Decontarea reală a serviciilor psihologice pentru persoanele cu autism și monitorizarea integrării școlare, cerute de Federația pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist

1.120 de vizualizări
Monitorizarea incluziunii copiilor cu autism în învățământul de masă, precum și decontarea reală a serviciilor psihologice “care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie, constituie tratamente esențiale și obligatorii”, se numără printre măsurile concrete care “pot să demonstreze buna-credință a actorilor politici și administrativi” în îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu tulburări de dezvoltare, atrage atenția FEDRA.

Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist – FEDRA și Teatrul Național “I.L.Caragiale” București – TNB au organizat marți, 5 februarie 2019, conferința “Împreună rupem barierele pentru autism”. Federația anunță că la conferință au participat parlamentari USR și PLUS, PSD, PNL din comisiile de specialitate, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice (CNAS, Administrația Prezidențială, Guvern), “care și-au exprimat public intenția de a sprijini inițiativele federației”.

“Conferința a avut ca obiect integrarea școlară și socială a persoanelor cu tulburări din spectrul autist și crearea unui climat favorabil pentru creșterea calității vieții persoanelor diagnosticate cu tulburări de dezvoltare”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

“Scopul evenimentului este acela de a mobiliza autoritățile centrale și factorii politici în vederea finalizării cadrului legislativ necesar pentru buna dezvoltare a persoanelor cu TSA (Tulburări de spectru autist) din România și a familiilor acestora”, spune Federația.

FEDRA anunță că “dintre măsurile concrete menite să demonstreze buna-credință a actorilor politici și administrativi, măsuri fără impact bugetar, dar cu potențial uriaș în îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu tulburări de dezvoltare, s-a pus accent pe câteva care au caracter imperativ:

  • Crearea unui Registru național al persoanelor cu tulburări din spectrul autist.
  • Adaptarea examenelor și testărilor naționale pentru copiii cu cerințe educative speciale.
  • Locuri speciale în licee și școli profesionale pentru elevii cu dizabilități neuropsihice.
  • Monitorizarea incluziunii în învățământul de masă și alocarea de resurse proporționale cu nevoile școlilor.
  • Efectuarea screeningului timpuriu de către medicii de familie și monitorizarea efectuării acestuia.
  • Măsuri de suport pentru adulții cu tulburări de dezvoltare: decontarea terapiei, dreptul la muncă, locuințe protejate.
  • Decontarea reală a serviciilor psihologice care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie constituie tratamente esențiale și obligatorii și nu servicii ‘conexe’ actului medical, cum sunt încadrate în prezent.
  • Servicii evidence-based în mediul cel mai puțin restrictiv cu putință pentru persoanele diagnosticate cu tulburări de dezvoltare”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă către Ministra Educației, Ligia Deca, semnată de 42 de ONG-uri: Eliminarea diversității ar încălca Constituția României / Solicităm o disciplină despre diversitate, echitate și incluziune la liceu

O coaliție formată din 42 de ONG-uri, asociații studențești și de elevi îi cere Ministrei Educației, Ligia Deca, respectarea principiilor nediscriminării în educație, într-o scrisoare deschisă. Semnatarii atrag atenția cu…
Vezi articolul

Ultima săptămână a fiecărui modul este cea mai solicitantă, am primit lucrări în fiecare zi, spun peste jumătate dintre elevii chestionați într-un studiu al Ministerului Educației. Mai mult de două treimi dintre ei preferă modulele / Părinții ar dori întoarcerea la semestre

Aproximativ 70% dintre elevii intervievați într-un studiu realizat de experți ai Institutului de Științe ale Educației sunt mulțumiți de noua structură a anului școlar pe module și preferă ca cele…
Vezi articolul
protest studenti UBB

Studenții facultăților din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au protestat, nemulțimiți de decizia ministerului Educației de a reveni la cursuri cu prezență fizică în plin semestru II / Mesaje de pe pancarte: ”2 luni de chirie, cât 2 ani de pandemie”, ”Fizic în teorie, dar fără bani de chirie”

În jur de 250 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au protestat azi în fața sediului instituției, din cauza deciziei ministerului Educației de a renunța la cursurile online, ca…
Vezi articolul