Dan Barna: Proiectele de legi iniţiate de domnul Cîmpeanu îşi propun doar să protejeze plagiatorii din această ţară, începând cu premierul şi continuând cu miniştrii, secretarii de stat şi toţi cei care au aceste probleme de plagiat

365 de vizualizări
Foto: gov.ro
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că singura şansă a educaţiei din România ar fi schimbarea actualului ministru, Sorin Cîmpeanu, deoarece pachetul de legi propus de acesta protejează plagiatorii ”începând cu premierul României”, transmite News.ro, citat de G4Media.ro.

Dan Barna a arătat că pachetul de legi ale educaţiei nu a fost realizat de ”niciun expert serios” şi că încurajează plagiatul.

”Începe şcoala săptămâna viitoare. Reforma educaţiei, acea Românie educată pe care ne-a promis-o preşedintele Iohannis, dacă ne uităm la proiectele de legi iniţiate de domnul Cîmpeanu, vedem că ele îşi propun doar să protejeze plagiatorii din această ţară, începând cu premierul României şi continuând cu miniştrii, secretarii de stat şi toţi cei care au aceste probleme de plagiat. Este un proiect de lege despre care chiar şi profesorul Daniel Dan spunea că nu a fost construit cu niciun expert serios. Este un proiect de lege făcut doar ca să găsească scuză şi pavăză pentru cei care atunci când şi-au făcut doctoratele au considerat că era mult mai facil să copieze nişte cărţi de prin bibliotecă şi să se pretindă intelectuali cu un venit în plus prin titlul de doctor”, a declarat Dan Barna.

Fostul lider USR este de părere că soluţia pentru educaţia din România este schimbarea actualului ministru, Sorin Cîmpeanu.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


1 comment
  1. Multumim pentru ideile originale din acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreas Schleicher, directorul pentru Educație al OCDE: O provocare a educației din România este cea a relevanței, să predai mai puține lucruri, dar mai în profunzime / Să gândești ca un om de știință este mai important decât ceea ce știi la Biologie sau Chimie

România se confruntă cu multe provocări în educație, dar, pe lângă cele cunoscute, precum cele care țin de inegalități, precum decalajul urban-rural, una „care, poate, nu beneficiază de suficientă atenție…
Vezi articolul

OFICIAL Echivalarea unei diplome de studii emisă în alt stat: Dacă există suspiciuni că actele depuse la dosar nu ar fi autentice, se suspendă procedura de echivalare a diplomei pe perioada verificărilor

Procedura de echivalare a unei diplome de studii emisă în străinătate care prezintă suspiciuni privind autenticitatea va fi suspendată până la finalizarea cercetărilor, prevede ordinul de ministru nr. 4620 privind…
Vezi articolul
Măsura sălii de detenție

Măsura sălii de detenție îi poate face pe elevi să privească negativ școala și să ajungă să fie stigmatizați sau excluși, susține Consiliul Elevilor București: O măsură drastică „într-un sistem educațional care se confruntă cu deficiențe fundamentale”

Măsura sălii de detenție îi poate face pe elevi să se raporteze negativ la școală, iar pentru cei care ajung în aceste săli – să fie stigmatizați sau excluși, consideră…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor: Orice altă legitimație de călătorie în afara abonamentului, inclusiv biletele, va fi acceptată pentru decontarea navetei școlare, ca urmare a deciziei CCR

Consiliul Național al Elevilor anunță că „salută decizia Curții Constituționale de a constata caracterul neconstituțional al sintagmei ‘pe bază de abonament’ enunțată în articolul 84 alin. 3 din cadrul Legii…
Vezi articolul