Dacian Cioloș: Fără o predictibilitate privind revenirea în școli, suspendarea cursurilor „față în față” nu este suficientă

944 de vizualizări
Foto: G4Media.ro
Copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, consideră că suspendarea activităţii fizice în şcoli nu este suficientă, fără o predictibilitate şi fără măsuri sanitare adaptate activităţii şcolare în vederea reluării în siguranţă a cursurilor „faţă în faţă”.

„Decizia pe care a luat-o Guvernul de a închide activitatea şcolară prin prezenţă fizică are sens, din punctul nostru de vedere, doar în măsura în care este însoţită de o viziune legată de condiţiile în care să se poate reveni la prezenţa fizică în şcoli. (…) Fără predictibilitate, măsura nu este suficientă. Guvernul nu trebuie să fie doar un purtător de cuvânt al experţilor din sănătate (..) trebuie să aibă empatie, să-i înţeleagă pe părinţi, pe elevi, să le ofere un minim de predictibilitate. Din punctul nostru de vedere minimul de predictibilitate înseamnă dotarea şcolilor cu tehnica necesară, acces la internet, (…) un protocol sanitar adaptat activităţii şcolare care să permită reluarea activităţii fizice. Doar în condiţiile în care avem predictibilitate, putem spune că măsura este justificată, nu doar din punct de vedere sanitar, ci şi din punct de vedere al interesului copilului şi al sistemului de educaţie”, a afirmat Cioloş, duminică, într-o conferinţă de presă.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. Dacă știe cioloș când se termină pandemia să ne spună și nouă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Autoritățile din Sectorul 4 al Capitalei solicită Primăriei Generale deratizare și dezinsecție în curțile unităților de învățământ, din cauza invaziei șobolanilor / Tratamentele, dificil de realizat din cauza fondurilor insuficiente

Autoritățile din Sectorul 4 al Capitalei solicită Primăriei Generale să realizeze tratamente de deratizare și dezinsecție în curțile unităților de învățământ din sector, fiind o obligație legală să se efectueze…
Vezi articolul

UPDATE 2.000 de lei pentru elevii cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 și 5.000 de lei pentru cei cu medii maxime la BAC 2024 – proiect adoptat de Guvern / Sumele sunt aceleași din 2022

Proiectul care prevede ca elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 să primească 2.000 de lei, iar cei cu medii maxime la examenul național de Bacalaureat 2024…
Vezi articolul

Andra Berceanu, FEPAL, reacție la menținerea admiterii la liceu prin examen în proiectul legii Deca: Dacă vi se părea mult ca timp și bani să compensați școala la nivel de limba română, matematică, o limbă străină, acum vor fi de compensat la nivel de examen cu miză mare și alte discipline: fizică, chimie, biologie, informatică

„Rezultatele școlare depind în mare parte de fenomenul meditațiilor”, scrie Andra Berceanu, directorul executiv al Federației Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL), într-o reacție la conferința de presă și cele două…
Vezi articolul