Cum se calculează vechimea pentru înscrierea la gradele didactice II și I, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Dolj – document

6.683 de vizualizări
Cum se calculează vechimea pentru înscrierea la gradele didactice II și I
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Modul de calcul al vechimii pentru înscrierea la gradele didactice I și II a fost explicat de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Amintim că precizările referitoare la inspecțiile care se desfășoară în anul școlar 2024-2025 au fost transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

Conform Ministerului Educației, în anul școlar 2024-2025 sunt aplicabile prevederile Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare. 

Mod de calcul pentru gradul didactic II

Pentru gradul didactic II trebuie să fie cel puțin 4 ani la catedră, după obținerea definitivatului. Iată cum se calculează, potrivit ISJ Dolj:

An 1:

An 2:

  • Cerere preinspecție: 1-31 octombrie, în anul școlar premergător înscrierii cu dosar;
  • Inspecție curentă 1: 1 octombrie-31 mai, în anul școlar în care s-a depus cererea de preinspecție;

An 3:

  • Dosar înscriere: 28 octombrie-22 noiembrie, după anul școlar în care s-a depus cererea de preinspecţie;
  • Inspecție curentă 2: 1 octombrie-31 mai, în anul școlar în care s-a depus dosarul de înscriere (adică în anul 3);

An 4: Inspecție specială: 1 octombrie-31 mai, în anul școlar în care se susține examenul;

Conform ordinului nr. 5561/2011, profesorii trebuie să obțină cel puțin nota 8 (opt) la testul din metodica specialității și, respectiv, la proba orală de pedagogie, pentru promovarea examenului de acordare a gradului didactic II.

Articolul 23 – „(1) Pentru promovarea examenului de acordare a gradului didactic II, candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 8 (opt) la testul din metodica specialității și, respectiv, la proba orală de pedagogie. Candidații care nu obțin nota minimă la o probă nu se pot prezenta la probele următoare.

(2) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este media aritmetică a notei de la proba scrisă și a notei de la proba orală.

(3) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este de cel puțin 8 (opt).”

Dacă un candidat a obținut nota 10 la definitivat, cererea de preinspecție se depune în primul an după obținerea definitivării. 

Mod de calcul pentru gradul didactic I

Conform ISJ Dolj, pentru gradul I trebuie să fie cel puțin 4 ani la catedră, după obținerea gradului didactic II. Iată cum se calculează.

An 1:

  • Cerere preinspecţie: 1-31 octombrie, în anul școlar premergător înscrierii cu dosar;
  • Inspecţie curentă 1: 1 octombrie-31 mai, în anul şcolar în care s-a depus cererea de preinspecție;

An 2:

  • Dosar înscriere: 28 octombrie-22 noiembrie, după anul şcolar în care s-a depus cererea de preinspecţie;
  • Colocviu de admitere: 15 ianuarie-15 februarie, în anul școlar al înscrierii cu dosar;
  • Inspecţie curentă 2: În anul școlar în care a depus dosarul și a susținut colocviu, până pe 31 mai;

An 3: Depunerea lucrării metodico-ştiinţifice: până la 31 august a anului școlar următor celui în care s-a susținut colocviul de admitere;

An 4: Inspecţie specială şi susţinerea lucrării metodico-stiintifice: 1 octombrie – 31 mai a anului școlar următor celui în care s-a depus lucrarea metodico-știintifică;

Dacă un candidat a obținut nota 10 la gradul II, inspecția curenta 1 se va face în același an cu depunerea dosarului. 

Ordinul nr. 5561/2011 stabilește că inspecția specială pentru acordarea gradului didactic I se efectuează la patru activități didactice. Nota la inspecția specială se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare dintre cei trei membri ai comisiei de examinare.

Articolul 38 – „(1) Inspecția specială pentru acordarea gradului didactic I se efectuează la patru activități didactice și este valabilă numai pentru anul școlar în care a fost efectuată.

(2) Inspecția specială se susține la specializarea la care candidatul a fost admis la colocviu sau la una dintre disciplinele pe care candidatul cu specializarea respectivă le poate preda conform Centralizatorului și pe care are încadrare.

(6) Nota la inspecția specială se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate de fiecare dintre cei trei membri ai comisiei de examinare.

(7) Nota minimă de promovare a acestei probe este 8 (opt).

(8) Candidații care nu au obținut nota minimă de promovare a inspecției speciale se consideră respinși și nu mai au dreptul de a susține lucrarea metodico – științifică.

(9) Nota acordată la inspecția specială nu poate fi contestată.

(10) În perioada efectuării concediului de creștere a copilului și a concediului fără plată nu pot fi efectuate inspecții sau susținute probe de examen.”

Articolul 39 – „(4) Nota la proba de susținere a lucrării metodico-științifice se calculează ca medie aritmetică a notelor, de la 1 la 10, acordate de fiecare dintre cei 3 membri ai comisiei, ca număr întreg sau cu zecimale. Nota acordată nu poate fi contestată. Nota minimă de promovare a acestei probe este 9 (nouă).”

Documentul publicat de Inspectoratul Școlar Județean Dolj:

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Inspecții an școlar 2024-2025. Precizările Ministerului Educației pentru profesorii care urmează să susțină inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă – document
Amânarea gradelor didactice 2024 poate fi solicitată pentru un an școlar. Pentru profesorii aflați în perioada concediului de creștere a copilului, amânarea poate fi solicitată pentru 2 ani şcolari. Model de cerere


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai mulți elevi de la liceul Lenau din Timișoara au protestat și refuză să intre la ora de limba română din cauza comportamentului profesoarei, care ar promova legionarismul / Conducerea școlii a sancționat-o disciplinar / Inspectorul general adjunct al ISJ Timiș: Avem nevoie de pârghii legale mai bune, să putem suspenda cadrul didactic pe perioada cercetării disciplinare

Elevii de la clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au protestat timp de 2 zile în fața școlii, săptămâna aceasta, pe motiv…
Vezi articolul

Elevii din clasele primare nu pot primi niciun fel de bursă în acest an școlar pentru premiile de la concursuri, potrivit legii. Copiii din clasele Pregătitoare – a IV-a au dreptul doar la burse sociale, după caz

Elevii din clasele primare nu pot primi în anul școlar 2023-2024 niciun fel de bursă pentru rezultatele la concursurile școlare din anul școlar precedent, potrivit legii, care menționează că doar…
Vezi articolul

Universitatea din București reacționează în cazul Emilia Șercan: Condamnăm ferm acțiunea de intimidare a acesteia. Ne solidarizăm cu jurnalista Emilia Șercan

„Suntem profund îngrijorați de situația jurnalistei Emilia Șercan și condamnăm în mod ferm acțiunea de intimidare a acesteia”, spune rectorul Universității din București, Mircea Dumitru. Într-o luare de poziție față…
Vezi articolul

Ministrul Educației: O problemă este din modul în care se predă la clasă. În loc să ne concentrăm pe învățarea vizibilă de către fiecare copil și pe sinteză, analiză, da, consolidarea pe ce înseamnă informație de bază, cultură generală, încercăm să facem mult din toate

„Deși am făcut o reformă curriculară acolo, deși specialiștii ne spun că programele sunt aerisite la clasă, copiii resimt în continuare o încărcare prea mare, spun ei, pe anumite discipline,…
Vezi articolul