Ministerul contradicțiilor: Admiterea la clasa a V-a cu examen este permisă în noul regulament de organizare a școlilor, care lasă colegiilor scrierea subiectelor și corectarea lucrărilor, fără nicio interdicție pentru profesori să facă meditații cu viitorii candidați / Ministerul Educației argumenta acum 2 ani că specialiștii nu recomandă niciun fel de selecție sub vârsta de 12 ani

8.254 de vizualizări
Foto: © Sarawut Nirothon | Dreamstime.com
Ministerul Educației pasează școlilor responsabilitatea totală a conceperii subiectelor și a corectării lucrărilor elevilor în examenul de admitere la clasa a V-a, un examen despre care conducerea aceluiași Minister spunea în urmă cu doi ani că nu este recomandată de specialiștii în educație. Școlile și liceele fără clase primare pot organiza chiar 2 probe de admitere la clasa a V-a, prevede noul Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), publicat pe 12 august în Monitorul Oficial și conceput în mandatul de ministru al Ligiei Deca.

Noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar a fost publicat pe 12 august în Monitorul Oficial.

  • Printre noutățile din ROFUIP 2024, aprobat prin OME 5.726/2024, se numără introducerea notei la purtare în fiecare modul, prevederile despre concursul separat de admitere în clasa a IX-a, câte un profesor responsabil cu proiectele europene în fiecare școală, cursuri de educație parentală și cursuri online sau hibrid pentru elevi în situații excepționale.
  • Tot pe 12 august a fost publicat în Monitorul Oficial și Statutul Elevului 2024 – descarcă. Sala de detenție, fără telefoane mobile în timpul orelor și sancțiunile care pot fi aplicate elevilor din anul școlar 2024-2025, printre noutăți.

Examenul de admitere în clasa a V-a, prevăzut în noul regulament de funcționare al școlilor și reglementat prin legea Deca, fusese desființat însă de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Secretarul general al Ministerului Educației, Ioana Lazăr, declara pentru Edupedu.ro într-un interviu despre Legile educației, în 2022, în momentul propunerii proiectelor în consultare publică, faptul că „experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani”. Ioana Lazăr ocupă aceeași funcție și în prezent, fiind tot secretar general al Ministerului Educației.

De remarcat este faptul că declarația de acum 2 ani a Ioanei Lazăr este în antiteză cu metodologia de înscriere în clasa a V-a prevăzută în noul ROFUIP din mandatul Ligiei Deca, care lasă școlile să organizeze admitere pe bază de examen la vârsta de 10 ani.

Metodologia lasă profesorilor din colegiile în care se organizează admiterea responsabilitatea conceperii subiectelor de examen (cu excepția subiectelor pentru limbi străine, care sunt realizate de comisii județene). Tot acești profesori vor fi cei care corectează lucrările de la admiterea copiilor în vârstă de 10 ani.

Regulile admiterii la clasele a V-a concepute în mandatul Ligiei Deca nu prevăd nicio interducție pentru profesorii de la colegiile respective, care elaborează subiectele sau care corectează lucrările de la aceste examene, de a face meditații cu viitorii candidați.

ROFUIP prevede examenele de admitere în clasa a V-a și metodologia de înscriere a în clasa a V-a la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar.

Articolul 128, punctul d) din noul regulament prevede „examinări/testări organizate în vederea înscrierii beneficiarilor primari în clasa a V-a”.

Admiterea în clasa a V-a este reglementată la nivel național prin art. 32 alin. (4) din noua lege a educației: „Înscrierea elevilor în clasa a V-a la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar se realizează în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației”.

Conform metodologiei de admitere în clasa a V-a din ROFUIP – anexa 4, concursurile se vor organiza doar în unitățile de învățământ preuniversitar în care numărul de elevi care doresc să se înscrie este mai mare decât numărul de locuri prevăzut prin planul de școlarizare, conform metodologiei.

Concursul de admitere poate conține maximum două probe.

Fiecare unitate de învățământ își va elabora „propria procedură de înscriere a beneficiarilor primari în clasa a V-a, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ”, se mai precizează în metodologie.

În ceea ce privește unitățile cu profil artistic, sportiv sau cu predare intensivă a unei limbi de circulație internațională, acestea pot organiza probe care să evalueze competențele și aptitudinile specifice profilului respectiv, potrivit metodologiei din ROFUIP.

Părinții elevilor care doresc să se înscrie în clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulație internațională și care au susținut examene de competență lingvistică în urma cărora au obținut diplome cu minimum nivelul A1, trebuie să știe că elevii nu mai trebuie să susțină proba la limba respectivă.

Această regulă se aplică „numai dacă numărul total al beneficiarilor primari care optează pentru acest tip de clase este mai mic sau egal cu numărul de locuri aprobat pentru clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulaţie internaţională”.

„În cazul în care numărul total al beneficiarilor primari care optează pentru clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulaţie internaţională este mai mare decât numărul de locuri aprobat pentru acest tip de clase, toţi elevii susţin testul de competență lingvistică”, se mai prevede în metodologia de organizare a admiterii, anexa 4 la ROFUIP 2024.

Potrivit unui ordin emis de ministrul Educației în aprilie 2022, testul de competențe lingvistice susținut pentru admiterea în clasa a V-a la clasele cu predare intensivă într-o limbă străină/bilingv este organizat și elaborat de câte o comisie județeană, așa cum a relatat Edupedu.ro la acel moment.

  • Prin același ordin s-a stabilit că Inspectoratele școlare județene vor concepe subiecte unice pentru testarea competențelor lingvistice. În consecință, elevii nu se mai pot înscrie la mai multe licee, întrucât examenul de admitere pentru fiecare limbă străină se va da în aceeași zi.
FOTO Examenul de admitere a copiilor în clasa a V-a – regulile concepute în mandatul de ministru deținut de Ligia Deca și introduse în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP):
Sursa foto: Noul ROFUIP publicat în Monitorul Oficial
Sursa foto: Noul ROFUIP publicat în Monitorul Oficial
Sursa foto: Noul ROFUIP publicat în Monitorul Oficial
Sursa foto: Noul ROFUIP publicat în Monitorul Oficial
DOCUMENT Descarcă de aici noul ROFUIP 2024:

Foto: © Agencyby | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din Roânia şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Noul regulament de funcționare al școlilor – ROFUIP 2024: O notă la purtare în fiecare modul, concurs separat de admitere la liceu, secretariate cu program pentru părinți și câte un profesor responsabil cu proiectele europene – noutățile din septembrie


2 comments
  1. O mare greseala acest examen in clasa a V-a. Si in acelasi timp un business foarte bun. Fiecare colegiu „de elita” isi face subiecte pe care nu le auditeaza nimeni si care clasifica elevi pe bani publici. Acum au mai inceput si unele scoli gimanziale cu clase „de engleza” pe acelasi sistem. Oribil!

    1. Stai să vină și admiterea în clasa a IX-a pe alese.

      N-ați vrut cum era, păi să fie segregare cinstită – cine poate, oase roade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Viitorul salariu brut al directorilor de școli dat exemplu de Ligia Deca, de peste 11.000 de lei pe lună, fără sporuri – mult sub cele ale directorilor din Europa de Vest, dar considerabil mai mare decât salariile celor din Est

Un director de școală cu gradul I va avea, în iunie 2024, „un salariu brut de 11.484 lei pe lună, fără a lua în calcul alte sporuri”, după creșterile salariale…
Vezi articolul

DOCUMENT Cererea de înscriere/reînscriere în rețeaua de școli-pilot care folosesc catalogul electronic în anul școlar 2023-2024. Solicitările se trimit la Inspectoratele Școlare Județene până pe 10 iulie, anunță Ministerul Educației

Școlile se pot înscrie sau reînscrie în rețeaua de unități – pilot care utilizează exclusiv catalogul electronic în anul școlar 2023-2024 până pe pe 10 iulie, printr-o solicitare adresată Inspectoratului…
Vezi articolul

Cine este Marcel Boloș, propus ministru la Cercetare-Digitalizare: fost ministru al Fondurilor Europene și autor al primei variante de PNRR, în care majoritatea banilor pentru Educație ajungeau la Colegiile Centenare / „Tehnocrat” și preot, doctor în contabilitate și management, unul dintre doctorate – omis în cel mai recent CV

Marcel Boloș, om cu 20 de ani de activitate în administrația locală și centrală și cu experiență în domeniul fondurilor europene, fost ministru aflat chiar în cărți, acum doi ani,…
Vezi articolul

Proiectul de planuri-cadru pentru liceu prezintă riscul unor schimbări de formă, modificările la bacalaureat nu au claritate, se simte o supraîncărcare mascată a curriculumului – Federația Părinților Edupart / Aceasta consideră, pe de altă parte, că este simplificat curriculumul și școlile vor primi autonomie crescută / Comparație cu Suedia

„Lipsa unei consultări reale cu părinții și profesorii” în pregătirea proiectului de planuri-cadru pentru liceu, riscul unor inegalități care să decurgă din flexibilitatea crescută, dar și o supraîncărcare mascată a…
Vezi articolul

Profesoară din Bistrița-Năsăud, fost deputat USR – pe cale să devină inspector în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, instituție pe care o dorea desființată. Explicațiile ei pentru presa locală

Profesoara Cristina Iurișniți, fost deputat din partea USR Bistrița-Năsăud, urmează să preia din 1 septembrie poziția de inspector de limbi moderne, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean bistrițean, după cum a…
Vezi articolul