Cursuri suspendate în peste 30 de școli din județul Iași, din cauza ninsorilor

1.092 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Activitatea din 36 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi a fost suspendată după ce instituţiile respective au fost închise total sau parţial din cauza ninsorii şi viscolului, potrivit Agerpres.

„Condiţiile meteorologice au impus ca în cursul acestei zile să fie suspendată activitatea în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi. Decizia a fost luată în urma întrunirii Consiliului de Administraţie al fiecărei unităţi şcolare. Sunt 21 de unităţi care au fost închise total şi 15 care au fost închise parţial. Aceste unităţi şcolare sunt din mai multe zone ale judeţului, în special din acele zone din mediul rural mai izolate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi, Antonina Bliorţ, conform sursei citate.

Aceasta a declarat, totodată, că având în vedere că avertizarea de Cod Portocaliu a fost prelungită până în cursul după amiezii zilei de joi, există posibilitatea începerii vacanţei cu o zi mai devereme. Deciziile se pot lua la nivelul fiecărei unităţi şcolare, urmând a fi stabilită şi modalitatea de recuperare a cursurilor, mai scrie Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de istorie Marcel Bartic, critic al comemorării lui Zelea Codreanu din Tâncăbești, amenințat cu moartea pe rețele de socializare de către adepții mișcării legionare: „Nu îmi este teamă. Nu am ezitări, nu dau înapoi”

Profesorul Marcel Bartic a scris pe pagina sa de Facebook de faptul că a fost amenințat cu moartea de către participanții de la comemorarea liderului legionar din Pădurea Tâncăbești, de…
Vezi articolul

Caz confirmat de meningită meningococică, într-o școală din Ilfov – DSP: Copilul a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv împotriva meningococului de grup C

Copilul depistat cu meningită meningococică la o şcoală din judeţul Ilfov a fost plecat în Anglia o lungă perioadă de timp, fiind vaccinat conform schemei de vaccinare locale, inclusiv cu…
Vezi articolul

Profilaxia Rahitismului și Obezitatea la Copii – tema conferinței susținute de medicii Mihai Craiu, Ioana Ardeleanu și Laura Matei, la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București

Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu organizează sâmbăta aceasta, pe 9 noiembrie, conferința cu tema „Profilaxia Rahitismului și Obezitatea la Copii”. Evenimentul începe la ora 9:00 și face…
Vezi articolul