Deputații vor vota azi la ora 16 proiectul de Lege pentru Rezidențiat. Ce prevede actul normativ

1.829 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Camera Deputaților
Plenul Camerei Deputaţilor se va reuni marţi, de la ora 16,00, pentru a adopta proiectul de lege privind Rezidenţiatul, a decis Biroul permanent, potrivit Agerpres. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a precizat, după şedinţa conducerii Camerei, că şedinţa va avea loc de la ora 16,00 pentru a discuta acest proiect, urmând să fie dat şi votul final.

Luni, Biroul permanent decisese, iniţial, ca deputaţii să nu aibă şedinţă de plen, ci să lucreze în comisii având în vedere audierile miniştrilor propuşi în Cabinetul Orban.

Ulterior, Simonis a anunţat că propune ca şedinţa Biroului permanent şi plenul Camerei să fie convocate marţi pentru a fi adoptat proiectul de lege privind Rezidenţiatul.

Potrivit proiectului de lege din Camera Deputaților, pentru anul 2019, cifra de școlarizare pentru rezidențiat se aprobă printr-o hotărâre a Guvernului. În plus, această cifră va fi egală cu numărul absolvenților de medicină care au diplomă de licență, potrivit viatamedicala.ro.

O altă modificare importantă arată că admiterea ar putea fi organizată anul acesta în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al Ministrului SănătățiiAșadar, pentru 2019, de pe metodologia de organizare a examenului de rezidențiat va fi scoasă semnătura Ministrului Educației. Asta în condițiile în care nu există nici măcar un ministru interimar la Educație, acesta fiind unul dintre motivele care au dus la această criză.

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de marţea trecută, în unanimitate (72 de voturi „pentru”), propunerea legislativă pentru modificarea OG 18/2009 privind organizarea şi finanţarea Rezidenţiatului, prin care s-a stabilit că, la nivel naţional, începând din anul 2020, admiterea la Rezidenţiat va avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie.

Pentru anul în curs, concursul pentru Rezidenţiat este programt să se desfășoare pe 8 decembrie.

Reamintim că examenul de rezidențiat a fost amânat pe 8 decembrie, deși trebuia să aibă loc pe 17 noiembrie, potrivit unui anunț al ministrului Sănătății. Cauza amânării este una fără precedent: lipsa unui ministru al Educației care să semneze ordinul de organizare a examenului

Guvernul ar putea să organizeze Rezidențiatul, dacă ar vrea acest lucru, susține Gabriel Ispas, fost secretar de stat in Ministerul Educației într-un interviu pentur Edupedu.ro.

Nevoia de medici, mimată de Guvern. Numărul posturilor scoase la rezidențiat a scăzut cu 1.020 față de anul trecut

Efectele amânării examenului de Rezidențiat au fost explicate de studenții la Medicină: 5.000 de absolvenți nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie. Instabilitatea nu încurajează medicii să rămână în țară

FOTO: Facebook/ Camera Deputatilor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Industria meditațiilor private a ajuns la 120 de miliarde de dolari, în China. Guvernul de la Beijing vrea să interzică meditațiile în weekend, pentru reducerea „programului de lucru al elevilor” și pentru a stimula rata natalității

Guvernul chinez pregăteşte noi reguli care să combată creşterea explozivă a industriei meditaţiilor private, în ideea de a reduce presiunile asupra şcolarilor şi a stimula rata natalităţii prin scăderea costurilor…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași primește finanțare aproape un milion de lei de la Ministerul Educației pentru activități didactice din cadrul Școlii Gimnaziale „Junior” / Universitatea a primit în folosință și un spațiu de creație al Academiei Române care, în prezent, este „inutilizabil”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a obținut de la Ministerul Educației o finanțare de aproape un milion de lei, bani ce vor fi alocați pentru activități didactice de învățământ…
Vezi articolul

Ce spun unii elevi de 10 despre note: Se pune multă presiune pentru nota maximă la examene și câțiva elevi clachează ușor. Aș propune să existe doar feedback către elev – asta ar fi școala ideală / Dacă am elimina notele, mulți nu ar mai învăța fără motivație

Un elev a adus în discuție sistemul de notare din sistemul de învățământ, în cadrul unei conferințe organizate la Senat: „Să creștem generații de nota 10” – Panel: „Provocări în…
Vezi articolul