Decontarea reală a serviciilor psihologice pentru persoanele cu autism și monitorizarea integrării școlare, cerute de Federația pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist

1.120 de vizualizări
Monitorizarea incluziunii copiilor cu autism în învățământul de masă, precum și decontarea reală a serviciilor psihologice “care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie, constituie tratamente esențiale și obligatorii”, se numără printre măsurile concrete care “pot să demonstreze buna-credință a actorilor politici și administrativi” în îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu tulburări de dezvoltare, atrage atenția FEDRA.

Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist – FEDRA și Teatrul Național “I.L.Caragiale” București – TNB au organizat marți, 5 februarie 2019, conferința “Împreună rupem barierele pentru autism”. Federația anunță că la conferință au participat parlamentari USR și PLUS, PSD, PNL din comisiile de specialitate, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice (CNAS, Administrația Prezidențială, Guvern), “care și-au exprimat public intenția de a sprijini inițiativele federației”.

“Conferința a avut ca obiect integrarea școlară și socială a persoanelor cu tulburări din spectrul autist și crearea unui climat favorabil pentru creșterea calității vieții persoanelor diagnosticate cu tulburări de dezvoltare”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

“Scopul evenimentului este acela de a mobiliza autoritățile centrale și factorii politici în vederea finalizării cadrului legislativ necesar pentru buna dezvoltare a persoanelor cu TSA (Tulburări de spectru autist) din România și a familiilor acestora”, spune Federația.

FEDRA anunță că “dintre măsurile concrete menite să demonstreze buna-credință a actorilor politici și administrativi, măsuri fără impact bugetar, dar cu potențial uriaș în îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu tulburări de dezvoltare, s-a pus accent pe câteva care au caracter imperativ:

  • Crearea unui Registru național al persoanelor cu tulburări din spectrul autist.
  • Adaptarea examenelor și testărilor naționale pentru copiii cu cerințe educative speciale.
  • Locuri speciale în licee și școli profesionale pentru elevii cu dizabilități neuropsihice.
  • Monitorizarea incluziunii în învățământul de masă și alocarea de resurse proporționale cu nevoile școlilor.
  • Efectuarea screeningului timpuriu de către medicii de familie și monitorizarea efectuării acestuia.
  • Măsuri de suport pentru adulții cu tulburări de dezvoltare: decontarea terapiei, dreptul la muncă, locuințe protejate.
  • Decontarea reală a serviciilor psihologice care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie constituie tratamente esențiale și obligatorii și nu servicii ‘conexe’ actului medical, cum sunt încadrate în prezent.
  • Servicii evidence-based în mediul cel mai puțin restrictiv cu putință pentru persoanele diagnosticate cu tulburări de dezvoltare”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
elaborarea curriculumului de liceu

Sponsorizări de 5.000 euro pentru lectorii și asistenții universitari până în 40 de ani, prin proiectul Bursele ANIS, dacă propun introducerea unui curs nou cu elemente inovative sau folosesc metode de predare moderne. Descarcă formularul de înscriere

Încep înscrierile în Programul Bursele ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii) la 1 septembrie, iar acesta își propune să sprijine cadrele universitare tinere prin oferirea unor sponsorizări…
Vezi articolul

Nicolae Ciucă, la deschiderea noului an școlar: Școala nu trebuie să oblige elevii să memoreze informații, ci să le dezvolte aptitudinile. Una dintre neîmplinirile din trecut a fost închiderea școlilor profesionale

La deschiderea anului școlar 2024-2025, Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a ținut un discurs la Liceul Tehnologic din Sebeș. Ciucă a subliniat că „școala nu trebuie să oblige elevii să memoreze…
Vezi articolul

Peste 6000 de elevi au fost recrutaţi de securitate pentru a da informaţii despre colegi şi profesori, contrainformaţii militare și contraspionaj / Inspectoratele judeţene, printre instituțiile care au recrutat cei mai mulți elevi – date CNSAS

Peste 6000 de elevi au fost recrutati de securitate pentru a furniza informaţii despre colegi şi profesori, contrainformaţii economice, militare și contraspionaj, iar inspectoratele judeţene Galaţi, Vrancea şi Sibiu se…
Vezi articolul