Cum pot să îmi văd lucrarea de la Bacalaureat 2021: Procedura de vizualizare a foilor de examen prevede depunerea cererilor la școală sau pe e-mail – pe 12-13 iulie și consultarea lucrării în copie scanată pe 21-22 iulie

8.877 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Cererile pentru vizualizarea lucrării se depun la liceul la care candidatul a susținut probele scrise. Lucrările vor fi văzute în format electronic, scanate, pe 21-22 iulie, potrivit calendarului oficial.

Ministerul Educației a făcut o procedură pentru vizualizarea lucrărilor de la Bacalaureat, este vorba despre procedura nr. 29408/DGIP/31.05.2021.

Pe modelul de cerere afișat de inspectoratele școlare candidații semnează pentru a avea dreptul să vadă lucrarea, dar nu au voie să o fotografieze, sau să întrebe profesorul care îi va asista în timpul în care își consultă lucrarea despre punctajul acordat sau corectura făcută.

Procedura de vizualizare a lucrării presupune digitalizarea foii de examen, potrivit calendarului trimis de Ministerul Educației, publicat mai jos. Lucrările vor fi scanate în centrele de evaluare unde au fost corectate, urcate pe un FTP (File Transfer Protocol, adică protocol pentru transferul fişierelor prin internet) și accesate din școala stabilită să fie centru de vizionare în momentul în care ajunge candidatul.

În cererea de vizualizare a lucrării candidatul poate opta pentru a vedea una dintre lucrări sau pe toate. În cerere apar o serie de „luări la cunoștință” urmate de negații:

  • Pe lucrare „nu am voie să fac nicio intervenție scrisă” (este un fișier de tip imagine într-un FTP, cum ar putea elevul să scrie pe el?)
  • Atribuțiile însoțitorului „nu presupun discuții legate de punctajele obținute”
  • Vizualizarea lucrării „nu poate conduce la modificarea punctajului”
Care este calendarul vizualizării lucrărilor de la Bacalaureat 2021

9 iulie 2021 – Afișarea la avizierul fiecărei activități de unități de învățământ care a fost centrul de examen, a programului zilnic de depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor precum și a informațiilor cu privire la locația și programul de vizualizare a lucrărilor.

12-13 iulie 2021 – Depunerea sau transmiterea prin mijloace electronice a cererilor prin care se solicită vizualizarea lucrărilor la unitatea de învățământ care a fost centrul de examen.

14 iulie 2021 – Centralizarea cererilor de vizualizare a lucrărilor la Comisia de Bacalaureat județeană din județul de origine.

15 iulie 2021 – Transmiterea situației centralizate a cererilor de vizualizare a lucrărilor de la Comisia de Bacalaureat județeană din județul de origine către Comisia de Bacalaureat județeană din județul evaluator.

Transmiterea de către Comisia de Bacalaureat județeană din județul evaluator a solicitării de a primit lucrările pentru vizualizare directorilor unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluare.

15 iulie – 16 iulie 2021 – Pregătirea de către directorii unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluarea lucrărilor pentru vizualizare, conform procedurii.

Transmiterea la Comisia de Bacalaureat județeană din județul evaluator a fotocopiilor lucrărilor solicitate pentru vizualizare, conforme cu originalul.

19-20 iulie 2021– Pregătirea fișierelor cu fotocopiile lucrărilor solicitate pentru vizualizare și încărcarea lor pe FTP conform procedurii.

21-22 iulie 2021 – Vizualizări lucrărilor de către solicitant, conform procedurii și a programului anunțat.

În completarea cererii, acolo unde sunt lăsate spațiile pentru probele la care candidații vor să vizualizeze lucrările, în primele spații trebuie completate literele probelor, iar în al doilea spațiu disciplinele. Probele sunt următoarele, conform metodologiei:

  • proba E.a) probă scrisă la limba şi literatura română;
  • proba E.b) probă scrisă la limba şi literatura maternă;
  • proba E.c), matematică sau istorie;
  • proba E.d), fizică, chimie, biologie sau informatică ori geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.

Modelul de cerere este cel folosit și anul trecut:

Model cerere vizualizare lucrare bacalaureat 2021

Foto: © VadymvdrobotDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ar fi trebuit întâi să începem cu planurile-cadru până să mutăm examenele de final, spune directorul Lucian Popa, despre suprapunerea cursurilor și Bacalaureatului în 2025: Este foarte ușor să spunem că facem Săptămâna Altfel sau Verde. Va fi buluceală

Până să umblăm la calendarul examenelor de final, „ar fi trebuit întâi să se înceapă cu o nouă programă, un nou plan-cadru”, este de părere Octavian Lucian Popa, directorul Școlii…
Vezi articolul

Secretarul de stat Florian Lixandru, despre orele elevilor care nu dau simulările naționale: Procesul educativ să se desfășoare în condiții normale, școlile fie vor modifica programul, fie vor decala programul

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, într-o intervenție la Radio București FM, referitor la orele elevilor care nu dau simulările naționale, că „unitatea de învățământ, practic,…
Vezi articolul