Daniel David, întrebat dacă va candida la președinție: Eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidați eu aș avea cea mai mare șansă. O democrație înseamnă ca partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii

478 de vizualizări
Daniel David / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministrul Educației, Daniel David, al cărui nume a fost invocat drept un potențial candidat în alegerile prezidențiale, după anularea primului tur de scrutin, a spus joi, la Antena 3, că ar accepta o astfel de propunere „numai dacă studiile arată că între candidații aceștia eu aș avea cea mai mare șansă”.

„M-aș bucura să văd că sunt oameni cu șansă, pe care eu o să-i susțin și o să mă încolonez, ca să folosesc cum un stereotip, în spatele lor și îi susținem. Am spus că eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidații aceștia eu aș avea cea mai mare șansă. Sper să nu se întâmple lucrul ăsta”, a spus el.

Daniel David a declarat că „vreau ca fetița mea și rudele mele să trăiască într-o Românie modernă, euroatlantică. De aceea, pentru mine e foarte important să câștige un președinte care ține această orientare euroatlantică a țării”.

Potrivit ministrului, „hai să vedem ce cred oamenii și partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii. Că asta ar însemna o democrație sănătoasă în vremea de astăzi”.

Dialogul pe tema unei posibile candidaturi, în emisiunea Antena 3, pe larg:

„Moderator: Domnule ministru, discuțiile politice intense din ultima perioadă au adus numele dumneavoastră printre cele vehiculate ca posibil candidat la președinție. Vreți să candidați la președinția României?

Daniel David: Eu am spus foarte clar și am explicat de nu știu câte ori acest acest lucru: când sunt situații complicate, situații de criză, situații prin care am trecut și noi după aceste alegeri, sigur că se aruncă în discuție tot felul de nume. A apărut și numele meu în aceste discuții – și mai informale, și mai formale, este drept. Și eu am spus mereu că pentru mine este foarte important… Eu m-am întors în țară definitiv în 2004, m-am întors într-o țară care se pregătea să adere la Uniunea Europeană și era tocmai în faza în care se integra în NATO. Vreau ca fetița mea și rudele mele să trăiască într-o Românie modernă, euroatlantică. De aceea, pentru mine e foarte important să câștige un președinte care ține această orientare euroatlantică a țării.

Moderator: Noi toți ne dorim acest lucru…

Daniel David: Și am spus că m-aș bucura să văd că sunt oameni cu șansă, pe care eu o să-i susțin și o să mă încolonez, ca să folosesc cum un stereotip, în spatele lor și îi susținem. Am spus că eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidații aceștia eu aș avea cea mai mare șansă. Sper să nu se întâmple lucrul ăsta. Da, am spus că dacă există această posibilitate, nimeni nu are voie să…

Moderator: Adică sunteți o personalitate realistă. Vă imaginați că puteți să ajutați România să se ancoreze mai bine în spațiul euroatlantic, să rămână o țară occidentală, să nu cadă pe mâna oamenilor Rusiei și izolaționismului. Dar dacă lucrul acesta este confirmat și de opțiunea populară.

Daniel David: Absolut întotdeauna i-am spus că, vedeți, este un alt gen de democrație, în care și eu cred. Noi mergem în logica clasică: s-au adunat partidele și partidele hotărăsc că vor avea niște candidați. Dar oamenii ce cred? Adică nu ar trebui cumva ca deciziile să fie integrate? Hai să vedem ce cred oamenii și partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii. Că asta ar însemna o democrație sănătoasă în vremea de astăzi.”

Citește și:
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca: N-aş spune nu unei candidaturi la Președinție, dar avem nevoie de o analiză sociologică, de o strategie serioasă, de o consultare a poporului / Nu mă propun, am fost propus
INTERVIU Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării, anunță o „mică reformă” universitară și în cercetare: reorganizarea arhitecturii mediului academic românesc și a sistemului național de cercetare, „stimularea colaborării între organizațiile de cercetare și finanțarea acestora în raport cu performanțele academice obținute”


1 comment
  1. așa a zis, studiile? :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul

Accesul elevilor la liceu: Majoritatea elevilor din mediul rural învață la un liceu de la oraș / Peste o mie de elevi fac naveta zilnic către liceu și petrec pe drum între o jumătate de oră și o oră – Raport al Ministerului Educației

În anul școlar 2022-2023, peste 86% dintre elevii chestionați de experți în educație învață la un liceu din mediul urban, deși ei provin din rural, arată studiul publicat de Centrul Național…
Vezi articolul

Anul școlar nu trebuie înghețat, examenele școlare nu trebuie amânate și numărul minim de note trebuie anulat – măsurile propuse de Consiliul Național al Elevilor pentru recuperarea cursurilor suspendate de coronavirus

Consiliul Național al Elevilor propune 5 măsuri de recuperare a cursurilor suspendate din cauza crizei provocate de Coronavirus, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor susțin că anul școlar…
Vezi articolul