Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani

2.116 vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
„Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu ‘merge şi aşa’. Şi când vine unul care spune ‘nu, nu merge şi aşa’, i se râde în nas. Pentru cei morți nu mai putem face nimic. Pentru cei vii putem: urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu precum şi reacția la o alarmă”, spune fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, după ce opt pacienți dintr-un salon ATI, bolnavi de Covid și intubați, au murit în incendiul de la Spitalul județean Neamț, iar mai mulți medici au fost răniți.

Fostul ministru al Educației afirmă că „în țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli şi eşti bătut dacă îndemni la respectarea lor, în țara în care o diplomă plagiată sau falsificată te face premier sau primar, în țara în care valorile, de la Eminescu la Coposu, sunt batjocorite pe timpul vieții şi recunoscute doar după moarte, în țara în care şmecheria e lege supremă, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani”.

Amintim că after school-urile și creșele sunt singurele care mai primesc copiii, după ce toate școlile și grădinițele s-au închis din cauza pandemiei COVID-19.

Textul integral semnat de Daniel Funeriu și publicat pe contul său de Facebook:

„Accidentele sunt revoltătoare şi rămâi cu groaznica senzație a unui gol în suflet, cu impresia unei dale de ciment pe umeri, atunci când puteau fi evitate. Accidentele care puteau fi evitate sunt, de fapt, crime.

În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli şi eşti bătut dacă îndemni la respectarea lor, în țara în care o diplomă plagiată sau falsificată te face premier sau primar, în țara în care valorile, de la Eminescu la Coposu sunt batjocorite pe timpul vieții şi recunoscute doar după moarte, în țara în care şmecheria e lege supremă, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani.

Dragii mei, înainte de a urla împotriva unui şefuleț, politician sau partid, întrebați-vă de câte ori ați făcut, voi şi familia voastră, şmecherii „descurcărețe” în loc de ceea ce ştiți că trebuia făcut.

Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu „merge şi aşa”. Şi când vine unul care spune „nu, nu merge şi aşa”, i se râde în nas.

Pentru cei morți nu mai putem face nimic. Pentru cei vii putem: urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu precum şi reacția la o alarmă.„

Citește și:
BREAKING Zece morți și șapte răniți grav în urma incendiului de la Spitalul județean Neamț. Toți cei opt pacienți dintr-un salon ATI, bolnavi de Covid și intubați, au murit în incendiu. Mai mulți medici răniți. Parchetul general a demarat o anchetă. Unul dintre medicii răniți, transferat în Belgia
FOTO Imaginile tragediei de la Piatra Neamț: cum arată paturile arse în incendiul în care și-au pierdut viața a ucis zece pacienți internați la ATI
Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii morți în incendiul de la Colectiv: Au trecut cinci ani și povestea se repetă. Nu ați schimbat nimic si iată, focul lovește din nou, moartea își ia din nou tributul


4 comments
  1. Domnule Funeriu,
    toate bune si frumoase, insa este usor a da sfaturi si a emite pareri de pe margine.
    Sunt catedre libere in Ialomita si Calarasi. Dupa o experienta de trei ani de acest tip, opiniile domniei voastre ar avea mai multa greutate!
    Pana atunci, „e usor a scrie versuri …”!

  2. Feisbucistul se întoarce!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studiu de percepție pe bursele școlare, publicat de Ministerul Educației la câteva luni de la finalizare, după ce decizia de tăiere a burselor de merit și reziliență a fost deja anunțată / Cercetătorii propun revizuirea tipologiei burselor și a criteriilor de acordare, digitalizarea procesului de colectare a datelor și arată că motivația școlară și prezența la ore sunt îmbunătățite

Revizuirea tipologiei burselor și a criteriilor de acordare , digitalizarea procesului de acordare a burselor dar și activități de sprijin și informare pentru profesori și părinți pentru a înțelege metodologia…
Vezi articolul

Datele personale ale profesorilor: Ministerul Educației va verifica declarațiile de vaccinare ale angajaților din școli, cu ajutorul Registrului de vaccinare, anunță Cîmpeanu / Ministrul, vineri: Conducerile școlilor decid verificarea

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajaților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%, a spus…
Vezi articolul

Profesorul de Limba română Cătălin Zaman, numit inspector școlar general adjunct în Buzău: Este o provocare, încerc să mă adaptez. Să nu uităm că suntem profesori și trebuie să predăm / Acesta anunță că de la 1 octombrie începe pregătirea online cu elevi din țară pentru Evaluarea Națională

Cătălin Zaman, profesor premiat Merito, director al Şcolii Gimnaziale „Învăţător Nicolae Ispas” din localitatea Clondiru, a fost numit recent în funcţia de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ)…
Vezi articolul