Daniel David: Am văzut în spațiu public ideea că am interzice concursurile sau olimpiadele la nivelul învățământului primar. Nu se pune problema în acest sens

Foto: captura gov.ro

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune că olimpiadele pentru clasele primare „pot fi organizate fără implicarea directă a Ministerului, ci de către asociații științifice, profesionale sau alte organizații”. Precizarea vine după ce ministerul Educației a prevăzut prin proiectul de regulament-cadru lansat luni, 20 octombrie 2025, eliminarea elevilor din ciclul primar din rândul participanților la olimpiade și concursuri școlare. În document se menționează că pot participa la acestea doar elevi de gimnaziu și liceu.

Referitor la olimpiadele școlare pentru cei de clasele primare, ministrul Educației, Daniel David, a spus joi seară, la raportul săptămânal de pe pagina de Facebook a Ministerului Educației: „Am văzut în spațiu public o idee cum că am interzice concursurile sau olimpiadele la nivelul învățământului primar. Nu se pune problema în acest sens”, a spus David.

Ministrul Educației a precizat că „la nivelul învățământului primar se pot organiza concursuri, se pot organiza olimpiade, doar că spuneam că trebuie să fie organizate de către școli într-o variantă județeană, interjudețeană și la nivel național, dar să fie implicate asociațiile științifice, asociațiile profesionale sau alte organizații la alte concursuri între școli sau etape locale și județene”.

Edupedu.ro a arătat că, în realitate, în proiectul de regulament-cadru privind organizarea competițiilor școlare cu statut de olimpiade și concursuri naționale, lansat luni, 20 octombrie 2025, elevii de clase primare sunt excluși de la participare.

Mai exact, este specificat că:

Formularea actuală elimină complet orice referire la ciclul primar, deși metodologia anterioară – OMEC nr. 3035 din 2012, aflată încă în vigoare – stabilea că participarea la competițiile școlare este deschisă tuturor elevilor, de la toate formele de învățământ, respectând principiul egalității de șanse.

În proiectul privind regulamentul organizării olimpiadelor pus în dezbatere publică nu se face nicio referire la clasele primare, având în vedere că se menționează că doar elevii de gimnaziu și liceu pot participa.

În paralel cu publicarea proiectului privind regulamentul organizării olimpiadelor a fost pus în consultare și regulamentul pentru calendarele de proiecte de educație extrașcolară care permit organizarea unor concursuri la nivel local sau județean, însă nu este vorba despre olimpiade, așa cum precizează ministrul.

„Art 3. alin (2) – Calendarul proiectelor de educație extrașcolară cuprinde activități educaționale extrașcolare la care participă preșcolari și elevi din învățământul primar și secundar, astfel:

Ce sunt activitățile educaționale extrașcolare

Aceste activități pot fi concursuri la nivel de școală, inițiate de un profesor sau care prin asociere cu alte școli se pot extinde la nivel local sau județean, și aprobate de inspectoratele școlare. Pe baza premiilor obținute la acestea, elevii nu pot primi burse școlare, conform reglementărilor în vigoare, de exemplu.

Redăm declarația ministrului pe acest subiect:

Daniel David, ministrul Educației: „Am văzut în spațiu public o idee cum că am interzice concursurile sau olimpiadele la nivelul învățământului primar. Nu se pune problema în acest sens.

La nivelul învățământului primar se pot organiza concursuri, se pot organiza olimpiade, doar că spuneam că trebuie să fie organizate de către școli într-o variantă județeană, interjudețeană și la nivel național, dar să fie implicate asociațiile științifice, asociațiile profesionale sau alte organizații, fiindcă ca psiholog, gândesc că în clasele în zona învățământului primar suntem în faza în care începem să construim bazele tuturor celor competențe cheie pe care dorim să le dezvoltăm în cazul copiilor noștri.

Și implicarea prea directă a ministerului pe câteva olimpiade ar putea să distorsioneze acest proces, dar repet, nu este interzis nimic. Asociațiile științifice și profesionale pot să organizeze astfel de concursuri la nivel local, regional sau la nivel național”.

Informații de context

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat luni, 20 octombrie, în consultare publică proiectul de ordin care aprobă noile norme pentru organizarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri – și regulamentul privind calendarele de proiecte extrașcolare.

Documentul aduce printre modificări posibilitatea evaluării digitalizate a lucrărilor, dreptul elevilor de a-și vizualiza lucrarea înainte de contestație, precum și obligația centrelor de concurs și a inspectoratelor școlare de a publica subiectele și baremele după fiecare probă – o cerință pe care Edupedu.ro a formulat-o constant în ultimii trei ani, solicitând Ministerului Educației să asigure transparența în desfășurarea olimpiadelor.

Față de forma din 2012, noul proiect limitează explicit vârsta și nivelul de studii al elevilor care pot participa, definind olimpiadele ca „competiții de excelență organizate pe baza studiului disciplinelor din planurile-cadru pentru învățământul gimnazial și liceal”.

Noua metodologie nu doar că limitează accesul la olimpiade și concursuri, dar transformă în regulă ceea ce în ianuarie 2025 fusese doar o decizie punctuală. La acel moment, Edupedu.ro a relatat în premieră că ordinul de ministru semnat de Daniel David, prin care erau aprobate listele de concursuri și olimpiade pentru anul școlar 2024-2025, excludea elevii de clasele primare din competițiile recunoscute oficial de Ministerul Educației.

Astfel, elevii din ciclul primar nu mai puteau participa nici la etapele naționale din CPEENI – Concursurile și Proiectele Educaționale Naționale și Internaționale, fiind opriți la fazele locale sau la activități organizate doar la nivelul școlii.

Acum, prin includerea restricției direct în Regulamentul-cadru privind organizarea competițiilor școlare, excluderea devine parte din regulile generale, aplicabile permanent.

Daniel David spunea în aprilie 2025: „Spun a zecea oară, nu am interzis olimpiadele la clasele primare. Doar nu vreau să le organizeze ministerul Educației. La vârste mici trebuie să dezvoltăm abilitățile de bază” (detalii aici)

Documentul stabilește și că listele competițiilor vor fi aprobate anual prin ordin de ministru, după o analiză și selecție realizată de experți din minister, iar în lista națională poate fi inclusă o singură olimpiadă pentru fiecare disciplină.

Noul Regulament-cadru privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare se află în consultare publică până la începutul lunii noiembrie, urmând ca forma finală să fie adoptată după analizarea observațiilor primite și avizarea în Comisia de dialog social a Ministerului Educației.

Citește și:
Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect
ULTIMA ORĂ Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect
Părinții să participe obligatoriu la ședințe cu elevii și profesorii înainte de etapa națională – proiect regulament olimpiade 2026 / Elevii care încalcă regulile de conduită vor fi eliminați din competiții și nu vor mai putea participa nici anul următor
Patru elevi olimpici din Buzău îi cer ministrului David să nu reducă numărul de participanți la olimpiadele naționale: După ce ne-ați luat bursele, se pare că doriți să ne luați și motivația și încrederea că munca noastră mai contează
SURSE Noi economii din educație: Ministerul Educației vrea să reducă numărul elevilor la olimpiadele naționale, prin modificări la regulamentul competițiilor școlare – mai puțini profesori însoțitori și corectori, pentru economii la buget
Exit mobile version