Dan Barna, în octombrie 2019: „Guvernul Dăncilă alocă pentru educație cel mai mic buget din UE, raportat la PIB, arătând astfel cât de puțin prioritară este Educația pentru guvernarea curentă” / Dan Barna este acum vicepremier în Guvernul Cîțu, care a alocat 2,5% din PIB bugetului Educației

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
„Guvernul Dăncilă alocă pentru educație cel mai mic buget din UE, raportat la PIB, arătând astfel cât de puțin prioritară este Educația pentru guvernarea curentă”, spunea în octombrie 2019, în programul său electoral, Dan Barna, actual vicepremier în Guvernul Cîțu. Barna nu a avut nicio poziție publică până acum legată de alocarea de către guvernul din care face parte a unui buget de doar 2,5% din PIB, mai mic decât bugetul pe care-l critica în programul său electoral.

„De aproape 10 ani, Legea Educației prevede obligativitatea alocării a 6% din PIB pentru învățământ, dar niciun guvern nu a respectat până acum această prevedere. Astăzi, guvernul Dăncilă alocă doar 3% din PIB pentru Educație. Rezultatul? PSD a promis în 2016 că va construi 2.500 de creșe și grădinițe noi, 30 de cămine studențești și va moderniza peste 2.000 de școli. După 3 ani, au reușit să facă doar 45 de grădinițe. Nu putem pretinde calitate a învățământului în școli care nu au profesori calificați și nu au toalete, apă curentă și căldură.

Alocăm fonduri speciale pentru formarea profesională inițială și continuă a personalului din învățământ precum și pentru atragerea cadrelor didactice către zonele geografice cu deficit de profesori,” promitea candidatul la Președinția României, Dan Barna.

fragment din programul electoral al lui Dan Barna

Cu câteva luni înainte, la momentul rectificării bugetare din august 2019, când au fost tăiate fonduri importante din bugetul Educației, liderul USR, Dan Barna, declara la acel moment:

„Educația a fost și este subfinanțată ani de zile nu dintr-o greșeală, ci printr-o politică intenționată, pentru că oamenii mai puțin educați sunt vulnerabili electoral, sunt masa de manevră a PSD de zeci de ani de zile. România nu are altă șansă decât investiția în educație”.  

Potrivit unui document prezentat vineri seara de Ministerul Educației, în 2019 execuția bugetară pentru bugetul Ministerului Educației a fost de 2,57% din PIB, iar în 2020, de 2,72% din PIB. În 2021 alocarea este de 2,55% din PIB.

În România, 400.000 de copii nu merg la școală sau nu termină învățământul obligatoriu. Conform ultimelor rezultate la evaluarea PISA realizată de OCDE (2019), 44% dintre adolescenții de 15 ani nu reușesc să citească sau să scrie corect. Guvernul României investește anual în educație cel mai mic procent din PIB la nivel european, potrivit Eurostat.

Foto: gov.ro


2 comments
  1. Se amesteca mere si cu pere. Nu m-am asteptat de la aceasta publicatie la astfel de articol. Pai se pot compara cele doua perioade? Intre timp a fost si este un virus ce face ravagii, s-au dat o multime de bani ca ajutor la firme(ok, nu suficienti dar asta este putirinta), s-a ajutat Horeca, s-au tinut oameni acasa cu salariul, s-au cheltuit sume imense cu spitalele si acum voi faceti o astfel de comparatie?. Articolul este idiot sau ticalos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii care vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului, testați în ultima clipă pentru stabilirea lotului final. Părinții copiilor acuză coordonatorii lotului de lipsă de implicare, cu anunțuri pe ultima sută de metri / Regulile erau știute de o lună și jumătate / Inspectoarea Cătălina Șerban: Cine v-a semnalat? De ce să ajungă în presă și să nu ajungă la mine sau la Minister?

Lotul care va participa la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului nu a fost încă stabilit de profesorii coordonatori, deși mai sunt două zile până la termenul limită de înscriere…
Vezi articolul

Voucherele de vacanță se impozitează cu 20%. Spre deosebire de anul trecut, profesorii și angajații din învățământ sunt pe minus cu 25 de lei / Cornelia Popa Stavri: Se reține din salarii suma de 320 de lei

În 2024, voucherele de vacanță se impozitează cu 20%, conform actualelor prevederi legale, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4…
Vezi articolul