Definitivat 2019 DOCUMENT Metodologia de organizare a definitivatului a fost publicată în Monitorul Oficial. Vezi regulile de examen

24.394 de vizualizări
FOTO: Flickr/UFV
Metodologia de definitivat 2019 a fost publicată de Ministerul Educației în Monitorul Oficial. Documentul prevede cum se notează inspecțiile de specialitate, cine face parte din comisia care efectuează inspecţia, ce este portofoliul profesional și cum se desfășoară examenul propriu-zis de definitivat, de pe 24 iulie.

Profesorii care trec examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Ei primesc drepturile salariale conform noii poziții începând cu data de 1 septembrie 2019.

Inspecțiile de specialitate:

Inspecţiile de specialitate se susţin până pe 31.05.2019, la școala la care este încadrat profesorul debutant. Inspecțiile pot fi susținute și în altă școală, dar cu avizul inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resursei umane şi al directorului unităţii de învăţământ primitoare.

Inspecţiile de specialitate se fac la 4 activităţi didactice, se evaluează prin note de la 1 la 10 care nu pot fi contestate şi sunt valabile numai în sesiunea pentru care s-a înscris candidatul.

Cine face parte din comisia care efectuează inspecţia de specialitate:

  • inspectorul şcolar care coordonează disciplina la care candidatul susţine examenul şi care are aceeaşi specializare sau poate preda disciplina celui inspectat
  • directorul/directorul adjunct al școlii în care se desfăşoară inspecţia sau responsabilul comisiei metodice de specialitate

CE CUPRINDE portofoliul profesional:

Perioada în care candidatul elaborează portofoliul profesional începe după validarea înscrierii la examen şi se finalizează cu evaluarea acestuia în semestrul al doilea al anului şcolar în care susţine proba scrisă, prevede metodologia.

Portofoliul profesional personal este particularizat pentru una din clasele/grupele din norma didactică a candidatului şi evaluează nivelul de competenţă didactică a acestuia, urmărind adaptarea pregătirii psihopedagogice la specificul clasei.

Portofoliul profesional personal cuprinde:

  • curriculum vitae
  • o scrisoare de intenţie, având între 200 şi 400 de cuvinte, în care se prezintă motivaţia participării la examenul de definitivat, obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoaprecierea activităţii/experienţei câştigate pe parcursul semestrului, autoaprecierea portofoliului profesional şi propuneri de ameliorare;
  • un raport de progres şcolar, însoţit de următoarele documente-suport:
    – planificările: anuale, semestrială şi pe unităţi de învăţare;
    – minimum 10 proiecte didactice, pentru tipuri de lecţii diferite;
    – instrumente de evaluare (un test predictiv, cu baremul aferent, rezultatele testării, măsuri);
    – catalogul profesorului;
    – resursele didactice adaptate nivelului clasei/grupei;
  • autoevaluarea portofoliului profesional

Evaluarea portofoliului profesional personal este realizată în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecţie de specialitate, de către comisie. Portofoliul profesional personal este notat cu note între 1 şi 10, iar nota acordată nu poate fi contestată.

Care sunt probele de examen la definitivat 2019:

Metodologia de organizare a definitivatului prevede că examenul scris de definitivare se susține pe 24.07.2019.

Examenul de definitivat se susține la:
a) disciplina de specialitate şi metodica predării acesteia – pentru profesori din învăţământul de masă şi din învăţământul special, antrenori şi cadre didactice medicale cu studii superioare;
b) limba şi literatura română şi matematică, metodica predării acestora – pentru învăţători, institutori şi profesori pentru învăţământul primar din unităţile şcolare cu limba de predare română;
c) limba şi literatura română şi universală pentru copii, limba şi literatura maternă, matematică, metodica predării acestora la clasele cu predare în limbile minorităţilor – pentru învăţători, institutori şi profesori pentru învăţământul primar din unităţile şcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităţilor naţionale;
d) limba română şi literatura pentru copii, metodica activităţii instructiv-educative din învăţământul preşcolar – pentru educatoare, institutori şi profesori pentru învăţământul preşcolar din unităţile preşcolare cu predare în limba română;
e) limba şi literatura română şi universală pentru copii, limba şi literatura maternă, metodica predării acestora – pentru educatoare, institutori şi profesori pentru învăţământul preşcolar din unităţile preşcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităţilor naţionale;
f) limba română şi literatura pentru copii, matematică, metodica predării acestora sau terapie educaţională complexă şi integrată – pentru învăţători-educatori, învăţători, învăţătorii-tineranţi, institutori, profesori pentru învăţământul primar din învăţământul special cu predare în limba română;
g) limba şi literatura română şi universală pentru copii, limba şi literatura maternă, matematica, metodica predării acestora la clasele cu predare în limbile minorităţilor sau terapie educaţională complexă şi integrată – pentru învăţători, învăţători-itineranţi, institutori, profesori pentru învăţământul primar din învăţământul special cu predare în una dintre limbile minorităţilor;
h) limba română şi literatura pentru copii, metodica activităţii instructiv-educative în învăţământul preşcolar sau terapie educaţională complexă şi integrată – pentru educatoare, institutori, profesori pentru învăţământul preşcolar din învăţământul special cu predare în limba română;
i) limba şi literatura română şi universală pentru copii, limba şi literatura maternă, metodica predării acestora sau terapie educaţională complexă şi integrată – pentru educatoare, institutori, profesori pentru învăţământul preşcolar din învăţământul special cu predare în una dintre limbile minorităţilor;
j) disciplina de specialitate şi didactica acesteia – pentru maiştri-instructori, antrenori şi cadre didactice medicale cu studii medii.

Regulile de examen:

Examenul scris de definitivat 2019 începe la ora 10:00 și durează 4 ore. Accesul candidaţilor în centrul de examen se face în intervalul 8:00 – 8:45, pe baza buletinului de identitate sau a paşaportului.

Candidaţii care introduc în sala de examen telefoane mobile, cărți sau caiete, chiar dacă nu le folosesc în momentul în care sunt depistaţi, sunt dați afară din examen pentru tentativă de fraudă.

Fiecare sală de examen este supravegheată de către 2 – 3 asistenţi supraveghetori, care verifică identitatea candidaţilor din sala respectivă pe baza actului de identitate prezentat de aceştia şi care răspund de corectitudinea desfăşurării probei scrise.

Profesorii trebuie să folosească pentru rezolvarea subiectelor cerneală sau pix de culoare albastră, iar pentru desene și grafice folosesc creion negru. Candidaţii pot să aibă, în sala de examen, dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche – şi planuri de conturi – pentru disciplinele economice.

“Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale”, se arată în metodologie.

La evaluarea lucrărilor, subiectul de specialitate are o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. Fiecare lucrare scrisă este evaluată independent, în săli separate, de doi profesori evaluatori, şi apreciată separat, cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul/punctele din oficiu, conform baremului de evaluare şi notare, fără a se face însemnări pe lucrare.

Nota obţinută la examen se calculează după formula: ND = (NI1 + NI2 + NP + 7NS) / 10, unde ND reprezintă nota la examen, NI1 reprezintă nota inspecţiei de specialitate 1, NI2 reprezintă nota inspecţiei de specialitate 2, NP reprezintă nota acordată pentru portofoliul profesional personal, iar NS reprezintă nota la proba scrisă, toate notele fiind obținute de candidat în sesiunea de examen curentă. Nota minimă de promovare a examenului de definitivat este 8.

Rezultatele examenului de definitivat 2019 se afişează la sediul centrului de examen şi se publică pe site-ul www.definitivat.edu.ro, pe 31.07.2019.

Candidaţii cu deficienţe beneficiază, la cerere, de adaptarea prevederilor metodologice prin măsuri specifice, pe care comisia de examen le aplică, după caz:

  • utilizarea sistemului Braille de către candidaţii nevăzători
  • folosirea limbajului mimico-gestual de către candidaţii cu deficienţe de auz
  • mărirea timpului destinat efectuării lucrării scrise de către candidaţii cu deficienţe vizuale grave
  • asigurarea scrisului cu caractere mărite pentru candidaţii ambliopi
  • realizarea probei scrise prin dictarea conţinutului acesteia de către candidatul cu deficienţe către un
  • supraveghetor de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă
  • utilizarea tehnologiei asistive fără conectare la Internet
  • susținerea probelor de examen în săli de clasă separate monitorizate audio-video, în prezența a doi supraveghetori.

Citește și:

FOTO: Flickr/UFV


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățător la 19 ani. Ștefan, absolvent de liceu pedagogic, predă la clasa I la o școală din București: Părinții elevilor au fost foarte reticenți la început și mi-au spus că nu știu să gestionez copiii / Fără sprijinul doamnei directoare și al colegelor învățătoare nu reușeam să trec peste acest an / Avem nevoie de sprijin real, nu doar de responsabilități în plus

Ștefan are 19 ani și anul trecut a terminat liceul pedagogic Carol I din Câmpulung, județul Argeș, și deja predă la clasa I la o școală din București. Proaspătul învățător…
Vezi articolul

Performanța la clasă și în afara acesteia, premiată miercuri la Gala Merito. 12 profesori vor fi recompensați pentru profesionalism și inovare în educație / Mircea Miclea va vorbi în descrierea evenimentului – VIDEO

Un număr de 12 profesori vor fi premiați miercuri, 10 mai, în cadrul Galei Merito pentru profesionalism în educație. Premiile au drept scop recunoașterea performanței la clasă și în afara…
Vezi articolul

Desființarea comisiilor școlare și a hârtiilor din școli și grădinițe, anunțată de ministrul Monica Anisie. Orban: ARACIP-ul este instituția care îi agasează cel mai mult pe profesori

Regulamentele școlare prevăd pentru fiecare unitate de învățământ obligativitatea înființării a 7 comisii. Acestea sunt, de regulă, dublate sau uneori triplate de comisii ocazionale și temporare, înființate pe baza altor…
Vezi articolul

Ce fac contabilul școlii, administratorul, secretarul sau bibliotecarul. Explicații pentru premierul Ludovic Orban într-o scrisoare comună a tuturor sindicatelor din Educație în care-i cer să nu bage în șomaj tehnic personalul administrativ

Toate cele trei federații sindicale din Educație, FSLI, FSE Spiru Harte și Alma Mater, au trimis o scrisoare comună premierului Ludovic Orban în care-i cer acestuia să nu trimită în…
Vezi articolul

„Noi ne-am făcut treaba, ministerul nu”, acuză vicepreședintele FSLI George Purcaru, care spune că analiza comună cu MEC, pe Legea 141, cerută de președintele Nicușor Dan s-a oprit după prima întâlnire / Avertisment pe efectele asupra titularilor la mobilitatea din acest an: „foarte mulți titulari care vor pleca acasă”

Ministerul Educației a abandonat analiza cerută de președintele Nicușor Dan privind impactul Legii 141, pentru că ministrul „a văzut dezastrul și nu a mai vrut să facă nimic”, acuză vicepreședintele…
Vezi articolul

DOCUMENT Evaluarea Națională 2019: Inspectoratul București anunță 2-4 ore de meditații la Română și Matematică, la clasele a VII-a și a VIII-a. Părinții vor afla absențele lunar

Elevii de clasele a VII-a și a VIII-a vor face între 2 și 4 ore de pregătire suplimentară săptămânală la Matematică și Română, la școală, în București. În plus, profesorii…
Vezi articolul