Cursuri şi laboratoare în format hibrid pentru studenții Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI)

343 de vizualizări
Foto: Gustavo Fring – Pexels.com
Studenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) vor continua activitatea didactică, în semestrul al II-lea, în sistem hibrid, potrivit Agerpres. Cursurile se vor desfăşura online, iar laboratoarele şi seminarele vor fi organizate faţă în faţă.

Conducerea TUAISI a informat, vineri, că a analizat desfăşurarea situaţiei în primul semestru şi s-a constatat că, în ciuda unei creşteri alarmante a infectărilor cu COVID-19 la nivelul comunităţii, nu a existat vreun focar major la nivelul universităţii sau în campus.

„În acest context, în semestrul al doilea nu există argumente pentru a solicita Senatului modificarea deciziei de a funcţiona în sistem hibrid, respectiv cursuri online, celelalte activităţi didactice onsite. Însă situaţia pandemică la nivel naţional şi regional nu ne permite să revenim cu toate activităţile onsite, respectiv desfăşurarea cursurilor în format fizic, deoarece sunt serii cu numeroşi studenţi, iar spaţiile didactice nu permit, decât în puţine cazuri, respectarea normelor de securitate sanitară”, a declarat rectorul TUIASI, Dan Caşcaval, potrivit Agerpres.

Studenţii TUIASI finalizează sesiunea de examene la finalul acestei săptămâni, iar după o săptămână de vacanţă vor reveni la studii începând cu data de 21 februarie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii din Germania au primit recomandări să aerisească clasele de trei ori pe oră / Părinţii şi profesorii discută despre purtarea căciulilor şi a fularelor în interiorul claselor, dacă regula se va aplica și iarna

Sălile de clasă trebuie aerisite de trei ori pe oră în această iarnă în efortul de a preveni transmiterea coronavirusului, a recomandat joi Agenţia pentru Mediu din Germania (UBA), relatează…
Vezi articolul

VIDEO Sunt 256 de elevi infectați în București, alți 3.212 considerați contacți direcți sau suspecți și 89 de profesori cu virusul Sars-CoV-2, anunță Teodora Bentz, inspector școlar general adjunct în Capitală. Asta înseamnă că 0,1% dintre elevii din București sunt testați pozitiv

Sunt 256 de elevi infectați în București, alți 3.212 considerați contacți direcți sau suspecți și 89 de profesori cu visurul Sars-CoV-2, potrivit datelor anunțate de Teodora Bentz, inspector general adjunct…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Cardurile educaționale de 500 de lei ar putea fi încărcate săptămâna viitoare. Ministrul Dragoș Pâslaru: Vineri ar putea să fie deblocate sumele, iar în prima săptămână din decembrie ar putea fi încărcate cardurile

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru, a spus că în câteva zile cardurile educaționale în valoare de 500 de lei ar putea fi încărcate. „Vineri (n. red 28 noiembrie)…
Vezi articolul