Danemarca ar putea redeschide școlile pentru clasele 1-5 de la mijlocul lui aprilie, dacă situația se stabilizează

[jp_post_view]
Premierul danez Mette Frederiksen / Sursa: Facebook – Mette Frederiksen
Danemarca ar putea redeschide centrele de îngrijire a copiilor și școlile, pentru copii din clasele 1-5, pe 15 aprilie, dacă numărul de cazuri de infecții și numărul de decese cauzate de noul coronavirus rămân stabile, a anunțat premierul acestei țări, Mette Frederiksen, citată de Reuters. Măsura ar fi prima dintr-o serie de acțiuni menite să relaxeze restricțiile impuse pentru prevenirea și combaterea epidemiei Covid-19.

„Va fi, probabil, ca mersul pe sârmă. Dacă stăm pe loc, pe parcurs, am putea să cădem, dacă ne grăbim ar putea să meargă prost. De aceea, trebuie să înaintăm precaut, pas cu pas”, a spus Frederiksen, citată de agenția de presă. Ea i-a îndemnat pe danezi să respecte în continuare recomandările guvernului cu privire la distanțare socială și igienă.

Danemarca, unde până luni se înregistraseră 187 de decese asociate infectării cu noul coronavirus, a fost una dintre primele țări europene care au limitat contactul fizic între cetățeni, amintește Reuters. Țara a închis pe 11 martie școlile și centrele de îngrijire, restaurantele, cafenelele, sălile de sport, dar și frontierele țării pentru majoritatea străinilor.

Celelalte restricții în vigoare, inclusiv interdicția asupra grupurilor de peste 10 persoane, vor fi menținute cel puțin până pe 10 mai, în timp ce interdicția impusă adunărilor cu mulți participanți va fi menținută până în august.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Coșul minim pentru un trai decent al unei familii cu doi copii de școală este de aproape 10.000 de lei pe lună, cu peste 15% mai mult ca anul trecut – raport / Educația – a patra cea mai mare presiune pe buget, după alimente, întreținerea casei și îmbrăcăminte

Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2023, raportată la luna septembrie, a fost de 9.978 de lei pe lună pentru o familie cu doi copii…
Vezi articolul

Ministerul Transporturilor a cerut bani în plus pentru plata biletelor reduse ale elevilor și studenților la călătoriile cu trenul și metroul. Drulă: Consecința eventualei nealocări: pagubă de sute de milioane în bugetul CFR Călători / Poate duce la intrarea în incapacitate de plată

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a cerut la rectificarea bugetară bani pentru plata biletelor reduse la transportul cu trenul și metroul pentru elevi și studenți, spunând că suma alocată la începutul…
Vezi articolul

Dezbatere online despre plagiat, vineri, organizată de profesoara de filosofie Dana Jalobeanu și de jurnalistul Petru Clej, în contextul noilor acuzații de plagiat la adresa ministrului Educației: „Ce le spunem studenților despre plagiat?”

Pentru vineri, 30 septembrie, mai mulți profesori universitari lansează o invitație deschisă la dezbatere online pe tema plagiatului, scrie profesoara de filosofie la Universitatea București, Dana Jalobeanu pe Facebook. Discuția…
Vezi articolul