Definitivat 2023: Prima inspecție de specialitate are loc până pe 5 februarie / Ce trebuie să conțină portofoliul profesional al profesorilor

18.664 de vizualizări
elaborarea curriculumului de liceu
Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com
Prima inspecție de specialitate pentru Definitivat 2023 se va susține până la data de 5 februarie, potrivit calendarului oficial. A doua inspecție va avea loc până pe 31 mai, conform sursei citate anterior. Amintim că Edupedu.ro a scris că aceste inspecții de specialitate se susțin doar în perioada de cursuri a anului școlar, după cum prevede ordinul de modificare a metodologiei. Vezi mai jos, în articol, ce trebuie să conțină portofoliul profesional al profesorilor.

Profesorii s-au putut înscrie la definitivat 2023 până pe 14 octombrie. În perioada 17 – 28 octombrie au avut loc următoarele: transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar; înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.

până la 31.05.2023: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:

  • a) prima inspecție de specialitate până la 5 februarie;
  • b) a doua inspecție de specialitate până la 31 mai. 

Calendarul complet pentru Definitivat 2023 poate fi consultat aici.

Amintim că ordinul nr. 5.722 din 27 septembrie 2022 a modificat și a completat Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar. Edupedu.ro a scris că sunt schimbări și în privința portofoliului profesional personal.

Despre portofoliul profesional personal

Iată ce prevede art. 16 din metodologie în privința portofoliului profesional:

„(1) Perioada în care candidatul elaborează portofoliul începe după validarea înscrierii la examen.

(2) Portofoliul este particularizat pentru una din clasele/ grupele din norma didactică a candidatului și evaluează nivelul de competență didactică a acestuia, urmărind adaptarea pregătirii psihopedagogice la specificul clasei/grupei selectate. În elaborarea portofoliului, candidatul respectă precizările formulate în programa de pedagogie și elemente de psihologie școlară în vigoare, corespunzătoare funcției didactice ocupate.”

Portofoliul profesional trebuie să cuprindă următoarele, potrivit metodologiei:

  • a) curriculum vitae;
  • b) o scrisoare de intenție, având între 200 și 400 de cuvinte, în care se prezintă motivația participării la examenul de definitivat, obiectivele și așteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoaprecierea activității/experienței câștigate pe parcursul desfășurării activității didactice, autoaprecierea portofoliului și propuneri de ameliorare, inclusiv aprecieri privind strategii/metode/instrumente de predare-învățare-evaluare în sistem blended-learning/online;”.
  • c) un raport de progres școlar, însoțit de următoarele documente-suport:
    • (i) planificările calendaristice anuale, pe unități de învățare;
    • (ii) minimum 10 proiecte didactice, pentru tipuri de lecții diferite;
    • (iii) instrumente de evaluare (un test predictiv, cu baremul aferent, rezultatele testării, măsuri);
    • (iv) catalogul profesorului;
    • (v) resursele didactice adaptate nivelului clasei/grupei;
  • d) autoevaluarea portofoliului;

De menționat este că evaluarea portofoliului este realizată în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecție de specialitate, prevede art. 16 alin. (4) din metodologie. Portofoliul este notat cu note între 1 și 10. Nota acordată nu poate fi contestată.

Fișele de evaluare pentru inspecții pot fi descărcate de aici.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: © Poznyakov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Calendarul pentru Definitivat 2023 a fost publicat. Înscrierea se face până pe 14 octombrie. Proba scrisă are loc pe 19 iulie
OFICIAL Inspecțiile speciale pentru Definitivat 2023 se susțin doar în perioada de cursuri, printre modificările din metodologie. Lucrările de la proba scrisă ar putea fi corectate digitalizat / Descarcă fișele de evaluare pentru inspecții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucian Bode, reacție la decizia Comisiei de Etică a Universității Babeș Bolyai: „Demersul încalcă flagrant decizia Curții Constituționale / Atacuri concertate ale USR și sateliților săi / Regret că UBB s-a grăbit să dea curs presiunilor”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a reacționat printr-un mesaj publicat pe Facebook, după ce Comisia de Etică a UBB i-a cerut să-și corecteze teza de doctorat din cauză că este…
Vezi articolul

Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București cercetează cazul a 3 eleve de la o școală din Capitală care au acuzat stări de rău și au ajuns la spital / Surse: este vorba despre eleve ale Școlii Centrale

Poliția municipiului București anunță că a fost sesizată astăzi, 22 septembrie 2022, „cu privire la faptul că 3 eleve ale unei unități școlare din Capitală au acuzat stări de rău”.…
Vezi articolul

Se suspendă activitatea celor 21 de școli private care funcționează după curriculumul altor țări, exceptate inițial de la restricțiile anti-Covid – decizia Comitetului pentru Situații de Urgență

Grădinițele și școlile private care funcționează după curriculumul altor țări își suspendă și ele activitatea în timpul perioadei 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, când toate școlile intră în vacanță,…
Vezi articolul

Profesorul Ovidiu Șontea: Am o vechime de aproape 31 de ani, am predat la Sava, Mihai Viteazul, Vianu acum și n-am nici măcar un singur elev care să fie profesor de matematică în România / Un profesor debutant trebuie să aibă cam 1.000 euro, care să-i rămână

„Am o vechime de aproape 31 de ani, am predat la liceele Sava, Mihai Viteazul și Vianu acum și n-am nici măcar un singur elev care să fie profesor de…
Vezi articolul

Patru din cinci copii din mediul rural nu au activități sportive în afara orelor de educație fizică, potrivit participanților la un sondaj World Vision / Motive: Lipsa infrastructurii, a resurselor financiare, a preocupării pentru sport

Sportul „este o iluzie” pentru copiii din mediul rural, potrivit organizației World Vision România, care prezintă, joi, rezultatele unui sondaj în rândul părinților și profesorilor de educație fizică și sport…
Vezi articolul