Daniel David, despre campusurile rurale: Nu e nevoie de ele în satele mici, din apropierea comunelor. Toții copiii pot fi aduși la o școală prestabilită / În satele mai mari sunt destui elevi încât să faci o școală bună

4.625 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / AGERPRES Foto
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat în cadrul conferinței de presă de joi că nu se vor construi campusuri rurale în zonele cu sate mici, aflate în apropierea comunelor, întrucât toți copiii pot fi aduși la o școală dintr-o comună sau un sat prestabilit. Nici în satele mari nu este nevoie de campusuri, spune ministrul, întrucât există suficienți copii pentru a crea „o școală bună”.

„Am învățat că în zonele în care ai comune, în care statele sunt mici, apropiate de comune, n-are sens să faci campus rural. Copiii pot fi aduși la școala din centrul comunei sau din alt sat care este decis în comunitatea respectivă și lucrurile funcționează bine. În alte sate mari nu e nevoie nici să aduci de altundeva, pentru că sunt suficienți copii ca să faci o școală bună acolo. De aceea probabil că o să fie diverse variante pe care o să le încercăm”, a declarat ministrul.

„Știu și problemele care există în zona rurală. În Maramureș am văzut cum arată clădirile din zona Poieni, de exemplu, unde se face școală. Nu-i nimic încurajator acolo. E clar că trebuie să facem schimbări.”

Daniel David a subliniat și faptul că există și scoli din mediul rural în care educația este superlativ. Aceste bune practici trebuie adoptate și generalizate la nivel național.

„În alte zone rurale lucrurile arată extraordinar de bine: cu școli bine dotate, cu sisteme digitalizate, tablă inteligentă, copii care erau fericiți acolo, nu șapte-opt copii făcând învățământ simultan, ci zeci, sute de copii într-o școală. Când voi propune reforma învățământului rural, va trebui să luăm aceste modele de bune practici și să încercăm să generalizăm”.

În plus, ministrul a pus accent și pe cele două componente de care este nevoie pentru un sistem de învățământ eficient în zonele rurale – resurse și autorități locale doritoare să dezvolte sistemul de învățământ. Potrivit lui, aceste două componente sunt interconectate.

„În zona rurală este clar că ai nevoie, pentru a funcționa bine sistemul educațional, de două lucruri: și resurse în zona respectivă, dar și autorități locale determinate să folosească resursele respective pentru educație. Dacă ai autorități determinate să dezvolte educația, dar n-ai resurse, se pot face unele lucruri cu proiecte prin PNRR sau alte tipuri de proiecte, dar mai greu. Dacă ai resurse, dar noi autorități locale care să fie motivate să dezvolte componenta educațională, degeaba resursa respectivă”.

Informații de context

Daniel David a avertizat că învățământul rural din țară funcționează pe „un mod de avarie”, motiv pentru care a început analiza pentru un proiect de reformare a educației la sat: „Am început să gândim paradigme alternative, pentru că sistemul pe care îl avem acum nu este ceea ce țintim ca performanță. Vrem să fie aceeași șansă pe care o ai și în mediul urban”.

Una dintre reformele pe care ministrul le pregătește este legată de campusurile rurale, care ar urma să beneficieze de microbuze pentru transportul elevilor până în campus, cantine, cămine și profesori bine plătiți.

În prezent există trei campusuri în faza de pilotare în Bistriția, Maramureș și Gorj. Acestea fac parte dintr-un proiect de aproape 30 de milioane de euro, lansat de Ministerul Educației. Dacă rezultatele sunt bune, vor fi construit astfel de campusuri în mai multe zone din țară, a anunțat Daniel David.

Până acum lucrările nu au început la niciunul dintre campusuri. Dacă proiectele nu vor fi finalizate până pe 30 iunie 2026, România riscă penalități de aproape 30 de milioane de euro.

În ciuda declarațiilor lui Daniel David despre prioritizarea învățământului rural, investițiile în campusurile rurale școlare sunt singurele care au fost propuse pentru eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliența (PNRR), după cum a semnalat Edupedu.ro.

Recent, membrii Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, în calitate de reprezentanți ai elevilor din mediul rural, i-au cerut ministrului, printre altele, să revizuiască sistemul de decontare a transportului, să finanțeze alocarea de autobuze școlare și să extindă programul „Mască Caldă în Școli”, prioritar în comunitățile vulnerabile – vezi aici lista completă a solicitărilor din partea tinerilor.


3 comments
  1. Ăsta-i efectiv berbec, îi spui, îi arăți, îi desenezi, el nu, Batman, Batman…

    Noi avem școală centrală, și cele două structuri arondate sunt una la 12 km (drum prost) și cealaltă la 14 km (drum de pământ în unele zone). Avem și două microbuze școlare. Unii elevi care vin la centru se trezesc la 6 și ajung înapoi acasă la 16 (sunt copii mulți de dus, drumuri dese, durează transportul). Nu zic de condiții (poate-ați remarcat, drum de pământ. Când plouă, ca săptămânile astea…)

    Poate ne dă David elicopter, cum zicea un clasic în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
bani, monede

Comasarea Economiei și a Educației antreprenoriale într-o singură disciplină, în clasa a XII-a, ar avea „efecte dezastruoase” pentru tineri și va duce la „desființarea treptată a catedrelor de științe economice în licee” – Asociația profesorilor de socio-umane din Dolj, scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan

Propunerea din proiectul noilor planuri-cadru pentru liceu, ca disciplinele Economie și Educație antreprenorială să fie comasate într-una singură, care să fie predată în clasa a XII-a, este criticată dur de…
Vezi articolul

USR cere Guvernului Ciolacu „să nu-şi mai bată joc de elevi”, „să taie de la speciali” și să le dea banii pentru transport: În plină iarnă, elevii din aproape jumătate din ţară sunt lăsaţi să meargă pe jos la şcoală

USR a cerut Guvernului „să nu-şi mai bată joc de elevi”, „să taie de la speciali” şi să dea banii necesari transportului şcolar din toată ţara, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu, despre meditații: Elevii ar putea să învețe singuri, cel puțin la Limba română. Sunt niște generații puțin dispuse la efort, distrase de tot felul de dispozitive, preferă să aibă un meditator, dacă mami și tati plătesc

Dorica Boltașu, profesoară la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre mediații și a spus că „la română, cel puțin, nu mai…
Vezi articolul

Metodologia care propune „rotirea elevilor în bănci” cel puțin o dată pe modul, pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare, a fost publicată în Monitorul Oficial / Elevii din grupurilor vulnerabile nu vor fi așezați în ultimele două bănci

Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsurile recomandate este și rotirea periodică a elevilor în bănci,…
Vezi articolul