Depozit cu muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași. Peste 300 de elevi au fost evacuați din căminul liceului

878 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ USLIP Iași
Un depozit cu muniţie folosită în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, a declarat, luni, pentru Agerpres, primarul Mihai Chirica. Elevii din căminul liceului au fost evacuați.

Administrația locală a trimis Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) o notă cu privire la situație: elevii din cămin au fost evacuați, potrivit sursei citate, iar cursurile ar putea rămâne suspendate până luni, 20 mai, cel târziu. În căminul Colegiului ‘Vasile Lupu’ erau cazaţi 195 de elevi şi învăţau 121 elevi de şcoală primară.

Conform aceleiași surse, depozitul în care se presupune că se află sute de proiectile şi muniţie de război este situat la câteva zeci de metri de căminul internat al Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”.

  • Depozitul cu muniţie de război a fost descoperit în timpul efectuării de lucrări de reparare şi consolidare a şcolii.

De la începutul anului şcolar actual, în septembrie 2023, cei 830 de elevi şi 150 de profesori şi personal auxiliar de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi au fost relocaţi în sălile de clasă ale Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”.

„Depozitul se pare că era unul bine organizat. Proiectilele au fost descoperite la mai puţin de 50 de metri de căminul Colegiului Pedagogic ‘Vasile Lupu’. Nu erau doar proiectile pe care le mai găsim de altfel şi în timpul altor lucrări pe care le efectuăm. De data aceasta se vede foarte bine că e o cantitate foarte mare de proiectile neexplodate, din cel de-al Doilea Război Mondial.

Sunt sute, chiar mii de proiectile care fac parte dintr-un depozit. Se pare că sunt de provenienţă germană. Vom face tot ceea ce e posibil pentru siguranţa tuturor celor de acolo, inclusiv a constructorilor. Vom convoca o şedinţă a Comitetului Local de Urgenţă”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost chemaţi pirotehniştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Colegiul Pedagogic, fosta Şcoală Normală „Vasile Lupu” sau Institutul Vasilian, este cea mai veche instituţie de acest tip din Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti şi funcţionează în actuala locaţie din 1864.

Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi este una dintre cele 31 de unităţi de învăţământ preuniversitar din România incluse în clasa de risc seismic I.

Clădirea va fi consolidată cu fonduri de la Guvern, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul Naţional Şcoli Sigure şi Sănătoase.

Citește și:
Părinţii unor elevi de la Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu” din Iași au protestat în fața Primăriei. Vor să afle când se deschide școala modulară, despre care autoritățile spuneau că va fi deschisă în decembrie-februarie / Primarul Chirica: Școala va fi gata când va fi gata
Elevii de la Colegiul Pedagogic din Iași vor învăța în viitorii trei ani în containere / 600 de elevi au fost evacuați din sălile lor de curs, din cauza riscului seismic de gradul unu al clădirii principale / Soluția a fost agreată de părinți și profesori
VIDEO Elevii relocați din Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu” din Iași vor învăța în alte școli în perioada consolidării seismice a clădirii, chiar dacă părinții au protestat în fața primăriei. Luciana Antoci, șefa ISJ: Trebuie să înțelegem că nu există soluții alternative în acest moment


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Radu Gologan / Foto: Digitaliada

Soția matematicianului Radu Gologan a fost testată pozitiv COVID-19. “Ne facem treaba, ne-am ținut cursurile online. DSP a sunat și a promis că urmează să vină o salvare să o ducă într-un centru medical să o evalueze. Ceea ce nu s-a întâmplat, așteptăm de 24 de ore”

Soția matematicianului Radu Gologan, Roxana Goga, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Contactat de Edupedu.ro, profesorul universitar a povestit că “acum 3 zile a început să tușească, am mers…
Vezi articolul

Ce subiecte a rezolvat Nicușor Dan la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 și 1988, unde a obținut medalii de aur cu scor absolut / Dan devine primul olimpic internațional din istorie care câștigă președinția unei țări

Nicușor Dan este primul olimpic internațional la matematică din istorie care a câștigă președinția unei țări. Dan a obținut de două ori medalia de aur la internaționalele de matematică, în…
Vezi articolul

Profesorii care scriu programa de liceu la Biologie 2026 – LISTĂ / Conferențiarul Dorina Podar de la UBB Cluj-Napoca, unul din antrenorii lotului de olimpici internaționali, este coordonator științific

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat pe site-ul Centrului Național de Curriculum și Evaluare (CNCE, fostul CNPEE) componența Grupului de lucru curricular (GLC) pentru disciplina Biologie. Acesta va elabora…
Vezi articolul

Croația investește 180 de milioane de euro pentru digitalizare în educație. Cei mai mulți bani – din fonduri europene. Țara are o populație de aproape cinci ori mai mică decât a României și de cinci ori mai puține școli

Un eveniment găzduit, marți, de Comisia Europeană pune în lumină un proiect asumat deja la nivel comunitar drept studiu de caz pentru întărirea componentei digitale în învățământ. Anume, un proiect…
Vezi articolul