Cursurile față în față la facultate, condiționate de vaccinare? Universitățile din Anglia sunt sceptice că i-ar putea forța pe studenți să dovedească faptul că s-au vaccinat

531 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Universitățile din Anglia sunt sceptice cu privire la ideea de a-i obliga pe studenți să dovedească faptul că s-au vaccinat, pentru a putea participa fizic la cursuri în noul an academic, potrivit The Guardian. Planuri în acest sens au fost vehiculate de autorități și reprezentanți ai mediului academic, dar în prezent sunt criticate atât de către sindicate, cât și de către organizații ale studenților. În aceste condiții, se întărește convingerea că o astfel de măsură nu ar fi funcțională, potrivit sursei citate.

University and College Union (UCU), care reprezintă personalul academic și de sprijin, a declarat că vaccinările obligatorii ar fi „extrem de discriminatorii” atât pentru cei care nu pot fi vaccinați, cât și pentru studenții internaționali. Pe de altă parte, oficialii englezi au refuzat să excludă această idee.

Uniunea Națională a Studenților din Anglia a condamnat această propunere și a spus că guvernul pare să „alinieze studenții ca țapi ispășitori pentru propriile lui eșecuri”. O altă problemă este costul aplicării unei astfel de politici și modul în care aceasta ar fi realizată, de exemplu, dacă ar rămâne la latitudinea profesorilor să verifice starea vaccinului studenților înainte de a li se permite accesul.

The Guardian face trimitere și la opinii ale organizațiilor de profesori, potrivit cărora există rezerve în privința posibilității ca reprezentanți ai mediului academic să verifice la poartă dacă studenții au certificatele de vaccinare necesare. În plus, precizează sursa, există speculații că astfel de planuri ar fi fost vehiculate mai mult pentru a determina o creștere a ratei vaccinării în rândul tinerilor.

Publicația mai arată că, în timp ce reprezentanții universităților sprijină campania de vaccinare, există temeri privind neajunsurile legale ale unui astfel de plan, unii studenți putând contesta în instanță un sistem de predare online / cu prezență fizică sau de cazare în campus în funcție de vaccinare, având în vedere că astfel de prevederi nu existau consemnate în momentul în care s-au înscris la facultate.

Astfel de măsuri de condiționare a prezenței fizice de vaccinare și testare au fost discutate și în mediul academic românesc. În timp ce mai multe universități au anunțat, deocamdată, doar că vor începe cursurile cu prezență fizică, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a anunțat, joi, că reia, din toamnă, cursurile cu prezență fizică. Cei nevaccinați sau care nu fac teste regulate vor învăța online.

  • Întrebat în ce modalitate va putea verifica universitatea dacă studenții nevaccinați se testează zilnic sau la câteva zile, rectorul Daniel David a spus: “sunt lucruri de detaliu pe care fiecare facultate le va stabili în toamnă. (…) Vă garantez un lucru: așa cum am trecut de la o săptămână la alta de la învățământ clasic la cel online, aceasta [N. Red. – verificarea testării studenților] va fi o mică problemă”.

Foto: © Arne9001Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Universitatea “Babeș-Bolyai” reia, în toamnă, cursurile cu prezența fizică pentru studenții vaccinați, care au trecut prin boală sau care se testează regulat. Ceilalți participă online

1 comment
  1. Parc-am trai intr-o lume de idioti. Suntem in sec XXI si se pune ,,problema” cum ,,verificam” cine-i intepat. Pai tocmai au ,,lucrat” la o ,,super platforma” care-a costat o caruta de bani. Isi creeaza portarul fiecarei ,,universitati” cont si apoi se pune pe verificat si triat. Astfel ,,cei alesi” vor avea acces la ,,invatamant superior” putand beneficia in cativa ani de triere de o mai mare ,,sansa” de gasire a unui job ,,caldut” care sa-i asigure un trai ,,decent” neavand concurenta ,,conspirationistilor” care nu halesc ,,recomandarile” devenite obligatorii. ,,Viata cetatii” va deveni din ce in ce mai interesanta avand in vedere ca ,,pitipoancele oportuniste” si ,,ametitii” vor avea acces la toate ,,beneficiile” aduse odata cu inteparea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prețurile uriașe de la gaze închid fizic școlile, susține primăria Giurgiu, unde peste 6.000 de elevi au început online luni. Inspector Școlar General: „Au venit la școli pentru trei săptămâni facturi de 220-230 de milioane, sunt imense”

Facturile de la gaze au închis fizic școlile din Giurgiu, după ce Primăria nu a primit banii necesari de la Guvern, acuză primarul Adrian Anghelescu. Între timp, cei 6.063 de…
Vezi articolul

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, de ziua limbii române: Toate schimbările în domeniul educației mai adaugă o piedică pentru ca învățarea limbii române să fie o continuă provocare

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba scrie, într-o postare pe Facebook de ziua limbii române, că toate schimbările în domeniul educației ”mai adaugă o piedică pentru ca învățarea limbii române…
Vezi articolul

DOCUMENT Elevii de clasa a V-a primesc burse de merit din septembrie pe baza premiilor la concursurile din clasa a IV-a și, din ianuarie 2024, pe baza mediei notelor din primele două module, transmite Ministerul Educației într-o instrucțiune / Condiția: să aibă calificativul Foarte Bine la purtare pe anul trecut

Elevii de clasa a V-a trebuie să primească burse de merit pe baza premiilor de la concursurile și olimpiadele școlare, obținute anul trecut când erau clasa a IV-a, încă din…
Vezi articolul

Înființarea a 17 programe și centre naționale, corpuri pentru profesori, consilii și agenții, prevăzută de proiectul legii Educației pentru învățământ preuniversitar propus de Ligia Deca – surse

Proiectul de Lege a învățământului preuniversitar conține prevederi referitoare la înființarea a două programe naționale, șase centre naționale, consilii, instituții și diferite corpuri. Unele sunt de fapt instituții redenumite, cum…
Vezi articolul

VIDEO Dacă în jumătate de țară vom avea o situație cu rata de infectare foarte scăzută, fără cazuri de infectare în școli, acele școli vor funcționa cu prezență fizică, anunță ministrul Educației: Vom avea consultări cu cei din Ministerul Sănătății pentru a vedea exact modul în care va începe școala pe 8 noiembrie

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat într-o declarație de presă că în 8 noiembrie școala va începe din nou. De asemenea, numărul tezelor pe semestru va fi redus de la…
Vezi articolul