Definitivat 2019: Peste 7.400 de candidați s-au înscris la examenul de definitivare în învățământ

[jp_post_view]
Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli
Foto: Pixabay.com
Peste 7.400 de candidați s-au înscris la examenul național de definitivat, care se va desfășura mâine, anunță Ministerul Educației. Examenul va începe la ora 10:00, iar candidații trebuie să fie prezenți în centrele de examen până cel târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. Profesorii au la dispoziție 4 ore pentru a rezolva subiectele de la definitivat.

Nota la examenul scris de definitivare are o pondere de 70 în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Profesorii care se pregătesc pentru examen pot vedea mai multe discuții și întrebări despre Definitivat pe grupul de Facebook Titularizare 2019-2020&Definitivat 2019

Examenul de definitivat se va desfășura în 42 centre de examen (câte unul în fiecare județ şi în Municipiul Bucureşti). În acest an, proba va fi susținută la 96 de discipline de examen.

Definitivatul este examenul în urma căruia profesorii depășesc statutul de debutant şi pot intra pe o rută de profesionalizare, dând examenele de gradul II și I.

Dintre cei 8.064 de candidați înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă de mâine 7.482 de candidați care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin 1 an;
  • calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
  • media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la probele menționate anterior.

Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8:00 şi cel mai târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

A fost înregistrat un număr mare de candidați înscriși pentru următoarele discipline/specializări:
  • limba română și literatură pentru copii/metodica activității instructiv-educative din învățământul preșcolar – învățământ preșcolar în limba română (2.079);
  • limba și literatura română și matematică/metodica predării acestora – învățământ primar în limba română (1.367);
  • educaţie fizică şi sport/specialitate și metodica predării acesteia (856);
  • limba și literatura engleză/specialitate și metodica predării acesteia (464);
  • limba și literatura română/specialitate și metodica predării acesteia (401).

Subiectele, precum şi baremele de evaluare sunt concepute de Centrul Național de Evaluare şi Examinare şi vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00) și la avizierele centrelor de examen.

Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel național. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 31 iulie în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 31 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 1 august, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 5 august 2019.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București, unde o persoană a fost reținută vineri pentru atingere adusă bunelor moravuri, consideră că „nu are, în conformitate cu cadrul legal existent, nicio breșă de securitate”

Universitatea din București „deține, în conformitate cu legislația în vigoare, toate avizele de funcționare, inclusiv cele care se încadrează” la asigurarea securității studenților și profesorilor, spune instituția de învățământ superior…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Comitetul Național pentru Situații de Urgență: Căminele studențești sau pentru elevi se închid două săptămâni la apariția a 3 cazuri de COVID-19 într-un interval de 7 zile / After school-urile, creșele și grădinițele rămân deschise conform condițiilor de până acum

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis în această seară ca, „la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate…
Vezi articolul

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul