Decanul Facultății de Medicină Dentară din Iași, exclus din rândul experților ARACIS pentru că ar fi decontat evaluări făcute noaptea

287 de vizualizări
Școala în Noua Zeelandă
Școala în Noua Zeelandă Foto: Pexels.com
Norina Forna, decan al Facultăţii de Medicină Dentară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a fost eliminată din Registrul Naţional al Evaluatorilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), transmite Ziarul de Iași.

Motivul? Ea a condus echipa care trebuia să evalueze programul de studii universitare de licenţă de la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi în vara acestui an, iar problema a apărut când contabilii ARACIS au observat că în deconturile solicitate figura faptul că au ajuns la 21.00 seara şi au plecat a doua zi dimineaţă la 7.00, timp în care au consultat tot ce era necesar şi au realizat evaluarea.

„Un lucru absolut absurd. Vă spun sincer, eu când mă duc într-o evaluare, nici nu apuc să vizitez oraşul, stau doar în universitate. O astfel de evaluare făcută corect durează măcar două zile, timp în care se consultă toată documentele universităţii, ale facultăţii, cu privire la programul respectiv de studiu“, au precizat sursele „Ziarului de Iaşi“, care au luat parte şi la şedinţa Consiliului General al ARACIS în care s-au decis sancţiunile.

Citește articolul integral pe Ziarul de Iași


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Universitățile nu mai emit studenților „adeverința de școlarizare” și „situația școlară” doar în limba română, ci și în una sau mai multe limbi de circulație internațională

Adeverința școlară și situația școlară au fost abrogate din ordinul care prevedea ce documente școlare emit universitățile din România, potrivit unui ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial joi. Actul…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai: „îngrijorare” cu privire la „acțiunile politicului care afectează etica academică” / Decizia Curții Constituționale „complică măsurile care se pot lua în contextul plagiatului”, dar universitățile au încă mecanisme interne de sancționare

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își exprimă, într-un punct de vedere transmis marți Edupedu.ro, „îngrijorarea” cu privire la „acțiunile politicului care afectează etica academică, demarate cu mai mult timp în urmă,…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar de la UMF Carol Davila: Prevenția trebuie să debuteze timpuriu / Avem nevoie să reconstruim rețeaua de medicină școlară pentru a asigura sănătatea societății de mâine

„Prevenția trebuie să debuteze timpuriu, încă din primii ani de școală și de aceea m-aș bucura să văd tot mai mulți profesioniști și tot mai multe opțiuni de carieră în…
Vezi articolul

Decanul Facultății de Drept, despre cei 49 de studenți propuși pentru exmatriculare: „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”

Propunerea pentru exmatriculare a 49 de studenți este o premieră în cadrul Facultății de Drept și a Universității din București, a declarat pentru Edupedu.ro decanul Răzvan Dincă. Situația este cu…
Vezi articolul

Doctoranzii Universității din București deja au fost puși să semneze contracte cu tăierea plății pe oră de la 1 octombrie, deși rectorul susținea că nu a fost luată o decizie și că există doar o „discuție”

Doctoranzii Universității din București au fost puși deja de instituție să semneze un act adițional la contractul pentru plata cu ora, care prevede reducerea plății pe oră la aproape jumătate…
Vezi articolul