Degrevările de normă didactică pentru vechime ale profesorilor se vor putea face din timpul de lucru, potrivit ministrului Daniel David / Pentru funcțiile de conducere, degrevările trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora

46.467 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic al normei. În privința funcțiilor de conducere, degrevările trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora, după cum a anunțat ministrul Daniel David.
  • Potrivit surselor Edupedu.ro, în prezent sunt peste 7.000 de degrevări de normă și cei mai mulți profesori care au aceste degrevări au și ore la plata cu ora.

Referitor la norma didactică, Daniel David a transmis că degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic al normei.

Acesta a mai spus că degrevările pentru funcțiile de conducere vor fi în jur de 30%, diferențiat în funcție responsabilități, și trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora.

Norma didactică

  • „Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social.
  • Degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic al normei.
  • Degrevările pentru funcțiile de conducere vor fi în jur de 30%, diferențiat în funcție responsabilități, și trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora.
  • Plata cu ora se raportează la timpul de lucru total (40 de ore pe săptămână), astfel încât valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă.
  • În învățământul superior, limita de 16 ore echivalente va deveni 18, pentru a ajuta universitățile să se înscrie în bugetul alocat”, potrivit ministrului Educației și Cercetării.

Norma didactică de predare în România este, în general, de 18 ore pe săptămână pentru profesori, 24 de ore pentru instruire practică, cu posibilitatea reducerii la 16 ore în funcție de vechime și grad didactic, conform cadrului legal actual. Nu toate aceste prevederi sunt însă aplicate în prezent, unele fiind prorogate de Guvernul Ciolacu. În vigoare, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, este însă o reducere de normă didactică din legea precedentă și anume de la 18 la 16 ore pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I. De asemenea, există o serie de „degrevări de normă” pentru directori, inspectori, lideri sindicali.

  • Până la începutul anului școlar 2025-2026, pot solicita reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, doar profesorii cu peste 25 de ani vechime și grad didactic I.
  • Din anul școlar următor, 2025-2026, această facilitate se va aplica și profesorilor cu peste 15 ani vechime și grad didactic I, la cerere, dacă articolul din lege nu va mai fi prorograt, cum a fost până acum, de către Guvern.

Ce este degrevarea, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Degrevarea reprezintă scutirea parțială sau totală de efectuarea atribuțiilor prevăzute la art. 208 pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control, ca urmare a îndeplinirii unor responsabilități specifice funcțiilor de conducere, de îndrumare și de control, precum și pentru persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, ca urmare a participării la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ.”

Art. 208 – „(11) Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control poate fi degrevat total sau parțial de norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educației, elaborate prin consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar. De același drept pot beneficia și persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educației. Prin același ordin se stabilesc atribuțiile persoanelor desemnate de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, degrevate de norma didactică.

(12) Personalul degrevat potrivit alin. (11) primește drepturile salariale pentru funcția în care este încadrat, precum și celelalte sporuri și indemnizații prevăzute de lege pentru activitatea desfășurată, după caz.”

Din anul școlar 2023-2024, directorii de grădinițe cu program normal sunt degrevați parțial de norma didactică, potrivit ordinului nr. 4.492 din 16 iunie 2023. Documentul citat anterior a modificat normele metodologice din 16 august 2011.

Conform normelor din 16 august 20211, directorii de școli de nivel primar, gimnazial, liceal și postliceal, cu personalitate juridică, care funcționează cu mai puțin de 25 de clase, efectuează 6-8 ore/săptămână din norma didactică de predare:

Articolul 6 – „(1) Directorii unităților de învățământ de nivel primar, gimnazial, liceal și postliceal, cu personalitate juridică, care funcționează cu mai puțin de 25 de clase, efectuează 6-8 ore/săptămână din norma didactică de predare.

(2) Directorii unităților de învățământ de nivel primar, gimnazial, liceal și postliceal care funcționează cu peste 25 de clase efectuează 4-6 ore/săptămână din norma didactică de predare.

Articolul 7– (1) Directorii adjuncți din unitățile de învățământ de nivel primar și/sau gimnazial sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 6-8 ore/săptămână din norma didactică de predare, în cazul în care unitățile de învățământ se află în una dintre următoarele situații:

a) au peste 30 de formațiuni de studiu;

b) au între 20 și 30 de clase/de formațiuni de studiu și îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

  • (i) au cel puțin 10 clase inclusiv din învățământul primar și/sau grupe din învățământul antepreșcolar/ preșcolar;
  • (ii) au secții cu predare în limbile minorităților într-o unitate de învățământ cu predare în limba română;
  • (iii) au secții cu predare în limba română într-o unitate de învățământ cu predare într-o limbă a minorităților;

c) au între 20 și 30 de formațiuni de studiu și au internat și cantină.

(2) Directorii adjuncți din unitățile de învățământ de nivel liceal/postliceal sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 6-8 ore/săptămână din norma didactică de predare, în cazul în care unitățile de învățământ se află în una dintre următoarele situații:

a) au peste 25 de formațiuni de studiu;

b) au între 20 și 25 de formațiuni de studiu și îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

(i) funcționează cel puțin 10 clase de elevi și/sau grupe de copii la învățământul profesional și/sau gimnazial și/sau primar și/sau preșcolar și/sau antepreșcolar;

(ii) au secții cu predare în limbi ale minorităților într-o unitate de învățământ în care învățământul se desfășoară în limba română;

(iii) au secții cu predare în limba română într-o unitate de învățământ în care învățământul se desfășoară în limbile minorităților;

c) au între 20 și 25 de formațiuni de studiu și au internat și cantină.

(3) Directorii și directorii adjuncți, absolvenți ai colegiilor de institutori care au dobândit atestatul de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau absolvenți ai specializării «Pedagogia învățământului primar și preșcolar», sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 6-8 ore/ săptămână, în cadrul obligației didactice de predare, activități specifice funcției de metodist al inspectoratului școlar sau activități specifice funcției de profesor-metodist, respectiv formator în casele corpului didactic.”

Citește și:
Plata cu ora pentru profesori se va raporta la timpul total de lucru, adică 40 de ore pe săptămână, anunță ministrul Daniel David: Valoarea unei ore la plata cu ora să nu depășească valoarea unei ore din normă
Norma didactică a profesorilor din România – predarea propriu-zisă înseamnă 18 ore pe săptămână, cu variații în funcție de gradul didactic și vechime / Programul de lucru al unui profesor este de 40 de ore pe săptămână, ca al oricărui angajat

27 comments
  1. Poate fi de înțeles… In sensul ca da!, un profesor face fata și la o norma cu 2 ore în plus. Dar sa ceri creșterea numărului de elevi în clasa,!!! Sa se ajungă, ca pe vremea lui Ceașcă, la 30 -36 de elevi, aceasta e extrem de obositor atât pt elevi, cât și pt profesori, iar pt procesul de învățare e contraproductiv.!!!

    Într-adevăr, dacă 70 de ani, norma didactica a fost de 18 ore, un profesor va putea trage câțiva ani și în jugul unei norme crescute, dar… Automat, o zecime își vor pierde locul de munca. Nicușor, ți-ai trădat și profesia, dacă lovești astfel în profesori. Este un motiv de a ieși în strada și de a spune ca nu suntem un pres de jucat în picioare.

    1. Cu asta sunt perfect de acord. In Brasov, la un colegiu important, directoarea profesoara de romana, deci nu vreun rahat de materie la care nu da nimeni bacul, are 3 clase desi ii trebuie doar una. Chiulește la greu an de an, gen mai mult nu face ore.

  2. omul habar nu are de realitățile din școli! In cele mai multe școli se învață în două schimburi: cum vor efectua profesorii cele 8 ore de munca ?? În condițiile în care profesorul va lucra de acasă,cum ii va diminua programul cu 2 ore conform legii?? Ce spune ministrul ,cred că este mai degrabă o reducere mascată a salariului( împărțirea la 40)!?!?
    Mvai,cum se sacrifica el pentru bursele școlare,renunțând la un sfert din salariu!?!? Limbaralul este o rușine!!

  3. Cum rămâne cu profesorii pentru educație timpurie? Și ei au peste 25 de ani vechime, gradul 1 și norma de 25 de ore.

  4. Munca noastră a directorilor este necuantificabilă in timp, dar va fi incompatibilă la plata cu ora…Sutele de ore alocate raportărilor din proiecte PNRAS, PNRR, activităților derulate, neremunerate nu sunt incompatibile? Nu sa mi se spună că mi-am asumat când am aplicat….Era mai bine să stau comod in scaunul directorial si să mă joc FAZAN cu colegii mei sau Solitaire sau alt joc….și să mă doară in cot de finanțări europene…de schimbarea adusă in școală….și tot DIRECTOR mă numeam.

    1. Mars! Finantarile pe care le faci scotand castane din foc cu mainile profrsorilor te mentin in scaun si iti gireaza gradatiile de merit. Auzi aici poveste: Profesor de matematica cu gradatie de merit ci dosarul si realizarile de director. Asa faceti toti. Scuteste-ma de finantarile tale si de cursuri si serbari de partid impuse: Ceausescu si poporul!!! Faceti proiecte europene ca altfel vs zboara partidul, fah! Aduci finantari exploatandu-ti angajatii si sleindu-i de puteri ca sa iesi tu bine. Greva nu ati facut, dar de mariri ati beneficiat mai repede si maoi bine decat noi. Asta dupa ce ati amenintat pe la colturi cu concedierea celui ce va indrazni sa fie grevist. Pe tine sa te plangem, fah? Tu? Esenta servilismului din educatie?

      1. Norma didactica va creste si el da degrevare din timpul de lucru… Cum sa nu lucrezi mai mult daca ai mai multe ore? Sau ce face, nu ai voie sa participi la olimpiade, concursuri (care oricum sunt pe baza de voluntariat si nu le contabilizraza nimeni), nu ai voie in comisii, nu mai dai teste?! Cu asa ministru nici de dusmani nu mai are nevoie invatamantul.. Praf si pulbere se va alege

    2. Problema e cand directorul nu-si face orele sau le face de mântuiala. Cand materia predata e si de examen ar trebui dați afara din învățământ. Știu caz, ditamai colegiul in centrul Brașovului.

  5. Este de noaptea mintii ca s-au apucat de reduceri de salarii in invatamant care e subfinantat si nu au nici o treaba cu justitia unde nu cer prezenta, nu cer termene clare de judecata si dau pensii imense.

    1. Înseamnă că pentru clasele, plătite la plata cu ora, așa cum ați scris in articol, nu vor fi lucrări de control, nici discuții cu părinții, sau fișe de lucru, nici rapoarte date conducerii, nici simulări pentru examene. Pentru că vom fi plătiți doar pentru ora desfășurată în fața clasei.

  6. Mulți vor renunța la PCO , ore care vor fi atribuite unor pensionari , suplinitori cu sau fără pregătire didactică, iar economiile din învățământ vor fi minime .Cum vor fi monitorizate cele 2 ore reducere de normă din totalul de 40 ? Pregătești orele de curs în 38 de ore în loc de 40 ? Pregătești mai puțin elevii participanți la concursuri și olimpiade ? Comunici mai puțin cu părinții, că diriginte/ director ? Reduci numărul de activități de educație rutieră, juridică, pentru sănătate,financiară etc. Reducem numărul ședințelor de consiliu profesoral ,de administrație,de comisie pe arii curriculare ,comisii de lucru ? Nu mai completam situațiile solicitate de isj,primărie,poliție. Totul este o aberație. Nu vor fi reduceri de cheltuieli evidente.Mai bine s-ar verifica atribuirea gradațiilor de merit ,sporurile de doctorat ( profesorii nu fac nimic în plus la clasă sau în școală dacă au doctorat ) ,alte sporuri pentru inspectorii școlari.

    1. economii nu vor fi …dar e tema de casă și trebuie să o facă….e o fixație și o ura pe profesori,ceva de groaza

    2. …Si nu numai asta !

      In loc sa inceapa cu trimiterea in somaj a profesorilor de la catedra (la asta ar duce marirea normelor), cel putin decent era sa inceapa cu zecile de functionari din minister care traiesc din alcatuirea de statistici si hartii pe care ni le tot cer degeaba, cu Inspectoratele – care oricum sunt in ‘extra life’- cu CCD-urile, cu Aracip-urile, cu Aracis-urile si cu tot felul de agentii pline-ochi de protejati de partid.

      Si ei nici macar n-ar fi trimisi in somaj, precum profesorii de rand – doar au catedre rezervate de zeci de ani, au unde sa se intoarca. Probabil insa ca e greu sa revii printre plebeii din cancelarii, dupa atata timp.

      Macar de dragul impresiei artistice puteati incepe de acolo, ca de principii nu va mai suspecteaza nimeni…😡

    3. Economiile necesare pentru pretinsa criză, din care ne-ar scoate tocmai învățământul, reprezintă o găselniță adaptată momentului, pentru că planul reformitei cu orice preț, pentru propria slăvire a geniului său, era făcut de multă vreme.
      Acum a prins momentul de a salva el „Româniiia, țărișoaraaaa luuui”, răsplată pentru bătaia de joc la care își supune profesorii, rămași la discreția lui, într-un experiment la scară națională.

  7. Deci practic vrea sa modifice legea educației, 198/2023, prin OUG ca sa încapă in patul lui Procust, cel fiscal, gândit la partid.

    Un adevărat apologet al educației, David.

  8. Mă gândesc că acestea se aplică începând cu 26-27, că anul acesta, pe o reducere de 2 ore pentru vechime peste 25 (aceasta presupunând fără plată cu ora, oricum) sau alte degrevări trecute în etapele de mobilitate, posturile au fost deja ocupate. Reducere de 2 ore și altele gen norma didactică sunt stipulate în legea 198/2023, lege organică!! Orice modificare se
    face tot prin lege organică de modificare a legii
    actuale Pentru anul școlar 2026-2027 se poate,
    acum se lasă cu litigii, că oamenii au participat
    la etapele de mobilitate pe norma de 18 și unii
    au luat deja cele 2 ore reduse. Ce fac acum cei cu detașări, pretransfer, titularizare pe posturi de 18 etc

  9. Norma didactica a fost de 18 ore in ultimii 70 ani, acum cand avem multi elevi cu CES si o multime de activitati birocratice vor sa o creasca la 20 ore.
    Pentru cei care isi fac treaba inseamna ca vom munci 45-50 de ore pe saptamana. Ne considera ultimii fraieri?

    1. Fraieri ca fraier dar sa vedem cine rezistă. Cei care nu își fac orele.In momentul în care jumătate de clasă e cu CES,nu ai cum sa muncești asa mult.

  10. pe când o degrevare și pentru coordonatorii de programe, dacā tot muncesc pro bono? ei nu primesc nimic in plus al salariu, dar stau mult peste program, fac de serviciu pe școalā (liderii sindicali, nu), și au zero beneficii.

  11. Nu cunoașteți situația la fel ca și ministrul. Daca ești degrevat de ore pentru vechime nu poți să iei PCO. Singurii care sunt degrevati si pot lua PCO sunt inspectorii si unii directori.

    1. Sa mai vad eu acum directorii ca mai iau ore suplimentare. Ce logica e aia? Esti degrevat de ore ca sa fii manager competent si tu iti mai iei 9 ore la plata cu ora si ai deja o norma întreaga. Delegi in stanga si dreapta, faci haos in scoala dar ai orgoliul ca ești mare director.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Școlile cu risc mare de abandon școlar, publicate de Ministerul Educației. 2.500 dintre ele vor primi granturi de până la 200.000 de euro / Cîmpeanu: Elevii din rural vor avea acces prin platforme online la predarea făcută de cei mai buni profesori din România

2.500 de școli din 3.325 de școli cu risc mare de abandon școlar vor fi selectate pentru acordarea de granturi de câte 200.000 de euro pentru combaterea abandonului școlar, cu…
Vezi articolul

Ligia Deca, după rezultatele PISA 2022 cu cel mai mare grad de analfabetism funcțional la Matematică: Trebuie să avem discuții cu universitățile, cu facultățile de matematică, cu specialiști în științele educației să înțelegem ce din pedagogia matematicii în România trebuie adaptat la cerințele testelor de tip PISA

Ligia Deca a declarat, imediat după anunțul rezultatelor la testarea PISA 2022, că vrea să convoace mai mulți specialiști și instituții pentru ca „să înțelegem ce din pedagogia matematicii în…
Vezi articolul