pre-screening PCR. Potrivit…
Vezi articolul

Material susținut de ECDL Romania

De la construirea unui robot și imprimarea 3D a pieselor, la dezvoltarea unui caiet tehnic și promovarea echipei pentru atragerea de sponsori – avantajele de a face parte dintr-o echipă de robotică: Suntem ca o familie / Profesor coordonator Mariana Ciobanu: Elevii își modelează altfel conținutul academic, dar și modul în care trăiesc emoțiile

Ce face practic o echipă de robotică? De la imprimare 3D la competențe STEM și cunoștințe marketing, hardware sau social media, ce unește echipa e pasiunea pentru un domeniu nou…
Vezi articolul