Cursuri de acomodare, de limbă și cultură românească în școli pentru elevii români care au învățat în străinătate și nu au fost înscriși la o școală românească în ultimii doi ani- proiect de lege

[jp_post_view]
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Elevii şcolarizaţi anterior în străinătate vor beneficia în România de cursuri de limbă şi cultură românească, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, scrie Agerpres. Urmează votul la Senat, care e for decizional.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. Acesta a fost aprobat în Camera Deputaților, miercuri, și prevede crearea în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii şcolarizaţi anterior în străinătate a unor grupe de acomodare în care aceştia să beneficieze de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească.

Cursurile se vor adresa copiilor care nu au fost înscriși la școală în ultimii doi ani, în România.

În cadrul grupelor de acomodare sunt predate cursuri intensive de limbă cultură și civilizație românească pe care elevii le urmează în paralel cu învățământul obligatoriu. Înscrierea în grupele de acomodare și participarea la cursuri se face pe tot parcursul anului, se precizează în proiect.

„La cererea părintelui/reprezentantului legal al elevului care nu a fost înscris în sistemul de învăţământ din România în ultimii doi ani, Inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul şcolar al Municipiului Bucureşti organizează în cadrul unităţilor de învăţământ grupe de acomodare, în cadrul cărora sunt predate noţiuni de limbă, cultură românească, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educaţiei”, prevede proiectul adoptat.

De asemenea, pentru organizarea şi predarea noţiunilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cadrul grupelor de acomodare, se pot organiza sesiuni de informare şi schimburi de bune practici cu persoanele implicate în predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 454/2008 pentru aprobarea Proiectului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul este decizional. 

Proiectul de lege in forma initiala

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucrul la noile planuri-cadru de liceu este greu, procedurile și legislația sunt stufoase, spune Alexandru Nicolae, profesor și cercetător lingvist, membru în grupul de lucru: Nu poți să faci mai repede, așa e cadrul nostru legislativ

Lucrul la noile planuri-cadru de liceu este greu, pentru că procedurile și legislația sunt stufoase, spune Alexandru Nicolae, profesor și cercetător lingvist, membru în grupul de lucru pentru limba și…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Nouă ne pasă

Ne pleacă elevii la școala din comuna vecină, unde nu există învățământ simultan – Ana Maria Ivan directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Poienarii de Argeș: Sistemul nu face absolut nimic pentru acești copii, presiunea e tot pe noi, profesorii

Într-o singură oră de curs, un profesor de gimnaziu este nevoit să predea jumătate din timp unei clase și cealaltă jumătate altei clase. În timpul predării, ceilalți copii lucrează. Dar…
Vezi articolul

Dreptul la educație nu reprezintă o competiție. La sfârșitul anului școlar nu există învinși și învingători, spune învățătoarea de la Școala Gimnazială Ion Creangă din Bacău, care a inițiat o petiție prin care să se renunțe la tradiția premierii elevilor în festivități publice

Unii copii trăiesc o trauma emoțională și ce le transmitem? Că nu pot fi toți de 10. Le spunem de fapt că nu sunt buni, nu sunt valoroși, că munca…
Vezi articolul

Articol susținut de platforma LearnGate.ro

De ce experimentele îi ajută pe copii să învețe mai ușor chimia, fizica, biologia și matematica. Laura Băjenaru, profesor de științe și examinator Cambridge: Experimentele sunt esențiale pentru că toate științele sunt vizuale, iar elevii au o inteligența vizual-spațială pe care noi o ignorăm – interviu

Laura Băjenaru este profesoară de științe și examinator pentru Cambridge Assessment International Education. A absolvit Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor (Politehnica București) și are un Masterat în Biofizică…
Vezi articolul