Definitivat 2020. Opt candidați eliminați din cauza unor tentative de fraudă la examenul de astăzi / Aproape 300 de absenți / Subiectele au fost publicate

3.933 de vizualizări
Titularizare 2019
Foto: Pexels.com
Opt candidați au fost eliminați, miercuri, de la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, ca urmare a unor tentative de fraudă, anunță Ministerul Educației. Acesta precizează că au absentat 296 dintre candidații înscriși și că nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatură peste 37,3 grade Celsius.
  • Subiectele și baremele de corectare au fost publicate astăzi, 22 iulie, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 16.00. De asemenea, acestea au fost afișate și la avizierele centrelor de examen.

Potrivit informării transmise de MEC:

  • Dintre cei 6.776 de candidați cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenți 6.480 de candidați.
  • Au fost eliminați 8, din cauza tentativelor de fraudă.
  • 296 de candidați au absentat.
  • Conform metodologiei de concurs, care permite acest lucru, 433 de candidați au decis să se retragă din motive personale.
  • În total, au fost transmise spre centrele de evaluare 6.039 de teze.

Primele rezultate vor fi comunicate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00.  Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.


3 comments
  1. Aștept să văd câți o să participe la titularizare, că a fost fixată pe 29 iulie din cauza covidului, din motivul ăsta nu s-a dat pe 15 Iulie, adică pe 29 nu o să mai fie covid, zice ministerul!

    1. E teribil să stai 6 ore într-un spațiu închis cu masca la gură… Astăzi am susținut examenul de Definitivare în învățământ și va trebui să trec din nou prin situația mai sus menționată pentru a susține Titularizarea, în condițiile în care nu există posturi titularizabile, iar nota din anul precedent e peste 7…
      E inuman.

      1. Evident că nu se poate sta cu mască pe căldura asta atâtea ore. E un act samavolic, de o cruzime rară. Sub nicio formă nu poate fi numit concurs sau examen!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de la conferința Model United Nations Iași, modificate după cazul din Neamț și după reticența părinților față de evenimente / Directoarea liceului Racoviță: Vom cere ca grupurile de elevi să vină cu profesori care să răspundă de ei, ca la concursuri și olimpiade

Regulile după care se va ține conferința Model United Nations (MUN) de la Iași, la Colegiul Național „Emil Racoviță” (CNER), vor fi modificate după cazul de la Neamț unde o…
Vezi articolul

Accesul gratuit sau cu plată pe terenurile de sport din curtea școlii în afara programului școlar, prevăzut într-un nou proiect de lege. Inițiatorii: S-au făcut pași în unele orașe, dar mulți primari evită să ia măsuri invocând lipsa unor norme clare

Accesul gratuit sau cu plată al copiilor și adulților pe terenurile de sport ale școlilor după terminarea programului școlar, acces blocat în unitățile de învățământ din multe localități din țară,…
Vezi articolul

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea: Unii elevi nu mai înțeleg pentru ce trebuie să învețe. Un elev de 17 ani mi-a spus că vrea să dea un tun și să se retragă. Noi în școală oferim modele, dar părinții nu ne lasă să ne facem treaba

Directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, Andreia Bodea, spune într-un interviu acordat TVR2, în emisiunea Educația la putere, că „unii elevi nu mai înțeleg pentru ce trebuie să…
Vezi articolul