Deputat PSD, atac dur la legile educației realizate de Sorin Cîmpeanu: ”România educată a liberalilor este o poveste de adormit copiii” / PSD cere dezbatere ”amplă” în Parlament

[jp_post_view]
Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto
Deputatul PSD Gheorghe Șimon, fost ministru al economiei, a criticat dur marți pachetul celor două legi ale educației pus în dezbatere publică de ministrul PNL al Educației, Sorin Cîmpeanu. Este pentru prima oară când un parlamentar PSD se poziționează atât de critic față de proiectul educației realizat de partenerii de coaliție, scrie G4Media.ro.

”Legea Educaţiei a ministrului Câmpeanu aruncă în derizoriu sistemul de învăţământ din România. Profesorii sunt reduşi la simpli executanţi, iar „România educată”, cu care preşedintele Iohannis a făcut paradă în campania electorală, rămâne doar o poveste pentru copiii naivi şi neştiutori”, arată deputatul PSD Gheorghe Șimon într-un comunicat de presă.

În ultimele săptămâni, mai mulți lideri PSD au criticat public deciziile luate în domeniul energiei de către liberali, dar atacul PSD la legile educației este o premieră.

”PSD consideră că, atunci când legea va ajunge în Parlament, trebuie asigurată o dezbatere cât mai amplă în care să se ţină cont de observaţiile venite dinspre societatea civilă. Vor trebui luate în discuţie şi analizate atât punctele de vedere exprimate de intelectuali, dar şi ale unor organisme mai apropiate de acest domeniu, respectiv asociaţiile elevilor şi părinţilor”, a spus Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş.

Societatea civilă contestă această lege, iar membrii Partidului Social Democrat susţin că sistemul de educaţie trebuie să fie unul echitabil pentru toţi elevii, să acorde şanse egale tuturor. În acest context a fost deja formată o comisie de lucru la nivelul PSD, care va analiza şi va propune soluţii pertinente şi viabile, arată comunicatul PSD.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Copiii români din Marea Britanie

UPDATE Din toamnă, copiii români din Marea Britanie vor putea învăța din nou limba română, cultură și civilizație românească, cu profesori români stabiliți în Regat / Comunitățile de români pot cere școlilor și grădinițelor predarea cursului

Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) va fi predat din nou în școlile și grădinițele din Regatul Unit, anunță Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și…
Vezi articolul

BREAKING Profesorii continuă greva marți, 6 iunie, când se încheie mini-vacanța. Liderii sindicali din educație: De marți încolo vor continua acțiunile de protest / Sănătatea a fost declarată prioritară în 2018 și medicilor li s-a acordat integral mărirea. Au trecut 5 ani, oamenii doresc ca și pentru educație să se facă acest efort

Greva generală a profesorilor continuă și după ziua de marți, 6 iunie, când se încheie mini-vacanța, au anunțat liderii sindicali din învățământ. Anunțul continuării protestelor vine după ce Guvernul Ciucă…
Vezi articolul