Mai multe universități au discutat cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții și cu ministrul Educației despre o schemă europeană de garantare a creditelor pentru studenți și una de investiții

208 vizualizări
Foto: Sorin Cîmpeanu / Facebook
Accesul studenților la credite acordate de Banca Europeană de Investiții este susținut de ministrul Educației, potrivit unui comunicat al ministerului. Sorin Cîmpeanu și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Christian Kettel Thomsen, însoțit de o echipă a BEI, s-au întâlnit astăzi cu reprezentanți ai universităților din România. 
  • Amintim că Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că Executivul lucrează la un proiect de lege privind credite pentru studenți în valoare de 10.000 de euro și pentru tineri în valoare de 15.000 de euro, după cum a informat G4Media.ro.

În comunicat se arată că temele de discuție au vizat programele de investiții ale BEI: schema de împrumuturi pentru studenți și programul de investiții pentru universitățile din România.

Ar beneficia de aceste împrumuturi atât tineri din România, cât și din alte state UE sau care nu fac parte din Uniunea Europeană. Deocamdată sunt doar discuții generale, nu s-au avansat condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească studenții pentru a aplica pentru aceste scheme de împrumuri și nici ce sume pot accesa. Discuția de azi organizată în format hibrid (la sediul Ministerului Educației și online), la care au fost prezenți rectori și membri ai echipelor de conducere a 30 de universități din România, dar și reprezentanți ai Uniunii Studenților din România vine după dialogul pe care Ministerul Educației și Banca
Europeană de Investiții l-au inițiat în luna aprilie, în Luxemburg, în contextul participării
ministrului Educației la reuniunea miniștrilor din statele membre ale Uniunii Europene.

„Programul de garantare a schemei de împrumuturi pentru studenți, prezentat de echipa Fondului European de Investiții (FEI), divizie a BEI, vizează îmbunătățirea accesului la educație și beneficiază de fonduri europene prin programul Invest EU.

Programul se aplică prin parteneriate încheiate exclusiv de universități sau grupuri de universități cu FEI și vizează sprijinirea studenților pentru a studia în universități din țara noastră”, conform sursei citate.

Programul de investiții pentru universități al Băncii Europene, aflat în implementare, are un buget de 100 milioane euro si se va derula pe baza acordurilor de împrumuturi încheiate de BEI cu:

  • Universitatea Politehnica din București (2019),
  • Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca (2020),
  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (2020)
  • Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2022).
  • În prezent, se află în evaluare aplicația depusă de Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș.

În plus, urmează să fie lansat un program de investiții pentru renovarea universităților, în a doua jumătate a anului 2022 cu un buget de până la 150 milioane euro. „Proiectele ce urmează să fie finanțate în cadrul acestui program vizează construcția, extinderea, renovarea și reabilitarea infrastructurii universitare.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

72 de ziariști din redacțiile Libertatea și Gazeta Sporturilor acuză manageri ai trustului elvețian Ringier de ”presiuni” legate de firmele de pariuri / Ziariștii anunță că vor acționa ”prin toate mijloacele legale” / Printre semnatari – Ioanițoaia, Tolontan, Dan Duca, Geambașu

72 de ziariști din redacțiile Libertatea și Gazeta Sporturilor, deținute trustul elvețian Ringier, au acuzat marți într-un comunicat managementul companiei de presă că a cerut să vadă înainte de publicare…
Vezi articolul

Dacă Evaluarea Națională și Bacalaureatul rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă, susține Unitatea de Cercetare în Educație a Ministerului Educației și Cercetării

Unitatea de Cercetare în Educație a transmis, într-un răspuns pentru Edupedu.ro, că „dacă examenele naționale rămân bazate pe memorare, reforma curriculară nu va schimba realitatea din sălile de clasă”. Răspunsul…
Vezi articolul

OFICIAL Fizică-Informatică, Biologie-Chimie, Istorie-Filozofie, Teologie didactică-Limba și literatura engleză, în lista programelor de licență didactică cu dublă specializare / Lista completă

Lista programelor de licență didactică cu dublă specializare a fost publicată în Monitorul Oficial. Un astfel de program cuprinde o specializare principală și una secundară. Este vorba despre ordinul ministrului…
Vezi articolul