Dan Iliescu a fost reconfirmat în funcția de rector al Universității ”Ovidius” din Constanța / A fost singurul candidat și a obținut 93% din voturi, la prezență de 82,7%

289 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Dan Iliescu
Dan Iliescu a fost reconfirmat, luni, în funcția de rector al Universității ”Ovidius” din Constanța, conform informațiilor Info Sud-Est.

Dan Iliescu a fost singurul candidat și a obținut 93% din voturi, la prezență de 82,7%.

Din totalul de cadre didactice cu drept de vot de 717, s-au prezentat la urne 593.

Iliescu a scris într-un mesaj pe Facebook luni seară că „am dovedit, deși nu cred ca mai era nevoie, ca atmosfera de normalitate și de libertate a conștiinței (credințe promovate onest încă de la momentul alegerilor din 2020) scoate, întotdeauna, la suprafață, valoarea reală și solida a unei comunități academice”.

  • „Procentul covârșitor al prezenței la alegerile de astăzi (82,7% participare la vot, 93% voturi pentru), in condițiile unui scrutin pe care mulți îl puteau considera “fără miza”, dovedește ca întreagă noastră comunitate este preocupata de binele și de viitorul acestei Universități”, mai spune rectorul reconfirmat în funcție.
Citește articolul complet pe Infosudest.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației, care cere o procedură care să nu blocheze procesul didactic

Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății care prevede aplicarea testelor pe bază de salivă elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației. Acesta a intervenit la Antena 3…
Vezi articolul

Liderul sindical SIPA Muntenia, Adrian Voica aseamănă norma didactică majorată forțat cu norma comunista de la practica agricolă: Din CAP în cancelarie, cu aceeași lipsă de respect

Sindicatele profesorilor acuză Guvernul că, prin Legea 141/2025, readuce în actualitate practici abuzive similare celor din perioada comunistă. Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, scrie într-un punct de vedere că…
Vezi articolul

EXCLUSIV Camelia Gavrilă: BAC-ul de tip grilă trebuie mai întâi pilotat. Ce vrea să facă ministrul propus de Viorica Dăncilă, dacă ajunge la Educație

Introducerea grilelor la Bacalaureat ar trebui mai întâi simulată, iar elevii de clasa a XII-a să susțină vara viitoare un examen neschimbat, susține pentru Edupedu.ro Camelia Gavrilă, șefa Departamentului Educație…
Vezi articolul