Creșteri fără precedent ale episoadelor depresive în rândul tinerilor din Franța, înregistrate după izolarea din perioada pandemiei Covid-19

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Măsurile de izolare repetate, incertitudini cu privire la viitor… Criza provocată de pandemia de COVID-19 a înregistrat o creştere fără precedent a episoadelor depresive în rândul tinerilor în Franţa, o tendinţă care riscă să marcheze o întreagă generaţie, potrivit unui studiu publicat marţi de Agenţia franceză de sănătate publică, relatează AFP, conform Agerpres.

„Izolarea m-a schimbat”, a declarat Antoine, un student în vârstă de 20 de ani, care continuă tratamentul cu antidepresive la trei ani după debutul crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19.

Tânărul – care nu a dorit să-şi facă public numele de familie – s-a confruntat cu o situaţie în care numeroase persoane de aceeaşi vârstă s-au regăsit, potrivit studiului care a fost realizat pe baza unor chestionare în rândul a circa 25.000 de francezi selectaţi aleatoriu şi care a măsurat frecvenţa episoadelor depresive în rândul populaţiei în 2021.

De 20 de ani, studii similare au fost realizate cu regularitate în Franţa, precedentul datând din 2017, conform Agerpres.

În ultimii doi, afectaţi de pandemia de COVID-19, cazurile de depresie au cunoscut o creştere fără precedent, concluzie care confirmă rezultatele altor studii efectuate în străinătate.

Această creştere afectează întreaga populaţie franceză, dar mai ales tinerii din grupa de vârstă 18-24 de ani. În rândul acestora, proporţia episoadelor depresive aproape s-a dublat, afectând aproximativ o cincime dintre cei chestionaţi.

Conform Agerpres, luni, Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC) din Statele Unite au tras un semnal de alarmă în legătură cu cifre foarte îngrijorătoare privind sănătatea mintală a elevilor de liceu, în special a fetelor tinere. Aproape o treime dintre ele (30%) s-au gândit la sinucidere în 2021 (comparativ cu 19% în 2011).

Este imposibil, desigur, să se stabilească în fiecare caz o legătură precisă cauză-efect între criza COVID-19 şi apariţia depresiei, mai ales că motivele care declanşează această boală au la bază factori multipli, care variază de la istoricul personal al pacientului până la fiziologia acestuia.

Însă, în general, „stresul cauzat de COVID-19 şi restricţiile impuse pentru controlul acestei boli par să fie una dintre principalele ipoteze care explică această creştere”, au afirmat autorii acestui studiu, potrivit sursei citate.

Enguerrand du Roscoat, unul dintre autorii studiului, specialist în probleme legate de sănătate mintală în cadrul Agenţiei franceze de sănătate publică, a avansat, de asemenea, alte ipoteze: precaritatea financiară, izolarea în locuinţe adesea foarte mici, precum şi o formă de vinovăţie în faţa epidemiei. „Tinerii au fost cam arătaţi cu degetul pentru că doreau să iasă în oraş, îmbolnăvindu-se în număr mai mare şi putând constitui astfel un pericol”, a explicat Roscoat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANOSR critică decizia Universității de Arte de a-și atribui dreptul de proprietate asupra creațiilor studenților săi, inclusiv o cotă procentuală din vânzări: „Modificarea este absolut incorectă / O îmbogățire injustă”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică decizia Universității Naționale de Arte din București care a comunicat pe 15 aprilie că „Lucrările cu caracter didactic artistic realizate de…
Vezi articolul

VIDEO Sorin Cîmpeanu: Și eu cred că materia este prea stufoasă / Programa școlară va fi mai aerisită, materia pentru trunchiul comun va fi simplificată, iar curriculumul la decizia școlii va crește până spre 30%

Pe baza rezultatelor testării standardizate pilot vor fi modificate planurile cadru pentru liceu din septembrie 2023, a spus ministrul Educației, la TVR. „E nevoie să generalizăm acest sistem, se lucrează…
Vezi articolul
Agenția Națională Antidrog

Primele măsuri decise în CSAT privind traficul și consumul de droguri: implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la tratament și recuperare / Grup de lucru pentru elaborarea unui plan de acțiune

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis, în ședința de joi, ca primele măsuri privind traficul și consumul de droguri să vizeze: eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la…
Vezi articolul

Anton Hadăr: Marcel Ciolacu și miniștrii Muncii și Finanțelor ne-au confirmat că vor fi la ședința de la sediul FSLI cu toți colegii noștri din sindicatele din țară / Despre Ligia Deca încă nu știu nimic

Anton Hadăr, liderul Federației „Alma Mater”, a declarat la Radio România Actualități (RRA) că Marcel Ciolcu, ministrul Muncii și Ministrul de Finanțe au confirmat că vor veni la ședința sindicatelor…
Vezi articolul