Daniel David: Admiterea la clasa a V-a, acolo unde numărul de elevi e mai mare decât numărul de locuri, este o soluție temporară. În acest moment, până când vom reforma curriculumul și vom crea standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluție

Foto: © Kinomaster | Dreamstime.com

Ministrul Educației Daniel David a explicat luni, 2 iunie, de ce păstrează admiterea la clasa a V-a: „Când într-o școală în care ai clasa a V-a sunt mai mulți copii care se înscriu decât numărul de locuri, nu ai cum să faci selecția decât pe baza unui examen, dar acel examen, atenție, nu este obligatoriu”, ci opțiunea unor părinți pe care „nu îi judec”, a spus ministrul. El a precizat că examenul este o soluție temporară până când vor exista standarde în evaluarea copiilor, iar notele de la clasă vor avea aceeași valoare în orice școală.

Daniel David a spus că examenul de admitere în clasa a V-a, acolo unde părinții doresc mutarea copiilor la o altă școală și sunt mai mulți candidați înscriși decât număr de locuri, este o soluție temporară ce poate fi înlocuită doar când va exista o standardizarea a notelor. „Când într-o școală în care ai clasa a V-a sunt mai mulți copii care se înscriu decât numărul de locuri, nu ai cum să faci selecția decât pe baza unui examen, dar acel examen, atenție, nu este obligatoriu”, a spus ministrul Educației.

„Caracterul lor de selecție, de a face selecție pentru a trece dintr-o clasă în alta cred că nu este unul indicat, dar în acest moment, până când vom reforma curriculum și vom crea acele standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluție. Deci sunt soluții temporare pentru mine, nu mecanisme de bune practici în acest moment”, spune Daniel David.

Ministrul a spus din nou că „școlile sunt inegale între ele și notele pe care le dau profesorii sunt adesea inegale. Nota 8 într-o școală într-un anumit județ înseamnă altceva decât un 8 dintr-o altă școală într-un alt județ„, a reiterat David.

Recent ministrul Educației spunea că e nevoie de o standardizare a notelor și explica că astfel, dacă notele vor avea aceeași valoare în orice școală se va reduce interesul ca un elev să se mute la o altă școală în clasa a V-a.

Redăm răspunsul integral al ministrului

Daniel David: „Eu nu sunt de acord, în general, cu examene de selecție foarte dure, ca să spun așa, în cadrul unui învățământ obligatoriu. Am discutat, ați văzut, în spațiul public, și despre evaluarea națională în clasa a VIII-a, numai că până când vom face reformele necesare, noi nu avem alte mecanisme pentru a face o testare standardizată a copiilor, pentru că în acest moment vorbim cinstit și știți și voi acest lucru, școlile sunt inegale între ele și notele pe care le dau profesorii sunt adesea inegale, fiindcă nu au niște standarde internalizate comune, puternice. De aceea nota 8 într-o școală într-un anumit județ înseamnă altceva decât un 8 dintr-o altă școală într-un alt județ. 

Și avem nevoie de aceste examene naționale standardizate. Acum, pentru examenul de clasa a V-a știu despre ce vorbiți. Acolo haideți să fim și noi cinstiți. Daca copii se află în clasa a IV-a si doresc să intre în clasa a V-a în școala de care țin, adică nivelul primar este într-o structură de nivel gimnazial, sau dacă nu, școala respectivă e alocată unei școli gimnaziale, nu este niciun examen. Nu e niciun concurs. Statul își realizează misiunea de a realiza o trecere lină a copiilor din clasa a IV a în a V-a. Există însă opțiunea unor părinți, și nu îi judec, e opțiunea lor, și au dreptul la acest lucru, să-și ducă copiii într-o altă școală, deci nu cea care el este alocată, ca să spun așa. 

În momentul acela, când într-o școală în care ai clasa a V-a ai mai mulți copii care se înscriu decât numărul de locuri pe care tu le ai, nu ai cum să faci selecția decât pe baza unui examen, dar acel examen, atenție, în clasa cincea nu este obligatoriu.

Copiii au posibilitatea să treacă în clasa a V-a din clasa a IV-a în structura educațională din care fac parte. Doar că, repet, dacă vrei să mergi altundeva trebuie să dau examen dacă sunt mai mulți copii pentru numărul de locuri pe care pe care le avem. Asta e situația cu clasa a V-a, dar în principiu să vă răspund și la asta. Cred că examenele din cadrul unui învățământ obligatoriu care au altă funcție decât cea de formare de informare, eu cred în examenele din clasa a II-a a IV-a a VI-a a VIII-a dar cu rol informativ, să știm cum stă școala, să ajungă informațiile la copii, ca părinții să știe cum stau copiii lor, profesorii să aibă intervenții mai personalizate, sunt foarte bune. Caracterul lor de selecție, de a face selecție pentru a trece dintr-o clasă în alta cred că nu este unul indicat, dar în acest moment, până când vom reforma curriculum și vom crea acele standarde mai puternice de evaluare, nu văd altă soluție. Deci sunt soluții temporare pentru mine, nu mecanisme de bune practici în acest moment”.

Informații de context

Examenul de admitere în clasa a V-a este menținut de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care susține că această testare la colegiile naționale care nu au clasele P-IV, pentru elevii de 10-11 ani, „este o opțiune personală”. Declarațiile au fost făcute recent la emisiunea InfoEdu, moderată de Diana Coadă-Dumitrașcu (TVR).

Poziția ministrului Educației și Cercetării este în contradicție cu cea din urmă cu 4 luni, când explica de ce a interzis competițiile școlare la clasele P-IV în anul școlar 2024-2025, prin primul ordin de ministru semnat de acesta. El argumenta că aceste concursuri „stimulează prea devreme industria meditațiilor și focalizări prea timpurii pe anumite domenii, ignorându-se altele tot de bază”.

Ministerul Educației a pasat școlilor responsabilitatea totală a conceperii subiectelor și a corectării lucrărilor elevilor în examenul de admitere la clasa a V-a, un examen despre care conducerea aceluiași Minister spunea în urmă cu doi ani că nu este recomandată de specialiștii în educație.

Școlile și liceele fără clase primare pot organiza chiar două probe de admitere la clasa a V-a, prevede actualul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), publicat pe 12 august 2024 în Monitorul Oficial și conceput în mandatul de ministru al Ligiei Deca.

Examenul de admitere în clasa a V-a, prevăzut în noul regulament de funcționare al școlilor și reglementat prin legea educației Deca-Iohannis, fusese desființat însă de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu.

Secretarul general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr, declara pentru Edupedu.ro într-un interviu despre Legile educației, în 2022, când au fost puse proiectele în consultare publică, faptul că „experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani”. Ioana Lazăr ocupă aceeași funcție și în prezent, fiind tot secretar general al Ministerului Educației.

De remarcat este faptul că declarația de acum 2 ani a Ioanei Lazăr este în antiteză cu metodologia de înscriere în clasa a V-a prevăzută în noul ROFUIP din mandatul Ligiei Deca, care lasă școlile să organizeze admitere pe bază de examen la vârsta de 10 ani.

Metodologia lasă profesorilor din colegiile în care se organizează admiterea responsabilitatea conceperii subiectelor de examen (cu excepția subiectelor pentru limbi străine, care sunt realizate de comisii județene). Tot acești profesori vor fi cei care corectează lucrările de la admiterea copiilor în vârstă de 10 ani.

Regulile admiterii la clasele a V-a concepute în mandatul Ligiei Deca nu prevăd nicio interducție pentru profesorii de la colegiile respective, care elaborează subiectele sau care corectează lucrările de la aceste examene, de a face meditații cu viitorii candidați.

ROFUIP prevede examenele de admitere în clasa a V-a și metodologia de înscriere a în clasa a V-a la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar.

Foto: © Kinomaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Daniel David: Adesea, nota 8 în București este diferită de un 8 din Satu Mare. Profesorii nu au standarde de raportare comune pentru a da note
Examenul de admitere în clasa a V-a este menținut de ministrul Daniel David / În urmă cu patru luni, oficialul se declara împotriva unei „focalizări prea timpurii pe anumite domenii” și pe împingerea copiilor „prea devreme” în industria meditațiilor
Ministerul contradicțiilor: Admiterea la clasa a V-a cu examen este permisă în noul regulament de organizare a școlilor, care lasă colegiilor scrierea subiectelor și corectarea lucrărilor, fără nicio interdicție pentru profesori să facă meditații cu viitorii candidați / Ministerul Educației argumenta acum 2 ani că specialiștii nu recomandă niciun fel de selecție sub vârsta de 12 ani
2019 – Putere pentru „loaze” sau olimpici? Fenomenul Brașov, explicat de Mircea Miclea, Radu Gologan și părerea unui „părinte de excelență”
2019 – Examenul de admitere în clasele a V-a cu predare bilingvă ale unui colegiu din București, obiectul unei sesizări depuse la Consiliul pentru Combaterea Discriminării
Exit mobile version