Daniel Funeriu: Activiștii nu au ce căuta în școli / Prezența lor la școală trebuie împiedicată activ, la nivel de discurs și de legislație

5.941 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
„Astăzi se dă în subteranele puterii o luptă pe viață şi pe moarte pentru a facilita accesul în şcoli a multor alte categorii de oameni în afară de profesori”, scrie vineri, într-un mesaj publicat pe Facebook, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu. El afirmă, în acest context, că „activiştii, de orice fel, nu au ce căuta în şcoli. Nu doar că trebuie să interzicem, pasiv, prezența activiştilor în şcoli, ci trebuie să o împiedicăm activ, de la nivel de discurs până la nivel de legislație”.

Daniel Funeriu arată că, în condițiile în care „copiii sunt ca un burete” în privința lucrurilor pe care le aud, „activişti care azi pot părea că militează pentru o cauză „bună” pot fi înlocuiți mâine cu te miri ce ciudați”.

Potrivit fostului ministru, așa cum „slăbiciunea statului în justiție a dus la incredibilul grad de corupție”, „tot aşa, slăbiciunea statului în educație, cedarea de teren către activişti, va duce în fața copiilor voştri tot felul de ciudați care le vor introduce copiilor putreziciuni în minte, în loc să îi formeze riguros şi ştiințific. Iar această corupere a minții copiilor va duce la ceva mult mai grav decât corupția: estropierea spiritului şi minților copiilor de azi, care vor fi părinții de mâine.”

Mesajul lui Daniel Funeriu, integral:

Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu


6 comments
  1. Si asta minte, de ingheata apele Dunarii! Cred ca e de aceeasi factura cu actualul Ministru, Campeanu…. Cat a fost Ministru, s-a inconjurat doar de slugi politice. Campeanu nu mai pomeneste nimic despre plata orelor remediale. Prefera sa ramana …dator!

  2. Mi-l imaginez pe domnul Funeriu cu o pancartă ”Afară cu Socrate din sala de clasă, și să-l ia cu el și pe Martin Luther King Jr!”
    Dacă nu lași în școală activiști, de ce manualele să mai fie pline de ei? Scoateți-i din manuale pe toți activiștii care au provocat vreodată status quo-ul. Veți constata că educația se va reduce la zero. Niciun om de știință, niciun filosof, niciun lider revoluționar, nu și-ar merita locul în școală, pentru că toți au fost activiști, fie în domeniul cunoașterii, fie în domeniile artei și științei, fie în domeniul respectării drepturilor omului etc. Cu atât mai mult și-ar avea locul în vreo școală un profesor de vocație, un apostol al unei misiuni sfinte. El ar fi primul activist care ar trebui interzis.
    Se pare că domnul Funeriu se lasă tocit de ”meandrele concretului” si face apologia căii de mijloc. Se justifică și asta, de la o anumită vârstă.

    1. științele sun predate de profesori nu de activiști de partid… activiștii de orice fel nu au ce căuta la catedra… școala este ultimul bastion in calea acestor semianalfabeți ajunși vremelnic in posturi cheie cu complicitatea votanților români…când prostii conduc Romania…platim noi :amenzi, dosare penale,impozite și taxe din ce in ce mai mari salarii mici ,preturi șocante…

  3. Coruperea mintii copiilor se poate produce in primul rand in familiile acestora.

  4. Spuneți ,domnule Funeriu!Spuneți!
    Activiștii de partid asa fraieri de au fost prinși, normal ca nu mai au ce căuta.

  5. Cunoașteți altă metodă de titularizare?! Sau considerați că ocuparea posturilor vacante (titularizarea) este diferită de ruleta din Las Vegas care prezintă câștigători doar pentru a menține iluzia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Tichete educaționale 2024

EXCLUSIV Critici dure pentru „reforma” Deca-Iohannis din educație, într-un raport-cheie al OCDE, organizația la care România dorește să adere: România nu are o strategie națională pentru îmbunătățirea școlilor, bugetul pentru educație nu ține cont de obiectivele pe termen lung, iar sistemul rămâne foarte birocratic, cu un nivel ridicat de risipă

În România nu există o strategie națională pentru îmbunătățirea școlilor, evaluările școlilor nu contribuie la eforturile de îmbunătățire a acestora, sistemul de învățământ rămâne foarte birocratic, se simte o risipă…
Vezi articolul

O „nouă logică” de educație bazată pe dovezi, „validată științific”, promite iar Ministerul condus de Daniel David, după valul de tăieri pentru care nu a oferit niciun fundament, ba chiar a cenzurat analizele fundamentate pe date

„Utilizarea datelor științifice, precum cele din raportul ESPAD și alte rapoarte relevante, sunt fundamentale pentru elaborarea, monitorizarea și adaptarea de politici publice eficiente și de impact, inclusiv Ghiduri de acțiune, în noua logică…
Vezi articolul

Numărul total al studenților din România – din nou în scădere, după doi ani de creștere /  Mai mulți absolvenți în 2021 decât în anul anterior, dar o bună parte termină studiile în domenii unde universitățile locale au prezență slabă sau nu au deloc în rankinguri internaționale

Numărul studenților din România a scăzut din nou în ultimul an universitar, după doi ani de creștere, potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică. Acestea arată că scăderea…
Vezi articolul