Curriculumul pentru calificarea „electrician auto”, publicat în Monitorul Oficial

2.153 de vizualizări
Foto: Auto Electrician © MinervaStudio | Dreamstime.com
Planul de învățământ și programa școlară pentru calificarea „electrician auto”, pentru pregătirea practică a elevilor de clasa a XI-a din învățământul profesional, inclusiv dual, au fost publicate în Monitorul Oficial. Pregătirea practică poate fi organizată atât în unitatea de învăţământ, cât şi la operatorul economic/instituţia publică parteneră, conform documentului.

Potrivit sursei citate, pentru modulul „Conducerea automobilului”, pregătirea practică va fi realizată doar de persoane autorizate (ca profesor de legislație rutieră – pentru laboratorul tehnologic, respectiv ca instructor auto – pentru instruirea practică). Cele 60 de ore alocate instruirii practice pentru conducerea automobilului vor fi realizate prin programarea individuală a elevilor.

Captură foto: Monitorul Oficial

„Stagiul de pregătire practică se desfăşoară la operatorul economic/instituţia publică parteneră. Condiţiile în care stagiul de practică se desfăşoară în unitatea de învăţământ, sunt stabilite prin metodologia de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional”, se arată în document.

Foto: Auto Electrician © MinervaStudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Va rog sa-mi spuneti daca exista in Municipiul Bacau o locatie , institutie sau societate care are cursuri , scoala de electrician auto ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională la cinci materii, propusă de sindicate, este respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților: „Primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților anunță, joi, că ”se opun cu fermitate” abordării propuse de sindicatele profesorilor, ca Evaluarea Națională să se desfășoare la cinci materii,…
Vezi articolul

Absolvenții de liceu se vor putea înscrie din septembrie 2024 la prima serie de specializări de licență duală din cadrul a 5 universități din țară / Viitorii studenți vor putea primi, pe lângă bursele universitare, și burse de la companii – hotărâre de guvern

Elevii care au învățat la licee duale și nu numai vor putea studia la universități cu programe de licență duală începând cu anul școlar 2024-2025. Înființarea a 18 programe de…
Vezi articolul