Daniel David: Fetița mea îmi reproșează, mai în glumă, mai în serios, că sunt „ministrul epuizației naționale” pentru că la școală are „un curriculum încărcat și teme multe”

6.647 de vizualizări
Foto: Ciprian Hord / Dilema
Daniel David a vorbit într-un interviu pentru revista Dilema și despre o chestiune personală, poziționarea sa, ca părinte, față de școala la care merge copilul său, elevă în clasa a IV-a. Oficialul a spus este „în general mulțumit de școală” și că nu a cedat tentației de a o muta la o școală privată. Acesta a povestit și că fiica sa îi spune în glumă „ministrul epuizației naționale”.

„Ca ministru, mă preocupă întregul sistem și avem mult de lucru. Ca părinte sînt însă, în general, mulțumit de școala unde studiază fetița mea și de aceea nu am integrat-o în sistemul privat. Chiar dacă, adesea, confruntîndu-se cu un curriculum încărcat și teme multe, fetița mea îmi reproșează, mai în glumă, mai în serios, că sunt „ministrul epuizației naționale”, a declarat Daniel David.

Întrebat despre Eșecul educației, tema centrală a săptămânalului Dilema din acest număr, Daniel David a spus că „după mine, s-a greșit când s-au evitat, prea des, reformele structurale în esența educației și implementarea unor modele de succes din spațiul vestic, unde educația reușește. Altfel spus, după 1989, reformele s-au făcut adesea în cadrul unor paradigme vechi, valabile în perioada comunistă (de exemplu, neînțelegerea relației dintre norma didactică și timpul de lucru). Iar atunci când s-au schimbat unele forme, aceste schimbări nu au vizat și esența sistemului, ca atunci cînd s-a făcut reorganizarea rețelei școlare și a nivelurilor de studiu fără atenție la calitatea educației”.

Ministrul a mai spus că „acele reforme bune, cu adevărat binevenite, nu au fost corelate între ele în timp util sau nu s-au implementat până la capăt”.

Interviul integral, în Dilema


3 comments
  1. Sunt de acord cu fata domnului David. Chiar este ministrul epuizării naționale. Eu am alte motive pentru care îl consider așa. Elevi și profesori deopotrivă îi spun că lucrurile nu merg bine deloc, iar el se crede salvatorul nației.

  2. De unde are individul asta atata timp sa iasa cu declaratii IN FIECARE ZI, de un grotesc HALUCINANT. E pur si simplu un gargaragiu. Am impresia ca are probleme grave la mansarda!

  3. Personajul ăsta este EXACT caricatura conservatorului (ca atitudini și ca inteligență): dacă nu îl afectează pe el, direct, nu există, iar când este afectat, descoperă apa caldă.

    Acum că îl apostrofează propriul copil simte că era nevoie de ceva schimbat acolo, dar e ministru de un an! De schimbat a schimbat doar în rău, fără să măsoare înainte de a tăia. Acum se uită la ce mai poate umbla – păi poate ne-ar trebui un personaj care cunoaște învățământul preuniversitar în mod direct, nu doar din auzite și experimentate cu copilul propriu.

    Dacă era prima dată când îl auzeam perorând, am fi sperat că va face ceva bine pentru învățământ. Acum ne luăm cu mâinile de păr când ne dă bună ziua.

    Stai Davide în banca ta, sau și mai bine, dă-ți demisia. Ești un diletant ipocrit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Directorii școlilor cu profil artistic vor avea atribuții de management și impresariat artistic, potrivit noului regulament de organizare și funcționare a școlilor de Arte, valabil din anul școlar 2025-2026 / Admitere la clasa I cu testare specializată

Regulamentul de organizare și funcționare a școlilor de Arte, valabil din anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului care a fost actualizat potrivit legii Educației nr.…
Vezi articolul

Un microbuz școlar executat silit într-o comună din Maramureș / Președintele Consiliului Județean: A pune sechestru pe un microbuz școlar, un bun destinat copiilor este o decizie lipsită de orice urmă de decență

În comuna Șieu, județul Maramureș, un microbuz școlar este executat silit de către un executor judecătoresc, în urma unor datorii mai vechi ale administrației locale, anunță emaramureș.ro, preluat de G4Media.ro. Primăria…
Vezi articolul

Programele școlare de liceu 2026 pentru disciplinele din trunchiul comun, puse în transparență de Ministerul Educației, vor fi prezentate în format video în perioada 26 – 28 noiembrie 2025 / Prima prezentare, conținutul programei la Istorie, marți, ora 12:30

Conținutul programelor școlare de liceu pentru disciplinele din trunchiul comun, care au fost puse în transparență, vor fi prezentate video pe pagina de Youtube a Ministerului Educației, în perioada 26-28…
Vezi articolul