Deschiderea școlilor în Arabia Saudită: Elevii poartă mască obligatoriu și cei care au peste 12 ani sunt primiți la școală doar cu dovada vaccinării anti-coronavirus

508 vizualizări
Foto: 179084145 / Female © dotshock | Dreamstime.com
Aproximativ 6 milioane de elevi s-au întors de luni, 30 august, în băncile şcolilor din Arabia Saudită, pentru prima oară de la începutul pandemiei de Covid-19, după ce datele oficiale din această ţară au arătat că numărul infectărilor se stabilizează, iar numărul deceselor este în scădere, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
  • Autorităţile saudite rămân, totuși, prudente. Începând de la vârsta de 12 ani, copiii trebuie să prezinte dovada vaccinării înainte de a fi primiţi în şcoală.

La şcoala generală Ibn al-Hajeb din capitala Riad, paznicul şcolii a verificat temperatura fiecărui elev. Părinţii i-au adus până la poarta şcolii. De acolo, elevii au intrat în curte şi au fost aliniaţi în funcţie de marcajele pentru distanţare fizică de pe asfalt, aşteptând să fie verificaţi şi lăsaţi să intre în şcoală, relatează sursa citată.

Ce spune directorul școlii Hassan al-Fefe, pentru Reuters: „Pauzele şi activităţile care implică apropierea fizică a elevilor au fost anulate”. Elevii trebuie să stea la distanţă unii de alţii pe întreaga durată a programului şcolar.

Numărul noilor infecţii cu coronavirus din Arabia Saudită s-a stabilizat la câteva sute pe zi în ultimele luni, după ce au înregistrat un vârf de peste 4.000 de noi cazuri în luna iunie 2020. Numărul mediu al deceselor zilnice puse pe seama coronavirusului a scăzut sub 10 în cursul lunii august a acestui an.

Duminică, autorităţile saudite au raportat 208 noi cazuri de infectare şi şase decese. Peste 36 de milioane de doze de vaccinuri au fost administrate în această ţară, iar 78% dintre cei 35 de milioane de locuitori ai regatului saudit au primit cel puţin o doză de vaccin, mai transmite Agerpres.

Foto: 179084145 / Female © dotshock | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Arabia Saudita nu este o democratie.
    De ce nu ne comparam cu una dintre cele mai democrate tari, de exemplu Suedia?! Stie cineva cum sta treaba pe acolo?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părintele are un rol fundamental în educarea copilului, spune președintele Colegiului Psihologilor din România: Trebuie să impună reguli, astfel încât copilul să acceseze și aspectele legate de învățare, și de joacă, dar și anumite responsabilități

„În ultima perioadă, am observat că această latură a educației copilului este pasată de la părinte către școală”, spune Edmond Cracsner, președintele Colegiului Psihologilor din România, la emisiunea „Profesor și…
Vezi articolul

EXCLUSIV Învățătoarea stătea 1, 2, 3 săptămâni la clasă, după care renunța de bunăvoie – inspectorul școlar general din Satu Mare, despre suplinitoarea care a pulverizat spray lacrimogen asupra celor 2 copii de clasă pregătitoare. „Nu a rezistat mai mult de o lună la nicio școală”

Învățătoarea care a pulverizat spray lacrimogen asupra a 2 copii de clasă pregătitoare este o suplinitoare care „vine demult la astfel de concursuri de titularizare sau suplinire”, ia note peste…
Vezi articolul

Sute de părinţi din Sectorul 3 al Capitalei și-au petrecut noaptea în faţa şcolilor pentru a-și înscrie copiii la „școala de vară” din cauza faptului că „dosarul online se depune la secretariat” / Primăria spune că modalitatea de înscriere cu dosar fizic a fost stabilită de Inspectoratul Școlar București

Sute de părinţi puteau fi văzuţi azi noapte în faţa şcolilor din Sectorul 3 din București care organizează „școala de vară” pentru a-şi înscrie copiii în programul demarat de primărie,…
Vezi articolul

Sondaj Salvați Copiii: 63% dintre copii, părinți și profesori își doresc să revină la școală în ianuarie 2021, în condițiile în care 47% dintre elevi nu dețin toate resursele ca să învețe online

Organizația Salvați Copiii România solicită deschiderea școlilor în luna ianuarie 2021, printr-un apel publicat pe pagina de Facebook. 63% dintre copii, părinți și profesori își doresc să revină la școală…
Vezi articolul