Creșterea temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius până la potențiale consecințe climatice ireversibile va putea fi atinsă până în 2029, din cauza emisiilor de carbon, mai devreme decât se așteptau cercetătorii – studiu

212 vizualizări
Foto: Pexels.com
Emisiile de combustibili fosili amenință un prag climatic cheie mai rapid decât se credea până acum. Cercetătorii spun că lumea ar putea să depășească limita de 1,5C până în 2029, și nu până la mijlocul anilor 2030, ceea ce este și mai îngrijorător până acum, transmite BBC.

După un an de căldură fără precedent, în care în luna iulie s-a înregistrat cea mai călduroasă lună din lume, se așteaptă ca, în 2023, temperaturile să fie cu aproape 1,5C peste nivelul preindustrial, înainte ca lumea să înceapă să utilizeze intensiv cărbunele, petrolul și gazele naturale în jurul anului 1850, potrivit sursei citate.

Deși poate fi vorba de o situație izolată, oamenii de știință sunt îngrijorați de faptul că, în curând, lumea va emite suficiente gaze cu efect de seră pentru a menține temperaturile la acest nivel pentru mult mai mult timp. Cercetătorii spun că nivelurile tot mai ridicate de dioxid de carbon și alte gaze din atmosferă cresc temperaturile, deoarece rețin radiațiile terestre, creând un efect de seră, notează BBC, care citează un studiu recent publicat în revista Nature.

De precizat este că cifra de 1,5C este o componentă cheie a promisiunilor făcute de liderii politici atunci când au semnat Acordul de la Paris privind clima în 2015. Statele s-au angajat să mențină creșterea temperaturilor globale „cu mult sub” 2C și să depună toate eforturile pentru a menține această creștere sub 1,5C în acest secol.

„Pentru a stabili cât timp va dura până când lumea va atinge această cifră cheie, oamenii de știință au calculat un „buget” al cantității de carbon care mai poate fi emisă înainte ca acest prag important să fie depășit. La începutul acestui an, Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC), principalul organism consultativ al ONU, a estimat că lumea ar mai putea emite doar încă 500 de miliarde de tone de carbon și ar avea 50% șanse să mențină încălzirea sub pragul de 1,5C”, punctează BBC.

Având în vedere că nivelul actual al emisiilor anuale este de aproximativ 40 de miliarde de tone, IPCC a estimat că pragul va fi depășit definitiv până la mijlocul deceniului următor. Dar această nouă analiză sugerează că va fi mult mai devreme: după ce au ajustat „bugetul” și pe ultimii 3 ani, datele inițiale fiind până în 2020, cercetătorii au reexaminat și rolul altor factori, alții decât emisiile de dioxid de carbon, care au un impact asupra încălzirii.

  • Unul dintre cei mai importanți factori sunt particulele de funingine numite aerosoli, care provin în principal din arderea combustibililor fosili și care contribuie în mare măsură la poluarea aerului, dar au un beneficiu neașteptat pentru climă, deoarece ajută la răcirea atmosferei prin reflectarea luminii solare în spațiu, conform sursei citate.
  • Noua lucrare de cercetare arată că acești aerosoli au, de fapt, un impact mult mai mare asupra răcirii decât se credea până acum, însă cum lumea se străduiește să curețe aerul murdar din orașe și să utilizeze mai puțin combustibilii fosili cei mai poluanți, numărul de aerosoli din atmosferă scade, ceea ce înseamnă că temperaturile cresc mai repede decât se credea.

„Estimăm acum că ne putem permite să eliberăm doar aproximativ șase ani din emisiile actuale înainte de a depăși probabil acest punct de referință cheie al acordului de la Paris”, a declarat Doctor Robin Lamboll de la Imperial College London, citat de BBC. „Potrivit cercetătorilor, pentru ca lumea să evite depășirea temperaturii de 1,5 grade Celsius, emisiile globale de dioxid de carbon ar trebui să ajungă la un nivel net zero până în 2034, nu până în 2050, așa cum se preconizează în prezent”, mai notează aceeași sursă.

Liderii mondiali urmează să se întâlnească peste câteva săptămâni în cadrul COP28 din Dubai, iar această nouă analiză le va prezenta o perspectivă dură asupra urgenței unor acțiuni mai radicale în ceea ce privește emisiile, dacă se dorește respectarea sloganului politic de a „menține 1,5C în viață”, mai informează BBC.


4 comments
  1. Va multumim ca veniti si cu stiri din domeniul stiintelor, mediului, premiilor Nobel etc. Altfel am avea impresia ca viata se rezuma la situatiile de nedorit de la noi din tara – spaga generalizata, tinerii tot mai dezinteresati de studii, guvernantii si politicienii tot mai needucati, dar batjocorind educatia.

    E bine sa stim ce se intampla pe planeta, nu doar in tara unde traim.
    Doar va numiti „edupedu,” asa ca trebuie sa ne oferiti si pagini educative.😍
    MULTUMIM! 🤍

  2. Trebuie insa explicat si ce inseamna ‘net zero’>

    net zero applies to a situation where global greenhouse gas emissions from human activity are in balance with emissions reductions.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De la 1 ianuarie 2023, noul cost standard per elev este majorat cu 7%, anunță Iulian Cristache, președintele Federației de părinți, după ședința Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Procentul reprezintă media creșterilor salariale pentru personalul din școli

De la 1 ianuarie 2023, noul cost standard per elev este de 6.834 de lei, după cum a anunțat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților Edupart, după ședința Consiliului…
Vezi articolul

Festival-concurs de teatru, vorbit în public și recitări pentru elevi, organizat de liceul din Sinaia, inclus în lista concursurilor interjudețene 2024. Înscrierile sunt deschise până pe 17 martie

Elevii de liceu din țară pot participa la festivalul-concurs de artă teatrală “Primavera” – 2024, organizat de Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia pe 4 secțiuni: teatru pe echipe, public speaking, one man…
Vezi articolul

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române, despre scrierea greșită a cuvântului „procrastinare” în noul DOOM: Corectăm greșelile acestea de tip bătaie sau alte mici scăpări, la următorul tiraj / Vom avea o variantă online, o mică aplicație care să preia datele din dicționar

Preluarea cuvântului „procrastinare” cu o literă lipsă în noul DOOM, sub forma procastinare, „este probabil una dintre greșelile de bătaie (de tehnoredactare) care s-au strecurat în dicționar”, a declarat pentru…
Vezi articolul