Elevii de clasele primare sunt excluși explicit de la orice olimpiade și concursuri școlare, prin proiectul de regulament-cadru, de către Ministerul Educației

29.870 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Ministerul Educației propune, prin proiectul de regulament-cadru lansat luni, 20 octombrie 2025, eliminarea elevilor din ciclul primar din rândul participanților la olimpiade și concursuri școlare. Potrivit documentului, competițiile școlare – fie că sunt olimpiade de excelență, fie concursuri educative – vor fi organizate exclusiv pentru elevii de gimnaziu și liceu. Este prima dată când această excludere este prevăzută explicit într-un regulament general, după ce, la începutul anului, ministerul condus de Daniel David le interzisese deja prin ordinul de aprobare a listelor de concursuri pentru anul școlar trecut (2024-2025).

Potrivit proiectului publicat luni în consultare publică,

  • „olimpiadele școlare se adresează elevilor din învățământul gimnazial (clasele V–VIII) și din cel liceal (clasele IX–XII/XIII) cu aptitudini și performanțe înalte”,
  • iar concursurile școlare „vizează stimularea interesului pentru învățare […] la care participă elevii din învățământul gimnazial și cel liceal.”

Formularea actuală elimină complet orice referire la ciclul primar, deși metodologia anterioară – OMEC nr. 3035 din 2012, aflată încă în vigoare – stabilea că participarea la competițiile școlare este deschisă tuturor elevilor, de la toate formele de învățământ, respectând principiul egalității de șanse.

Spre comparație, formularea din 2012: „Art. 6 – (1) Participarea la competițiile școlare este deschisă tuturor elevilor, respectând principiul egalității de șanse și non discriminării, de la toate formele de învățământ din învățământul de stat, particular și confesional”.

O restricție devenită acum normă generală

Noua metodologie nu doar că limitează accesul la olimpiade și concursuri, dar transformă în regulă ceea ce în ianuarie 2025 fusese doar o decizie punctuală. La acel moment, Edupedu.ro a relatat în premieră că ordinul de ministru semnat de Daniel David, prin care erau aprobate listele de concursuri și olimpiade pentru anul școlar 2024-2025, excludea elevii de clasele primare din competițiile recunoscute oficial de Ministerul Educației.

Astfel, elevii din ciclul primar nu mai puteau participa nici la etapele naționale din CPEENI – Concursurile și Proiectele Educaționale Naționale și Internaționale, fiind opriți la fazele locale sau la activități organizate doar la nivelul școlii.

Acum, prin includerea restricției direct în Regulamentul-cadru privind organizarea competițiilor școlare, excluderea devine parte din regulile generale, aplicabile permanent.

  • Daniel David, în aprilie 2025: Spun a zecea oară, nu am interzis olimpiadele la clasele primare. Doar nu vreau să le organizeze ministerul Educației. La vârste mici trebuie să dezvoltăm abilitățile de bază (detalii aici)
Ce prevede în plus noul regulament

Față de forma din 2012, noul proiect limitează explicit vârsta și nivelul de studii al elevilor care pot participa, definind olimpiadele ca „competiții de excelență organizate pe baza studiului disciplinelor din planurile-cadru pentru învățământul gimnazial și liceal”.

Documentul stabilește și că listele competițiilor vor fi aprobate anual prin ordin de ministru, după o analiză și selecție realizată de experți din minister, iar în lista națională poate fi inclusă o singură olimpiadă pentru fiecare disciplină.

Noul Regulament-cadru privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare se află în consultare publică până la începutul lunii noiembrie, urmând ca forma finală să fie adoptată după analizarea observațiilor primite și avizarea în Comisia de dialog social a Ministerului Educației.

DOCUMENT DESCARCĂ Proiect normele metodologice privind organizarea şi desfășurarea competițiilor școlare:

Citește și:
ULTIMA ORĂ Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect
Părinții să participe obligatoriu la ședințe cu elevii și profesorii înainte de etapa națională – proiect regulament olimpiade 2026 / Elevii care încalcă regulile de conduită vor fi eliminați din competiții și nu vor mai putea participa nici anul următor
Patru elevi olimpici din Buzău îi cer ministrului David să nu reducă numărul de participanți la olimpiadele naționale: După ce ne-ați luat bursele, se pare că doriți să ne luați și motivația și încrederea că munca noastră mai contează
SURSE Noi economii din educație: Ministerul Educației vrea să reducă numărul elevilor la olimpiadele naționale, prin modificări la regulamentul competițiilor școlare – mai puțini profesori însoțitori și corectori, pentru economii la buget


9 comments
  1. Este logic. In clasele primare se studiaza lucruri de baza, simple. Competitiile dupa clasa a 5-a, asa era si inainte de 1989. Si la olimpiade erau subiecte serioase. Cand te duceai la etapa nationala erai bun sau fff bun. In clasele primare elevii trebuie sa aiba timp sa se joace, sa faca sport.

  2. Dl ministru e psiholog, probabil nu vrea sa se mai streseze copiii. Ce atatea note? Sa scoata si evaluarile la clasele II și IV ca oricum sunt facute pe „genunche”!

  3. În fisa de înscriere la activități remediale este trecută opțiunea de a înscrie copilul la pregătire pentru performanță. Cum să pregătești un copil pt performanță, dacă nu ai olimpiade și concursuri la primar? ministrul acesta a scos olimpiadele și concursurile pt copiii de la ciclul primar, dar a introdus pregătirea pt performanță. E de tot plânsul!

    1. Exista anumite concursuri private.. Dar aveti dreptate!

  4. Acum experimenteaza cu Isabel poztia transversala. Daca da rezultate o sa ne invete si pe noi, fraieri. Asa ca putina rabdare pana se termina experimentele, acum DD este imersat transvesal intr-o forma de adanca si largita cunoastere.

  5. Wow! Din ce în ce mai bine…
    Mă uit la clasamentul sistemelor de educație din lume. Sigur, nici urmă de România în top. Nici că ar fi fost vreodată.
    Dar nu pot să nu constat că vârfurile, Japonia, Singapore, Olanda, și China acum, toate, EXTIND și diversifică competițiile de la an la an. Toate încurajează concurența, dezvoltarea, performanța de la vârste mici, mici de tot, ca să se obișnuiască cu concursurile, să scape de emoții, să învețe că este important să ai obiective de atins, etc, etc.

    Noi facem exact invers cu tot mai multă înverșunare.
    Hmmmm… Cred că ne dorim tare mult să ocupăm locul întâi în clasamentul educației, dacă nu atunci când lista este ordonată descrescător, măcar atunci când lista este ordonată crescător.

  6. io cred ca peste vreo 2 ani daca vede ca merge bolo va desfiinta de tot olimpiadele, ce sa mai producem genii pentru export, ca si asa pe aici nu au ce sa faca.

    1. Problema învățământului românesc nu este olimpiada, ci analfabetismul funcțional…problema mare nu este că nu se mai ține olimpiadă la clasele primare, ci că sunt licee în care niciun elev nu mai ia BAC-ul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Cum se vede profesia de cadru didactic din bancă. Ștefan Lefter, elev în clasa a XI-a: Mulți nu își dau seama că de la educație pornește totul. E baza a tot ceea ce mâine trebuie să meargă ca pe roate ca să nu stăm, ca ultimii ultimilor, pe loc

Ștefan Lefter este elev în clasa a XI-a la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, județul Prahova. Este hotărât să devină profesor, spune el, așa că felul în care se vede…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Regulile de organizare a celor 2 ore în plus de învăţare remedială pe care le au de luni toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au fost publicate de Ministerul Educației. Remedialul se va organiza pe grupe de 6-12 elevi

Învățarea remedială se desfășoară înainte sau după programul școlar obligatoriu, pe grupe de 6-12 elevi, iar durata unei activități este de 45 de minute, potrivit Metodologiei de organizare a orelor…
Vezi articolul

Peste 100 de scriitori și profesori apără proiectul programei de Română la clasa a IX-a, printr-un memoriu adresat Ministerului Educației – „Cui îi e frică de abordarea istorică a literaturii române?” / Printre semnatari – profesori de la universități din străinătate sau studenți

Un memoriu semnat de peste 100 de scriitori, profesori universitari, profesori de liceu dar și studenți apără programa de clasa a IX-a de la limba și literatura română pusă în…
Vezi articolul
instrumente de predare la scoala

Clasele de-a V-a se reduc la maximum 29 de elevi, până la 1 septembrie. Ce copii pleacă din clasele aglomerate? „Lăsăm la latitudinea școlilor formarea efectivelor” – secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar

Numărul elevilor din clasele a V-a va fi redus până la 1 septembrie la maximum 29 de copii per clasă, așa cum prevede legea educației modificată de Parlament în urmă…
Vezi articolul

Neputința ministrei Educației, Ligia Deca, de a le acorda elevilor de clasa a V-a burse de merit, așa cum prevede legea Educației, care va intra în vigoare pe 3 septembrie / În urmă cu un an, ministra promitea: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”

La aproape un an de când Ministerul Educației a fost amendat de CNCD pentru că elevii de clasa a V-a nu pot primi bursă de merit, deși legea prevede că…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Lecție demonstrativă de robotică la clasa a VI-a, făcută de doi studenți din programul NEXTLAB.TECH, invitați de profesoara de TIC. Cum se pot înscrie și participa gratuit la concurs elevii și ce premii sunt puse în joc

Când le vorbești cu entuziasm copiilor despre robotică, atenția este asigurată, iar atunci când le și arăți copiilor roboți și foști elevi, acum studenți, le spun ce pot face cu…
Vezi articolul