Creștere clară a cazurilor COVID-19, în a doua jumătate a lunii ianuarie, avertizează directorul medical de la „Matei Balș”

850 de vizualizări
Foto: © Akesin | Dreamstime.com
Număr mare de cazuri Covid-19 va fi în februarie, martie şi aprilie, în țara noastră. Este foarte greu de spus când va fi exact vârful. Nu vor fi multe cazuri severe, ci multe îmbolnăviri, a spus medicul infecționist Adrian Marinescu, citat de G4Media.

Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat că în ţara noastră se va înregistra, în a doua jumătate a acestei luni, o creştere „clară” a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus şi se aşteaptă ca în februarie, martie şi aprilie să existe „probleme” legate de numărul de cazuri noi de COVID-19.

Adrian Marinescu spune că „undeva din a doua jumătate a lunii ianuarie spre 1 februarie va fi o creştere clară. Mă aştept ca lunile februarie, martie şi aprilie să fie lunile într-adevăr în care vom avea probleme legate de numărul de cazuri. Este foarte greu de spus când va fi exact vârful. (…) Mă aştept să fie un interval de maximum trei luni în care nu vom avea multe cazuri severe, dar vor fi multe infecţii şi marea problemă va fi de a gestiona situaţia, pentru că oamenii vor avea nevoie de evaluare. Ar fi ideal să se rezolve totul în pre-spital, nu la nivel de spital, la camera de gardă”, a afirmat medicul.

Au un risc mai scăzut să facă o formă complicată de COVID-19, și de a ajunge la terapie intensivă, persoanele vaccinate cu schemă completă, cele care au trecut prin boală sau cele care s-au vaccinat şi au şi trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2.

Potrivit lui Adrian Marinescu, în luna martie ar trebui să apară „un update” al vaccinului anti-COVID. „Este evident, din datele pe care le avem, că vaccinurile de acum nu au aceeaşi eficienţă pe varianta Omicron„, mai spune Marinescu.

  • Până la această dată, în România au fost confirmate aproape 100 de cazuri cu noua tulpină de coronavirus, iar majoritatea cazurilor sunt la persoane vaccinate.

Deja numărul cazurilor de Covid19 e în creștere. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.756 de cazuri noi și 18 decese, dintre care 16 erau nevaccinați și 2 vaccinați. Cei 2 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse 60 și 69 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În total, sunt internați 2.478 de pacienți cu COVID-19 în spitalele din țară. Dintre aceștia, 403 sunt internați la ATI. Din totalul pacienților internați, 63 sunt minori, 56 fiind internați în secții și 7 la ATI.

Citește articolul întreg pe G4Media.ro.

Foto: © Akesin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING „Nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“, spune Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre noile solicitări ale sindicatelor, în timp ce anunță că Executivul va aproba ceea ce le-a oferit acum două zile și profesorii au refuzat: bani de cărți și prime, în loc de majorări ale salariilor

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că decizia coaliției de guvernare a fost să aplice promisiunile făcute la întâlnirile trecute cu sindicatele. Gestul sfidează cel mai mare…
Vezi articolul

Cîmpeanu îi răspunde lui Arafat în saga testelor de salivă: Vom solicita clarificări suplimentare după ce IGSU a anunțat că nu se vor livra 7 milioane de teste pentru că două firme nu și-au îndeplinit obligațiile

Ministrul Educației îi răspunde lui Raed Arafat în legătură cu testele de salivă din școli și punctează că va solicita clarificări suplimentare, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro: „Referitor la…
Vezi articolul