Creșele și grădinițele pot avea program prelungit în vacanțe, în asociere cu alte unități de învățământ dacă sunt cel puțin 10 copii care să participe, la cererea părinților – ROFUIP 2024

[jp_post_view]
Înscrierea la grădiniță 2025
Foto: Freepik.com
Creșele și grădinițele pot organiza program cu activități educativ-recreative la program prelungit și pe perioada vacanțelor dacă sunt minimum 10 copii înscriși de părinți, potrivit ROFUIP 2024, publicat în Monitorul Oficial. Decizia de organizare a programului în vacanțe se aprobă în Consiliul de administrație al unității de învățământ și este necesar ca minimum 10 copii să participe, la cererea părinților.

Grădinițele și creșele vor putea să organizeze program pe perioada vacanțelor în anumite condiții. Este nevoie ca cel puțin 10 părinți să facă cerere pentru program prelungit pe perioada verii la grădinița sau creșa dorită. Conducerile unităților de învățământ se pot și asocia cu alte unități de învățământ similare pentru a organiza activitățile.

Și până acum se puteau organiza activități în vacanță însă nu era impusă o limită a numărului de copii. Se va încheia un contract educațional între unitatea de învățământ și părinți pentru perioada respectivă.

De asemenea au fost introduse criterii despre cum se poate organiza programul în funcție de concediile angajaților și disponibilitate, iar conducerea trebuie să se asigure că are timp necesar pentru efectuarea lucrărilor necesare de reparație și de igienizare ale clădirilor și terenurilor.

Modificările din ROFUIP legate de programul de vară al creșelor și grădinițelor

Art. 9, alin (2) În unitățile de educație timpurie, care oferă servicii esențiale în societate, atât pentru copiii cărora li se adresează, cât și pentru familiile acestora și angajatori, vacanța școlară se raportează, cu prioritate, la interesul beneficiarilor primari pentru care, în timpul acesteia, se organizează, la cererea părinților/reprezentanților legali, activități educative recreative în unitățile de educație timpurie.

Art. 10 alin (6) În perioada vacanțelor, în unitățile de învățământ cu nivel antepreșcolar și preșcolar se pot organiza, la nivelul unității sau în asociere cu alte unități, activități educativ-recreative cu copiii. Activitățile se pot organiza cu minimum 10 copii înscriși la program prelungit, ai căror părinți au solicitat acest tip de program.

(7) Perioada din vacanță în care se organizează activități educativ-recreative se aprobă de către Consiliul de administrație al unității de învățământ, în concordanță cu programarea concediilor de odihnă ale salariaților și se aduce la cunoștință părinților/reprezentanților legali ai beneficiarilor primari.

(8) În vederea participării la activitățile educativ-recreative menționate la alin. (6), părinții și unitatea de învățământ încheie pentru perioada respectivă contract educațional, conform reglementărilor legale în vigoare.

(9) Activitățile menționate la alin. (6) se vor desfășura cu respectarea următoarelor condiții specifice:

a) stabilirea locației potrivite pentru activități de vacanță;

b) planificarea personalului didactic și administrativ în activitate;

c) planificarea activităților de educativ-recreative;

d) asigurarea condițiilor de microclimat;

e) asigurarea hranei conform prevederilor aplicabile;

f) asigurarea efectuării concediului de odihnă pentru personalul unității de educație timpurie;

g) asigurarea timpului necesar pentru efectuarea lucrărilor necesare de reparație și de igienizare ale clădirilor și terenurilor.

Citește și:
OFICIAL Programul copiilor nu poate să depășească 10 ore pe zi la grădiniță, potrivit ROFUIP 2024

Toți educatorii trebuie să facă pentru copiii din grupele mari de grădiniță un raport descriptiv de evaluare. Documentul va fi obligatoriu la înscrierea în clasa pregătitoare 2025 / Model de raport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Cafeaua sau ceaiul instant nu vor mai putea fi vândute în școli / Lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor, actualizată de Ministerul Sănătății după 16 ani

Lista alimentelor nerecomandate pentru a fi comercializate în școli și tabelul de alegeri alimentare, incluse într-un ordin al Ministerului Sănătății, au fost publicate în Monitorul Oficial. În noul ordin este…
Vezi articolul

Profesorii pentru educație timpurie și educatorii din grădinițe de stat și private, din toată țara, se pot înscrie până pe 10 noiembrie 2024 în programul de educație ecologică „Tedi și prietenii naturii” (P)

Participarea este gratuită, la fel și suportul didactic care este asigurat de Tedi și care constă în materiale necesare desfășurării lecțiilor din program. Cele mai active grupe de preșcolari și…
Vezi articolul

Ministerul Educației acceptă înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care fac 6 ani după 31 decembrie 2019. Peste 150 de copii fuseseră respinși, deși aveau aviz de la psihologi

Ministerul Educației schimbă procedura de înscriere la clasa pregătitoare și acceptă copiii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2019 și în cazul cărora psihologii au dat aviz că sunt…
Vezi articolul

O grădiniță și mai multe creșe, renovate cu sprijinul Ungariei, inaugurate în Mureș. Reprezentantul premierului Ungariei: „După 100 de ani de dezintegrare națională, ne găsim în secolul solidarității naționale și nu dorim deloc să construim în defavoarea popoarelor înfrățite, ci pentru a ne crește propriile forțe”

O grădiniţă şi mai multe creşe renovate de Eparhia Reformată din Transilvania cu sprijinul statului ungar au fost inaugurate în judeţul Mureş, la Reghin şi la Luduş, transmite Rador. „După…
Vezi articolul

26 de ani de excelență sărbătoriți la Grădinița Mea / Carmen Jacqueline Dan, director LTSM: Provocarea pentru părinți și copii este de a descoperi ce îi individualizează și de a accepta diversitatea naturii umane (P)

Evenimentul va cuprinde o serie de activități ludice dedicate preșcolarilor, precum și un dress-code pe măsura temei alese. „Provocarea adresată atât părinților, cât și copiilor pentru evenimentul de sărbătorire a…
Vezi articolul