Daniel David, întrebat de ce susține conduceri politice în inspectoratele școlare, când alegătorii au optat pentru un independent la conducerea țării: Faptul că partidele merg prost nu înseamnă să renunțăm la partide. Democrație funcțională, în logica europeană, fără partide nu există

Daniel David și Nicușor Dan / Foto: Gov.ro / dreamstime.com / colaj Edupedu.ro

„Într-o democrație, mecanismele democratice sunt reprezentate de partide. Faptul că partidele merg prost nu înseamnă că renunțăm la partide și că renunțăm la programe de guvernare”, a spus miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Daniel David. El a răspuns astfel unei întrebări Edupedu.ro referitoare la politizarea inspectoratelor, într-o țară în care alegerile prezidențiale tocmai încheiate s-au soldat cu alegerea unui independent, nu a unui candidat propus de partide.

Întrebarea a vizat declarațiile lui de luni, potrivit cărora inspectorii școlari generali ar trebui să fie în continuare numiți politic, la fel și adjuncții lor, depolitizarea trebuind asigurată în tot restul structurilor din teritoriu.

Amintim că Daniel David a fost desemnat ministru al Educației, la sfârșitul anului trecut, cu susținerea (pe atunci) liderului PNL Ilie Bolojan, fără ca el să fie membru de partid. Iar recent președintele-ales, Nicușor Dan, a spus că singurul ministru din actualul guvern pe care ar vrea să-l vadă în continuare la guvernare este Daniel David.

Răspunsul lui Daniel David în conferința de miercuri, pe larg:

Edupedu.ro: În ceea ce privește politizarea inspectoratelor, ne-ați dat mai devreme argumentul, deloc științific sau bazat pe o sursă care să merite să fie citată, că ministrul trebuie să-și impună programul de guvernare….

Daniel David: Nu trebuie să fie un demers științific, este o chestie de filosofie politică…

Edupedu.ro: Cum argumentați dumneavoastră acest lucru într-o țară care, acum câteva zile, a avut un vot pentru un om independent, într-un exemplu salutat de întreaga Europă, care are o părere despre partide conturată foarte clar?

Daniel David: Eu am o altă perspectivă. Eu sunt un om care trăiesc într-o democrație. Într-o democrație, mecanismele democratice sunt reprezentate de partide. Faptul că partidele merg prost nu înseamnă că renunțăm la partide și că renunțăm la programe de guvernare. Mă aștept de la independenți care au reușit să bată partide, dacă iubesc democrația, să restabilească credibilitatea democrației. Democrație fără partide nu există. Sau o democrație funcțională, în logica europeană.

Exit mobile version