Csaba Asztalos: Consiliul pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat în legătură cu regula care îi dă afară din colegii pe elevii cu medii sub 8

1.219 vizualizări
Csaba Asztalos / Foto: Facebook.com
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat astăzi, de un ONG din Brașov, cu privire la regula prin care mai multe Colegii naționale îi dau afară pe elevii care nu ating media de 8 sau 8.50, a declarat pentru Edupedu.ro președintele instituției, Csaba Asztalos.

„Nu este o speță simplă. Eu am cunoștință de o decizie a unei instanțe din București, în cazul unui colegiu privat care are această regulă ca elevii să obțină media 8 pe trimestru, în caz contrar să părăsească instituția de învățământ. Decizia instanței în cazul acestui colegiu privat a fost în favoarea instituției de învățământ. Deci nu a declarat această regulă ca fiind una nelegală„, a declarat Csaba Asztalos, pentru Edupedu.ro.

Întrebat dacă forma de finanțare a școlii nu schimbă analiza, președintele CNCD a declarat: „din punctul meu de vedere nu, pentru că regulile de organizare sunt identice. Prevederile legale care se aplică unei instituții de învățământ publice se aplică și unei private, cu rezerva că trebuie să facem analiza și că în cazul unei școli private părinții semnează un contract, care în cazul unei instituții publice nu există. Deși și acolo, când semnează părintele înscrierea copilului, semnează și regulamentul”.

„Avem un precedent, trebuie să îl luăm în considerare și să vedem care va fi concluzia”, a continuat Asztalos, care a precizat: „nu am văzut motivarea instanței, cred că în 2-3 zile am să intru în posesia motivării”.

Oficialul a precizat că CNCD a primit astăzi sesizarea, „vom urma procedura legală, vom cita părțile – inspectorat, minister, școli și organizația neguvernemantală -, după care vom adopta o decizie”. „ONG-ul a cerut în sesizare să constatăm fapta de discriminare care constă în regula prin care elevii care nu ating media de 8 sau 8.50 se obligă să părăseasca instituția, prin transfer”, a precizat Csaba Astzalos pentru Edupedu.ro.

Termenul legal pentru soluționare este 90 de zile, „dar depinde de titularul de dosar, de încărcătura pe care o are, deci nu aș putea să vă spun un termen exact de soluționare. Dar încercăm într-un termen rezonabil”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele CNCD.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel către profesori al primarului Emil Boc, după ce s-a oferit să dea meditații gratuite de istorie, în programul „Mentorat pentru Bacalaureat” lansat de Primăria Cluj-Napoca: Le recomand tuturor profesorilor care au disponibilitatea necesară să se implice și să ajute

Primarul Emil Boc a anunțat recent că poate acorda elevilor ore de pregătire pentru disciplina istorie, ”dacă timpul îi permite”, în cadrul programului de mentorat inițiat de primărie cu scopul…
Vezi articolul

EXCLUSIV Campusurile școlare rurale, singura investiție propusă pentru eliminarea din PNRR de către Ministerul Educației, deși ministrul Daniel David a anunțat intenția de a pilota în ele măsuri pentru ca elevii de la sate să aibă „aceeași șansă” ca cei din urban

La începutul anului 2024, Ministerul Educației a lansat un apel pentru construirea a trei campusuri școlare rurale de aproape 30 milioane euro pentru a reduce decalajul educațional major dintre mediul…
Vezi articolul

Profesorul Marius Lobază, despre probele orale de la BAC 2025: Totul a început cu o măsură proastă, de a pune aceste probe în timpul școlii, continuată cu măsuri aberante ale unora din Minister de a ține și cursuri și examen în același timp

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a criticat organizarea probelor orale ale examenului național de Bac 2025 în timpul anului școlar. Acesta a declarat pentru TVR Info că…
Vezi articolul