Demisia rectorului Lucian Puiu Georgescu de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cerută de un profesor în contextul verificărilor făcute de Curtea de Conturi

9.307 vizualizări
dunarea de jos
Lucian Puiu Georgescu, – Universitatea Dunărea de Jos din Galați / Foto: Facebook.com
Demisia rectorului Lucian Puiu Georgescu și demiterea unui prorector de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost cerută, marți, printr-o scrisoare transmisă conducerii instituției de învățământ superior de către un profesor din cadrul acesteia, Ion Cordoneanu, după cum au semnalat pentru Edupedu.ro surse din instituție. Contactat telefonic, Ion Cordoneanu a confirmat pentru Edupedu.ro existența și conținutul apelului său, care vine în contextul unor verificări ale Curții de Conturi, ce constată posibile nereguli referitoare la plata unor taxe judiciare de timbru. 
  • Ion Cordoneanu este profesor în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității “Dunărea de Jos”. În 2019, el a candidat împotriva lui Lucian Puiu Georgescu pentru funcția de rector al universității, concurs câștigat de acesta din urmă.

În documentul transmis marți Senatului Universității și managementului, el cere demisia rectorului și demiterea prorectorului Dragoș Alexandru Opreanu, făcând trimitere la problema plății taxelor judiciare de timbru, despre care Edupedu.ro a scris, luni, că face obiectul unor verificări ale Curții de Conturi.

Cererea profesorului Ion Cordoneanu către conducerea Universității Dunărea de Jos

Ion Cordoneanu scrie, între altele, că cere demisia rectorului Georgescu “(…) având în vedere faptul că aspectele referitoare la plata taxelor judiciare au fost cunoscute de către domnul Lucian Puiu Georgescu din anul 2021, când s-a desfășurat controlul Corpului de control al MEN, dar domnia sa, în calitate de rector și ordonator de credite, nu a luat nici o măsură (…)”.

  • Edupedu.ro a solicitat, luni, Universității „Dunărea de Jos” un punct de vedere cu privire la chestiunea taxelor judiciare de timbru, dar nu a primit niciun răspuns până marți după-amiază. Tot marți după-amiază, rectorul Lucian Georgescu nu a putut fi contactat până în momentul publicării acestei știri.

Contactat de Edupedu.ro, profesorul Cordoneanu a confirmat că a cerut demisiile celor doi: “Având în vedere acțiunile întreprinse în cei doi ani de mandat ai domnului Lucian Puiu Georgescu, care au fost prezentate atât în rapoartele Corpului de Control al MEN, cât și dezvăluirile din media (de la CV fals, suspiciune de plagiat, chitanțe decontate „suspect” pe taxele judiciare, până la presiuni constante pe unii din membrii comunității academice), astăzi i-am solicitat demisia domnului rector și a domnului jurist, prorectorul Alexandru Opreanu”.

Ion Cordoneanu a afirmat că are susținerea mai multor colegi în demersul său, alături de care va presa pentru informații suplimentare cu privire la cercetările ce au vizat universitatea:

  • “În zilele următoare, vom trimite mai multe adrese asumate colectiv în care vom solicita detalii referitoare la stadiul anchetelor efectuate de instituțiile competente, inclusiv către MEN, care are în atribuții verificarea managementului universităților”.
Citește și:
Plăți de 5 lei acoperite cu chitanțe de 500 de lei, pentru taxe judiciare de timbru totalizând sute de mii de lei și care n-ar avea justificare – semnalate în cadrul unui control al Curții de Conturi la Universitatea Dunărea de Jos din Galați
Ministerul Educației sesizează Parchetul în legătură cu Universitatea “Dunărea de Jos”, pentru plăți pe taxa judiciară de timbru. Ce a constatat comisia de control a ministerului la universitate
Ministrul Educației a trimis corpul de control la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, după o sesizare care acuză posibile nereguli și abuzuri ale rectorului Lucian Georgescu și ale actualei conduceri
Copy-paste în cercetare. Fostul ministru Lucian Georgescu, rector al Universității “Dunărea de Jos” din Galați, coautor al mai multor articole cu pasaje identice sau aproape identice și seturi de măsurători similare / Georgescu: Partea de cercetare e total diferită, nu există nici măcar o frază copiată din munca altora
Lucian Georgescu, rectorul Universității “Dunărea de Jos” din Galați și fost ministru al Cercetării în guvernul Tudose, acuzat de fals în CV


4 comments
  1. Un om marunt, un om lipsit de caracter.

  2. Managerul acesta este un om cu tulburari grave de comportament. Pacat ca cei din jurul lui se fac ca nu vad si, de dragul banilor, sacrifica aceasta institutie!

  3. Domnul prof. dr. Ion Cordoneanu, autorul scrisorii, perdant in alegerile pentru Rectorat, perdant in cariera politică, continuă de fapt un război personal (cel mult al unui grup restrans), in loc să se preocupe mai mult de specializarea filosofie, specializare care nu a reușit să strângă în acest an un număr suficient de studenți pentru a rula, una peste alta nefiind în stare să deschidă nici măcar domeniul de doctorat filosofie cu 3 cadre didactice abilitate. Ecce homo. Din filmul BD: ce te recomandă ?
    De cealaltă parte, există instituții abilitate ale statului, care pot cerceta abuzurile actualului Rector (evident, dacă au fost) și impune consecințele de rigoare. Scrisoarea (nu este nici prima și bănuiesc că nici ultima) nu este decât un exercițiu de imagine al unui Narcis care se tot admiră și admiră in lacul ce credea că este al lui, dar fără a-și pune problema că lacul mai trebuie din când în când întreținut.
    Din păcate, acest război face rău Universității în ansamblul ei, pe fondul neînțelegerii democrației și valorii unor alegeri periodice in care majoritatea decide. Personal, in locul dumnealui, aș fi mai îngrijorat dacă voi mai avea cui să predau filosofie in lipsa studenților. Unii cu oglinda (ar fii mult mai bine cu mapa), alții cu sapa.

    1. Ce legatura are comentariul dumneavoastra cu legile? Aici e vorba de frauda. Acoperirea unei fraude inseamna complicitate. E la fel de grava ca frauda in sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sporul de solicitare neuropsihică pentru profesori rămâne plafonat la nivelul din decembrie 2022, potrivit legii, chiar dacă Ministerul Educației a anunțat că toate componentele salariului cresc după majorarea bazei

Sporul de solicitare neuropsihică prezentat de Ministerul Educației în ultimele două zile, în conferința de presă de vineri și în informarea de pe Facebook de joi, 1 iunie, după adoptarea…
Vezi articolul

Cazul părinților din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școală pentru homeschooling: Cât timp minorii se află în România, trebuie să urmeze învăţământul general obligatoriu, exclusiv într-o instituţie de învăţământ acreditată în România, nu altundeva – motivația Curții de Apel Oradea

Părinții din Bihor care și-au retras cei patru copii de la școala primară și gimnaziu, în pandemie, pentru a face homeschooling, trebuie să îi înscrie pe copii în învăţământul general…
Vezi articolul

Universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, după ce Guvernul a aprobat în termen record prin ordonanță de urgență modificări la legea actuală a Educației, copiate din proiectul de lege Cîmpeanu

Guvernul a aprobat în termen record, prin ordonanță de urgență (OUG), modificări la legea actuală a Educației, astfel încât universitățile să poată înființa societăți comerciale și consorții de învățământ dual,…
Vezi articolul

Toate clipurile video cu ministrul Daniel David, conferințele de presă și transmisiunile live cu acesta de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării au fost șterse fără niciun anunț / UPDATE: Clipurile au fost șterse automat de platforma de socializare

UPDATE: Clipurile video de pe pagina de Facebook a MEC au fost șterse de platforma de socializare în mod automat, au precizat reprezentanți ai instituției pentru Edupedu.ro. Știrea inițială: Ministerul…
Vezi articolul